Web Analytics

articol scris miercuri, 24 decembrie 2014

Florin Radu, preşedintele PSD Oarja, cere 10.000 de euro în instanţă celor care i-au incendiat maşina

# Soţii Gabriel şi Nicoleta Miu au fost trimişi în judecată la începutul acestei luni pentru distrugerea automobilului Mercedes Vito deţinut de Florin Radu.

La începutul lunii decembrie s-a dispus trimiterea în judecată a soților Gabriel și Nicoleta Miu pentru distrugerea unei mașini ce îi aparține consilierului local şi preşedinte al PSD Oarja, Florin Radu. Gabriel Miu este cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, iar soția acestuia pentru complicitate.
Cu o mască improvizată dintr-o pereche de dresuri de damă și șosete purtate peste încălțăminte pentru a nu lăsa urme, cei doi soți i-au incendiat mașina președintelui PSD Oarja, Florin Radu, în încercarea lor de a se răzbuna pentru o faptă anterioară petrecută în luna august a.c., unde Gabriel Miu acuza că a fost bătut de către consilierul local. Reamintim că la data de 5 noiembrie a.c., Florin Radu, patronul firmei SC Alimex RF SRL Pitești, a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că în noaptea de 4 spre 5 noiembrie, persoane necunoscute i-au incendiat o autoutilitară marca Mercedes Vito, aflată în curtea interioară a pensiunii pe care o administrează punând în pericol alte trei autovehicule aflate în imediata vecinătate, cât și pensiunea. Oamenii legii au făcut mai multe cercetări privind incendierea autoutilitarei ce urma să fie folosită în campania electorală, constatând că Gabriel Miu şi soția sa Nicoleta, ambii din comuna Oarja, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi cu partea vătămată, în acest sens existând un alt dosar penal pentru lovire şi distrugere, ar fi incendiat autovehiculul, folosindu-se de o sticlă cu combustibil petrolier. Pe fondul acestei stări conflictuale, Gabriel Miu a încercat să se răzbune pe președintele PSD Oarja. În rechizitoriul procurorilor din data de 2 decembrie este descris amănunțit modul în care Gabriel Miu, ajutat de soția sa, a incendiat mașina consilierului local din Oarja. În rechizitoriu se arată că sub presiunea amenințărilor și loviturilor, Gabriel Miu și-a convins soția să participe la tentativa sa de răzbunare. Ajunși în fața locului cu pricina, după plecarea ultimilor clienți din barul pensiunii, Gabriel Miu și-a pus masca improvizată, a intrat în curte de unde a ales cea mai scumpă mașină din parcare, în opinia sa, și a turnat benzină pe ea. Apoi a părăsit incinta proprietății și a aruncat sticlele pe mașină provocând o explozie.

Pentu a-şi crea alibi, soţii Miu au plecat în vizită la o rudă din Mioveni

Din raportul ISU s-a constatat că exista pericol iminent de propagare a incendiului la alte trei autoturisme aflate în imediata vecinătate. Pentru a-și asigura un alibi, soții Miu au plecat apoi la o mătușă din Mioveni, unde au rămas peste noapte. În urma cercetărilor polițiștilor argeșeni, Nicoleta Miu a indicat acestora traseul urmat în noaptea săvârșirii faptelor. În procesul deschis pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, Florin Radu s-a consituit parte civilă în proces, ca reprezentant al firmei SC Alimex RF SRL Pitești cu suma de 10 mii de euro. Se pare că președintele PSD Oarja intră destul de des în conflicte cu consătenii săi, în anul 2012, acesta fiind acuzat de un fost angajat că a făcut presiuni asupra sa, ca în schimbul sumei de 50 de milioane de lei vechi, să otrăvească heleșteul din Oarja a cărui concesiune Florin Radu o pierduse într-un proces cu primăria din localitate. Alex Vlaicu

Distribuie!

0 Comentarii

Radar argeșean! Beleţi-Negreşti. Pregătirea unităţilor de învăţământ pentru iarnă

Vremea rece care deja se menține în apropierea iernii nu va constitui un impediment pentru desfășurarea activităților specifice în cadrul […] Citește!

Pompieri cu furtunul de apa

Incendiu într-o gospodărie din Valea Mare Pravăț din cauza unei țigări

În noaptea de miercuri, 11, spre joi, 12 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din comuna Valea Mare […] Citește!

Deputat Tudor Ionescu: „Cine a aplaudat anularea alegerilor nu poate da lecţii de democraţie românilor!”

Vineri, 6 noiembrie, la reuniunea Curților Constituționale francofone, domnul Nicușor Dan a declarat că „nu mai suntem în situația în […] Citește!

Argeș. Tânăr prins cu 11 km/oră pe DN 73, în Dragoslavele. Plus alte nereguli

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii Biroului Rutieri Câmpulung au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna […] Citește!

Bărbat lovit mortal de tren în Galați. Traficul feroviar, oprit

În dimineața zilei de joi, 12 noiembrie 2026, un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren între […] Citește!

Premieră la Spitalul Municipal Curtea de Argeş: trei medici specialişti în echipa ATI

Pentru prima dată în istoria Spitalului Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia” din Curtea de Argeș, echipa de Anestezie și Terapie Intensivă […] Citește!

Deputatul Dorin Popa acordă atenţie dezvoltării relaţiilor României cu parteneri internaţionali importanţi

...Astfel, parlamentarul argeșean a răspuns invitației la două evenimente diplomatice importante organizate la București, dedicate celebrării unor momente de referință […] Citește!

Probleme cu finanţele la Muşăteşti şi cu organizarea la Arefu! Plăţi nelegale la salarii şi carburant gestionat de buldoexcavatorist

Două misiuni de audit de conformitate au efectuat recent cei de la Curtea de Conturi în comunele argeșene Mușătești și […] Citește!

Mioveni. Lucrările pe strada Dealul Viilor – în plină desfăşurare

Lucrările de modernizare a străzii Dealul Viilor din orașul Mioveni sunt în plină desfășurare. Prezent zilele trecute pe teren, primarul […] Citește!

148 de orașe ar putea deveni comune, inclusiv stațiuni de la munte și mare

Sinaia, Predeal, Bușteni, Eforie sau Băile Herculane s-ar putea transforma din orașe în comune, dacă va fi aplicat un prag […] Citește!

Modernizarea şi amenajarea bazei sportive din Bascov, un alt obiectiv în atenţia administraţiei locale

Din nou despre lucrările din comuna Bascov, deloc puține, și pe care primarul Gheorghe Stancu le monitorizează personal, la fața […] Citește!

Update-Pitești. Ce spune Poliția despre femeia căzută de la etaj

IPJ Argeș face precizări privind femeia care, joi, 12 noiembrie, a murit după ce a căzut de la etajul unui […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete