Web Analytics

articol scris miercuri, 11 februarie 2015

Solvabilitatea celor condamnaţi în Dosarul Şcolilor, raportată la declaraţiile lor de avere

# Şi condamnaţi la închisoare, şi buni de plată # Nicolescu, Andrei, Nicuţ, Ştefan, Despan şi Dobre trebuie să achite statului aproape 900.000 de euro, în medie câte 125.000 de euro fiecare.

Împreună au primit aproape 40 de ani de închisoare, executarea pedepsei în penitenciar fiind aplicată doar pentru Constantin Nicolescu, Grigore Dobre  şi Cornel Penescu. Însă acuzaţii din Dosarul Şcolilor nu s-au ales doar cu cazier judiciar, ci şi cu obligaţia de a plăti daune şi cheltuieli judiciare către stat în valoare de aproximativ 900.000 de euro. Şase dintre ei îşi vor secătui averea cu peste jumătate de milion de lei şi se pune problema dacă au posibilitatea de a plăti. Cum aproape toţi fac parte din sistemul public, declaraţiile de avere ne-au oferit ocazia de a estima solvabilitatea fiecăruia.
Potrivit deciziei Curţii de Apel Bucureşti, Constantin Nicolescu, Gheorghe Nicuţ, Ion Ştefan, Călin Andrei, Florian Despan şi Grigore Dobre trebuie să achite către Ministerul Finanţelor – ANAF suma de 880.249,95 euro, echivalent în lei, omul de afaceri Grigore Dobre fiind obligat la plată în limita a 260.800 euro. Această valoare este cea identificată de către procurorii DNA ca fiind cea a finanţării externe obţinută în anul 2006 pentru reabilitarea şcolilor afectate de inundaţii. Obligaţia este una „în solidar”, ceea ce înseamnă că unul dintre condamnaţi poate să o respecte, putând apoi să recupereze banii de la ceilalţi, însă, dincolo de acest aspect, fiecare dintre cei vizaţi trebuie să suporte cel puţin 125.000 de euro, adică peste 500.000 de lei. O sumă mare pentru un om obişnuit, destul de mare şi în cazul câtorva dintre cei condamnaţi!

Nicolescu pare solvabil

Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, cea dată la încheierea înainte de termen a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş (februarie 2014), Constantin Nicolescu a declarat proprietatea a şase terenuri, o casă de 254 mp în Piteşti, bijuterii, icoane şi tablouri estimate la circa 19.000 euro. Anul trecut avea în conturi 3.000 de euro şi aproape 200.000 de lei, plus acţiuni la Compania Hotelieră Intercontinental în valoare de 15.225 lei. Nu mai primeşte indemnizaţie de la Consiliul Judeţean, dar are o pensie anuală de peste 35.000 de lei. Situaţia materială a lui Nicolescu poate fi considerată una peste medie, dar în situaţia în care va fi nevoit să despăgubească statul într-o singură tranşă, atunci va trebui să renunţe la câteva dintre proprietăţi.

Nicuț nu va putea plăti prejudiciul din prima

Ţinând cont de declaraţia de avere din 2013 (a renunţat anul trecut la calitatea de consilier local la Curtea de Argeş), fostul primar Gheorghe Nicuţ deţine cinci terenuri, suprafaţa totală fiind sub un hectar, dar două sunt în coproprietate şi doar la acestea este proprietar în acte. Situaţia este similară şi în cazul celor două case, în sensul că Nicuţ este titular al dreptului de proprietate doar pentru un imobil dobândit pe jumătate prin moştenire. Are un Mercedes fabricat în 2003, 7.000 de lei pe card şi 47.500 lei fond social la CAR Învăţământ. Venitul anual obţinut în calitate de preşedinte la CAR nu l-a declarat, iar pensia lunară este de 2.000 de lei, soţia primind 1.300 lei. În mod evident, Nicuţ nu va putea să plătească dintr-o dată despăgubirile la care l-a obligat instanţa, estimarea valorii bunurilor deţinute şi a veniturilor obţinute fiind sub nivelul a cinci miliarde de lei vechi.

Primarul de la Budeasa râmâne sărac lipit

Primarul de la Budeasa, Ion Ştefan avea în 2012 (ultima declaraţie de avere expusă) două terenuri, unul intravilan şi o pădure, ambele în Budeasa, plus o casă, un autoturism Renault şi un moped. Nimic în conturi, dar urma să scăpe de două credite în acel an. Declara un venit de 25.000 de lei ca primar, soţia având o pensie de 750 lei pe lună. Nici situaţia lui Ştefan nu este una acceptabilă în contextul calităţii sale de debitor, astfel că modalitatea de plată va fi mai mult ca sigur cea în rate.

Nici Călin Andrei de la Câmpulung nu stă mai bine

Primarul Călin Andrei are un apartament în Câmpulung, pe care îl deţine în coproprietate cu sora lui. Dispune de circa 23.500 lei în baza unui fond bancar de investiţii, probabil o asigurare, are 13.600 lei pe card şi lichidităţi în valoare de 12.000 euro. Sora trebuie să-i restituie 3.000 de euro. Ca primar are un salariu anual de 40.332 lei, iar soţia câştigă în jur de 25.000 de lei pe an.
Edilul câmpulungean este şi el la ananghie din cauza impunerii la plata de daune către stat, mai ales că principala sursă de venit – indemnizaţia de primar – nu va mai exista.

Despan e la limita acoperirii prejudiciului

Fostul consilier principal în cadrul Consiliului Judeţean Argeş, Florian Despan, a întocmit ultima declaraţie de avere în 2012, el fiind suspendat din funcţie din cauza procesului. El declara atunci că deţine un teren de 3,5 ha în comuna Cotmeana, trei apartamente şi o casă de vacanţă, cele mai multe imobile fiind posedate în coproprietate cu soţia, o Dacia Logan şi 133.000 de lei în conturi. Înainte de a fi suspendat din funcţia de consilier superior la Consiliul Judeţean Argeş, Despan câştiga 3.000 de lei salariu lunar, iar soţia 1.400 de lei. În plus, avea un venit anual din dividende în valoare de 73.000 lei (Forum Rent Space SA Piteşti).
Destul de înstărit, Despan se situează destul de aproape de nivelul de proprietar al lui Constantin Nicolescu. Este posibil ca şi în cazul lui lichidarea unor proprietăţi să fie suficientă pentru asigurarea plăţii.

Nici pentru Dobre de la Zeus acoperirea prejudiciului nu va fi o problemă

Grigore Dobre, patronul de la Zeus SA, nu este funcţionar public sau ales local, astfel că averea sa nu ţine de interesul public. A înfiinţat firma în 2004 şi de-a lungul timpului a efectuat foarte multe lucrări, îndeosebi pe bani publici, astfel că este de presupus doar că are o situaţie materială deosebită. Prin urmare, acoperirea prejudiciului nu va fi o problemă în cazul său.
În afară de cei 880.000 de euro, condamnaţii sunt buni de plată şi pentru recuperarea de către stat a cheltuielilor judiciare. În cazul lui Nicolescu acestea au fost majorate la 20.000 de lei, iar Ion Ştefan, Florian Despan, Călin Andrei, Gheorghe Dumitrache, Tudor Mircea, Gheorghe Nicuţ şi Grigore Dobre trebuie să achite fiecare câte 5.000 de lei. În plus, în cazul lui Constantin Nicolescu s-a dispus şi confiscarea sumei de 66.588,15 lei, considerată mită de la Cornel Penescu.
Cătălin Ion Butoiu

 

Distribuie!

0 Comentarii

Tragedie în New York: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit peste un șantier. Bilanțul victimelor a crescut, iar salvatorii caută dispăruți

Momente dramatice în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, unde o clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază, 11 […] Citește!

Captură de proporții la Nădlac: Aproximativ 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite într-un camion

O cantitate impresionantă de țigarete fără timbru fiscal a fost descoperită de polițiști în apropierea frontierei de la Nădlac, județul […] Citește!

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete