Web Analytics

articol scris miercuri, 26 noiembrie 2014

Pendiuc, în celulă cu Mircea Băsescu, Vişoiu – cu Dorin Cocoş

# Noi dezvăluiri în Scandalul Autobuzelor # Tudor Pendiuc a stat în arestul IGPR vreme de 12 zile, de joi 6 noiembrie şi până miercuri 19 noiembrie, atunci când Curtea de Apel Bucureşti, prin judecătoarea Viorica Costiniu, i-a dat decizia de arest la domiciliu.

Ce nu se ştie e că edilul Piteştiului a împărţit celula cu cel mai celebru rezident al arestului din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, e vorba de Mircea Băsescu. Ce or fi vorbit în arest Tudor Pendiuc şi fratele preşedintelui nu se ştie, ce se ştie însă e că, la cât de căzut psihic a fost edilul Piteştiului, Mircea Băsescu i-a fost de un real ajutor. În a doua parte a detenţiei de 12 zile, primarul Pendiuc a împărţit celula cu colegul său din Dosarul Autobuzelor, omul de afaceri Gheorghe Văsâi de la Girexim. 

Nici patronul de la Conarg, Valentin Vişoiu, n-a fost scutit de surprize, în sensul că a fost plasat de procurorii anticorupţie cu doi arestaţi celebri în celulă, ne referim la Dorin Cocoş şi Sile Cămătaru. Dacă în ceea ce priveşte compania lui Nuţu Cămătaru, ea poate fi una aleatorie, cea a lui Dorin Cocoş poate fi privită şi ca una cu rol tactic. Foarte posibil, procurorii anticorupţie i-au pus pe Vişoiu şi Cocoş în „acelaşi coş” şi ca să le studieze reacţiile, eventual convorbirile, atâta timp cât cei doi sunt vizaţi şi în marele dosar al retrocedărilor, unde şefa DIICOT, Alina Bica, a fost deja arestată.
(M.S)

***

Trei membri ai comisiei de licitaţii au colaborat cu DNA: Ion Constantin, Lucica Ivan şi Adriana Tănase Marinescu

Pe lângă denunțurile făcute de fostul consilier personal al lui Tudor Pendiuc, Theodor Cărămizaru, la dosarul prin care DNA a început urmărirea penală împotriva primarului Piteștiului se află și declarațiile a trei martori cheie din  comisia de licitație: e vorba de col(r) Ion Constantin, șefa de serviciu Lucica Ivan și Adriana Tănase Marinescu. 

În mod normal, ca membri ai unei comisii care a organizat o licitaţie despre care procurorii anticorupţie susţin că ar fi fost trucată, toţi aceştia trei ar fi trebuit învinuiţi în dosar, cot la cot cu primarul Pendiuc şi patronii de la Asocierea CNCD-Girexim, Valentin Vişoiu, Constantin Scarlat şi Gheorghe Văsâi. E de mirare, de exemplu, că  Scarlat şi Văsâi au făcut cunoştinţă cu arestul pentru complicitate la abuz în serviciu (pentru că Tudor Pendiuc şi Valentin Vişoiu sunt învinuiţi şi de alte infracţiuni), în vreme ce respectivii trei membri ai comisiei de licitaţie, ne referim la Ion Constantin, Lucica Ivan şi Adriana Tănase Marinescu, adică persoanele prin care s-a comis infracţiunea principală, respectiv abuzul în serviciu, au scăpat de învinuire. Singura explicaţie logică e că aceştia au colaborat cu anchetatorii ca să-şi salveze pielea şi au furnizat probe în dosar. Dacă Adriana Tănase Marinescu avea un conflict mai vechi cu Gheorghe Văsâi, asta şi fiindcă soţul ei fusese acţionar la societatea de transport ASTRA, controlată de patronul de la Girexim, cu care intrase în conflict, surprinde în schimb decizia de colaborare a fostului colonel de poliţie Ion Constantin, cel adus în primărie de Tudor Pendiuc, care l-a şi numit în funcţia de consiler personal pe probleme juridice. Foarte probabil, cei trei au ales să joace în faţa anchetatorilor partitura de simple rotiţe ale unui mecanism infracţional iniţiat de alţii şi aşa au scăpat de acuzaţii şi au fost transformaţi în martori de către DNA.  (C.S)

***

Paradoxal, martorul „Veritas” l-a scăpat de celulă pe primarul Pendiuc

În referatul cu propunerea de arestare preventivă, DNA invocă o tranzacţie fictivă  de 130 de mii de euro reprezentând contravaloarea unui apartament situat în complexul rezidențial Quadra Place din București, primit drept mită de primarul Piteştiului și trecut pe numele fiicei sale, Ema Pendiuc.

Ei bine, una dintre probele cheie ale procurorilor anticorupție este tocmai declarația dată de martorul cu identitate protejată „Veritas”, care ar fi infirmat că Ema Pendiuc ar fi primit cu împrumut suma de 98.000 de euro de la cetățeanul turc Inal Cagri. Prin urmare, împrumutul ar fi fost unul fictiv, iar Ema nu a avut acești bani când „a cumpărat” apartamentul. În opinia procurorilor, imobilul ar reprezenta mita dată de magnatul Valentin Vişoiu pentru Tudor Pendiuc, în schimbul  favorizării firmei acestuia din urmă într-un contract privind asocierea cu Publitrans, compania de transport local a Piteștiului. În instanţă, după ce au studiat referatul cu propunerea de arestare venită din partea DNA, avocaţii lui Pendiuc şi Vişoiu au remarcat că, deşi procurorii invocă declaraţia martorului cu identitate protejată „Veritas”, aceasta lipseşte din dosar. În consecinţă, apărătorii au cerut preşedintei de şedinţă, Viorica Costiniu,  să consemneze absenţa declaraţiei şi să ceară DNA s-o prezinte ca s-o poată studia. Cum DNA n-a ataşat-o la referat, foarte posibil şi din considerente tactice de confidenţialitate a anchetei şi a martorului cu identitate protejată, judecătoarea Viorica Costiniu a decis ca Tudor Pendiuc şi ceilalţi învinuiţi să fie arestaţi la domiciliu. Pe surse, am aflat că schema fictivă prin care ar fi făcut rost Ema Pendiuc de bani pentru „cumpărarea” apartamentului include şi un teren vândut şi revândut între mai multe companii şi persoane fizice. (M.S)

Distribuie!

0 Comentarii

Crimă urmată de incendiu, la Timișoara. Un bărbat a fost găsit carbonizat într-o clădire abandonată

Descoperire șocantă în Timișoara, în noaptea de miercuri spre joi, 11 spre 12 noiembrie. Pompierii chemați să stingă un incendiu […] Citește!

Ungaria negociază importul de gaze din România. Neptun Deep, alternativă la resursele rusești

Ungaria poartă discuții cu România pentru a importa gaze naturale din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră, în încercarea de […] Citește!

Petrolul se ieftinește puternic. Prețurile scad cu peste un dolar pe baril

Prețurile petrolului au înregistrat o nouă scădere joi, 12 noiembrie 2026, pe fondul speranțelor că negocierile diplomatice ar putea reduce […] Citește!

Tragedie în New York: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit peste un șantier. Bilanțul victimelor a crescut, iar salvatorii caută dispăruți

Momente dramatice în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, unde o clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază, 11 […] Citește!

Captură de proporții la Nădlac: Aproximativ 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite într-un camion

O cantitate impresionantă de țigarete fără timbru fiscal a fost descoperită de polițiști în apropierea frontierei de la Nădlac, județul […] Citește!

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete