Web Analytics
scris marți, 19.07.2022

Aproape 600 de dansatori au dat viață Concursului de dans popular pentru copii și tineri ”Gh. Popescu-Județ”

Festivalul a început cu Parada din Piața ”Vasile Milea” până la Grădina de Vară, paradă care le-a oferit posibilitatea piteștenilor să se bucure de strălucirea și frumusețea costumelor populare. La ediția de anul acesta a Festivalului județean al ansamblurilor folclorice și al formațiilor de dansuri populare „GHEORGHE POPESCU JUDEȚ”, a XIX-a, au fost prezente 23 de ansambluri (570 de dansatori) din Albeștii de Argeș, Bascov, Bârla, Bogați, Boteni, Călinești, Câmpulung Muscel, Cetățeni, Corbeni, Corbi, Costești, Curtea de Argeș, Hârsești, Popești, Priboieni, Recea, Stâlpeni, Stolnici, Topoloveni, Țițești și Vlădești. Festivalul s-a desfășurat pe două secțiuni: ansambluri și formații de copii (7-14 ani) și ansambluri și formații de tineri (14-25 ani).

Aproape 600 de dansatori au dat viață Concursului de dans popular pentru copii și tineri ”Gh. Popescu-Județ”

Citește și Alb-violetul Mario Mitoi, împrumutat la Oțelul Galați

”Le mulțumesc tuturor participanților de la ediția din acest an. Avem deja 19 ani de când Consiliul Județean, prin instituțiile sale de cultură, organizează acest Festival județean al ansamblurilor folclorice și al formațiilor de dansuri populare „GHEORGHE POPESCU JUDEȚ” și mă bucur că reușim de atâția ani să promovăm tradițiile noastre în rândul tinerilor. Nu întâmplător acest eveniment poartă numele marelui dansator şi coregraf argeşean originar din zona Topoloveniului.

Jocul popular din zona Argeș-Muscel se remarcă prin diversitate în ritm și coregrafie. O notă distinctivă a jocurilor din zona noastră este aceea că ele sunt însoțite deseori de strigături, ceea ce le face să fie și mai fascinante. Suntem printre puținele județe cu un număr atât de mare de ansambluri și formații de dansuri de copii, și acest lucru ar trebui să ne bucure, pentru că înseamnă că mai avem oameni dispuși să ne învețe copiii esența tradițiilor noastre și, în același timp, tineri dornici să își redescopere rădăcinile” – Elena Iagăr, manager Centrul Județean de Cultură şi Arte Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită