Web Analytics
scris joi, 15.01.2015

S-a deschis sezonul la greve pe platforma Colibaşi. De 15 ani, la Dacia se dă o luptă corp la corp în luna ianuarie între sindicat şi administraţie

Salarii mari, peste media națională, prime de sărbători, prime de vacanță, prime de obiectiv, creșteri salariale anuale de ani buni, siguranța locului de muncă, un mediu de lucru modern și confortabil. Cam aceasta ar fi în linii foarte mari definiția a tot ceea ce înseamnă astăzi Automobile Dacia. Tot ceea ce privit din afară este cea mai frumoasă poveste de succes, și una din puținele povești de succes din economia românească. O poveste care are uneori în spate negocieri extrem de dure între sindicat și administrația franceză a companiei, comparabile uneori cu o luptă corp la corp. Ca unul care urmărește ce se întâmplă la Mioveni de vreo 20 de ani, îmi permit să afirm că de fiecare dată din această luptă au ieșit învingători și unii, și alții. Pe de o parte, francezii au transformat Dacia în ceea ce nici cel mai optimist angajat al ei nu ar fi visat vreodată în 1999, la privatizare. 

S-a deschis sezonul la greve pe platforma Colibaşi. De 15 ani, la Dacia se dă o luptă corp la corp în luna ianuarie între sindicat şi administraţie

Meritul lor este cu atât mai mare cu cât au reușit acest lucru împotriva unui mediu economic, politic, administrativ și social românesc încrâncenat în rele. Ar mai fi de spus aici că succesul lor se datorează în bună parte și faptului că au avut în toți acești 15 ani un bun pilot care să-i călăuzească prin hățișurile autohtone în persoana lui Constantin Stroe. De cealaltă parte, Sindicatul Automobile Dacia (SAD), condus de Nicolae Pavelescu și Ion Iordache, poate bifa faptul că a reușit să impună de fiecare dată o conjunctură de lucru care să aibă la bază respectul pentru angajatul din uzina de la Mioveni, indiferent de locul pe care îl ocupă acesta. De pe această bază, sindicaliștii de la Dacia au reușit de câteva ori să-i facă inclusiv pe guvernanții României să țină cont de solicitările lor. În această perioadă la Dacia au loc negocieri pentru noul contract colectiv de muncă și, ca de fiecare dată în această etapă, fiecare parte joacă tare. Pornind de la acest fapt am realizat un istoric al relațiilor sindicat-patronat la Dacia în cei 15 ani de la privatizarea uzinei, istoric pe care noi îl vedem împărțit în trei perioade semnificative: 1999-2004, 2005-2007 și 2008-prezent, acestei ultime etape urmând să-i acordăm mai multă atenție.

1999-2004: În zodia fricii de disponibilizare

Cum privatizările anterioare Daciei au însemnat în România aproape fără excepție disponibilizări masive și închideri de fabrici, primii ani de după venirea francezilor la Mioveni au reprezentat pentru constructorii de automobile o perioadă în care teama pierderii locului de muncă era la ordinea zilei. Aceasta și în condițiile în care noul acționar majoritar a venit cu un calendar de eficientizare a uzinei care prevedea și o reducere substanțială a numărului de angajați. Ca atare, în acești ani negocierile între sindicat și conducerea companiei au avut ca scop mai mult găsirea acelor căi cât mai puțin traumatizante pentru reducerile de personal și mai puțin atingerea unor ținte salariale foarte înalte.

2004-2007: O altfel de mașină, altfel de cerințe ale angajaților

Odată cu lansarea în fabricație a modelului Dacia Logan în septembrie 2004, o altfel de mașină comparativ cu ceea ce eram obișnuiți să se producă la Dacia, și renunțarea la producția berlinei 1310, era clar că la Mioveni se intră într-o nouă eră. Tot de atunci și relația sindicat-patronat a căpătat noi valențe atât în ceea ce privește negocierile pentru condițiile de muncă dar, mai ales, pentru modul de salarizare al angajaților iar dezbaterile dintre cele două părți pentru contractul colectiv de muncă au fost marcate deseori de sincope. În aceea perioadă se poate spune că Dacia și angajații săi au început să urce către locul în care se află astăzi.

2008: Cea mai lungă grevă și prima amenințare cu mutarea producției

În 2008 începea criza economică mondială, planeta se scufunda iar economia României gâfâia, deși unii ne mințeau că duduia. Contrar acestui context nefast, Dacia se înscria serios pe un trend ascendent care se menține și azi. Au apărut de atunci Sandero, a doua versiune a primului model de Logan, apoi Duster, apoi noul Logan, noul Sandero și noul Duster, plus foarte multe variante din gama utilitarelor sau MCV. Tot anul 2008 avea să consemneze și o grevă generală la Dacia și, în contrapartidă, prima amenințare a patronatului că ar putea muta producția din 2010 în Rusia sau Iran. În acel an sindicaliștii au cerut sporirea salariilor, în medie, cu 550 lei, precum și majorarea primelor și sporurilor oferite cu diverse ocazii. Administrația Dacia a propus atunci o creștere de 12% a salariului de bază, asigurând un prag minim de 144 lei brut pentru muncitori. Creșterea se traducea printr-un procent de +18,5%, pentru un salariu de baza brut de 778 lei. La această creștere se adăugă o primă de 1.020 lei, pentru rezultatele anului 2007, echivalentă cu un salariu de bază individual, acordată într-o singură tranșă. După cea mai lungă grevă de la preluarea fabricii de către Renault, mai bine de două săptămâni, în aprilie 2008 s-a căzut la o înțelegere potrivit căreia salariile urmau să fie majorate în două etape cu o sumă totală de 360 de lei brut, la care se adăuga o primă anuală egală cu salariul lunar brut al fiecărui angajat, primă care nu putea fi mai mică de 900 de lei.

2011: Patronatul amenință cu mutarea în Maroc, sindicatul obține 260 de lei în plus

După negocieri cu multe frecușuri și amenințări directe din partea patronatului că mută producția de la Mioveni în Maroc, sindicatele au obținut o majorare de 260 de lei, adică de 13%. Negocierile au pornit din punctul în care sindicatul ceruse o majorare de 500 de lei pentru fiecare angajat, iar francezii nu voiau să dea decât 220. În final, părţile s-au înţeles pentru 260. Majorarea din 2011 era mai mică decât cea obţinută în urma negocierilor din februarie 2010, când salariile au crescut cu 300 de lei. Astfel, constructorii de maşini ajungeau în 2011 la  salarii cuprinse între un minim de 1.360 de lei în cazul muncitorilor necalificaţi şi 8.760 de lei în cazul anumitor funcţii din managementul producţiei. Salariul mediu la Dacia era atunci, după noua grilă, de aproximativ 2.240 lei.

2012: Încă 210 lei în plus la salariile de la Dacia

În aprilie 2012, Sindicatul Automobile Dacia și administrația uzinei de la Colibași ajungeau la un nou acord privind creșterea salarială pe noul an. Astfel, salariații de la Dacia beneficiau de o creștere salarială de 210 lei, la care se adăuga, în afara celor 650 de lei net pe care îi primeau de Paști, o primă pentru realizarea obiectivelor fixate pentru anul 2011, în valoare de 1.240 de lei. Trebuie menționat că negocierile nu s-au rezumat doar la bani, ci și la alte drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

2013: Salariul mediu al unui muncitor la Dacia ajungea la 2520 lei

După mai multe săptămâni de negocieri presărate cu proteste mai mult sau mai puțin spontane SAD și conducerea Dacia ajungeau la următorul acord: angajații care lucrau ca operatori, nivelele 1-5, beneficiau de o creștere salarială de 220 de lei. Astfel, salariul mediu al unui muncitor creștea de la 2300 la 2520 lei. Personalul TESA, nivelele 5-7, primeau salarii majorate cu 110 lei, plus o creștere individuală de 5%. Persoanele angajate în funcții de conducere, nivele 7 și 8, beneficiau individual de o majorare salarială cu 6%. În plus, angajații uzinei din Mioveni aveau prevăzută o primă de rezultat în cuantum de 1.680 de lei. De primă beneficiau toți cei care au lucrat minimum trei luni în cursul anului 2012. În anul următor, 2014, sindicaliștii de la Dacia au obținut o creștere salarială de 180 de lei și o primă de rezultat de 1400 de lei brut. În premieră, patronatul a introdus voalat în discuții un nou subiect care să pună presiune pe sindicaliști: robotizarea uzinei.

Ianuarie 2015: La Dacia a fost declanşat conflictul de muncă

La ora actuală la Dacia negocierile sunt în impas și sindicaliștii au declanșat conflictul de muncă. „Cele 60 de zile obligatorii prevăzute de lege pentru negocierea contractului colectiv de muncă au expirat, iar pentru că discuțiile au devenit sterile am decis declanșarea conflictului de muncă, am informat ITM Argeș despre aceasta și așteptăm să fim chemați la conciliere. Prima noastră nemulțumire care a fost însă acceptată de conducerea companiei era aceea că ni se propunea un contract pe doi ani iar oamenii nu doreau acest lucru. Aici am căzut la înțelegere pentru contractul la un an. În ceea ce privește salarizarea, noi am cerut o creștere de 400 de lei în sumă fixă iar conducerea a oferit 90 de lei în sumă fixă pentru anumiți angajați și o creștere în procente sau procente și sumă fixă pentru alți angajați, ceea ce este inacceptabil. Uzina a mers foarte bine în 2014, are un profit frumos, iar 2015 se prevede a fi un an foarte bun deci posibilități sunt. Mai mult, Guvernul Ponta a făcut cadou patronatelor 5% din CAS iar dacă acest 5% s-ar împărți jumătate la patronat, jumătate la angajat atunci din nou avem sursă de majorare. Mai menționez că suma de 400 de lei propusă de noi este negociabilă dar dacă nu ajungem la o înțelegere vom apela inclusiv la greva generală”, ne-a declarat despre situația de acum Ion Iordache, viceliderul SAD. În prezent salariul mediu al unui muncitor la Dacia este de aproximativ 2600 de lei.
Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...