În copilărie, în adolescenţă şi până mai târziu, ştiam! Acum, la vârsta asta, nu mai ştiu! Îmi caut convingerile, dar ele se destramă ca nişte himere în ceaţă.
Român. Aşa m-am născut, aşa voi sfârşi. Chiar dacă aş dori, dacă aş voi, n-am cum să ajung altceva, altcineva! Nu pot să mă nasc încă o dată, în alt loc, din alţi părinţi. Dar mândru de ce?
În familie, în şcoală, în societatea timpului meu am învăţat să-mi iubesc ţara: rotundă, ca o inimă, cu un trecut istoric fabulos, cu un popor neclintit pe vatra lui, poarta dinspre răsărit a Europei şi păvază în calea năvălirilor. Şi cu aur şi argint în sânul ei, cărbune, ţiţei, sare, var, marmură şi toate bogăţiile lumii semănate ca dintr-un miraculos corn al abundenţei.
După coroana de munţi, valurile de coline, cu codri seculari de nepătruns, cu pajişti înflorite care făceau şi laptele vitelor să miroasă frumos, cu livezi pline de roade şi podgoriile cu vinurile de Cotnari, de Dealul Mare, de Huşi, de Drăgăşani, de Târnave, renumite şi peste hotare; Câmpia Română, grânar al Europei, râurile interioare cristaline şi repezi curgătoare cu peşte de apă dulce, Dunărea, fluviu navigabil şi graniţă naturală, ca şi Nistru, cel cu limanuri fermecate, cu lacurile, bălţile şi delta ei unică în lume, cu vagoane de peşte şi de icre, Marea Neagră cu plaje de aur, cu porturi şi vapoare, cu calcani, sturioni, delfini, cu Insula Şerpilor şi alte minunăţii.
Pe vatra bătrânei Dacii Felix, nu putea să răsară decât o Românie la fel de fericită. România pitorească, Grădina Maicii Domnului…
Asta am învăţat, aşa ştiam. Şi aşa credeam.
Dar cu ce argumente îmi mai pot susţine mândria de a fi român? Zăcămintele de aur, de argint şi ce o mai fi pe acolo au fost vândute, ţiţeiul tot şi pentru totdeauna înstrăinat şi el, minele de cărbune se prăbuşesc, râurile interioare sunt poluate şi îşi ies dintre maluri peste ogoare şi peste sate, câmpia e pârloagă, pădurile – turme de buturugi, în livezi pomii se sălbăticesc, în multe podgorii pasc oile şi caprele, fundul mării a fost dat şi el pe bani care s-au topit ca şi cei de pe petrol, se vinde şi pământul ţării, în mod oficial, clandestin fecioare pentru consum erotic şi copii nu se ştie pentru ce, plătim la preţuri exorbitante combustibilul extras din subsolul nostru şi prelucrat în instalaţii care au fost tot ale noastre…
Trăim din împrumuturi. În ţara care ar putea să hrănească 80 de milioane de locuitori, importăm ceapă, usturoi, castraveţi, roşii, mere, pere, struguri şi cireşe, grâu şi nutreţ…
Bună ţară, rea tocmeală!
Unde să-mi găsesc mândria de a fi român?
Prof. Marin Ioniţă
0 Comentarii