Web Analytics

articol scris miercuri, 12 noiembrie 2014

La 112, operatoarele STS te întreabă dacă ai studii juridice

Când suni la 112, te aștepți ca o persoană foarte responsabilă și conștientă de misiunea pe care o are să facă totul pentru a ajuta, știind că aproape nimeni nu ar suna doar ca să se afle în treabă, ci pentru că are cu adevărat o problemă. Fie că siguranța personală îi e pusă în primejdie, fie că un semen al său are nevoie de ajutor. Dacă vă aduceți aminte, după tragedia aviatică în care și-a pierdut viața pilotul Adrian Iovan, operatoarele de la 112 au fost supuse oprobriului public, iar serviciul de vitală însemnătate în toată Europa și-a știrbit din credibilitate în România. Atunci, prin șefii lor, angajatele serviciului de telecomunicații speciale au contracarat spunând că sunt stresate după atâtea apeluri telefonice injurioase și chiar vor să părăsească sistemul. Probabil că s-au răzgândit și nu și-au mai părăsit serviciul de la STS sau poate nu și-au luat nici măcar concediu de odihnă în această vară pentru că le regăsim la fel de irascibile acum, la sfârșit de toamnă. Sau, cel puțin, pe una dintre ele pe care superiorii ar trebui, în mod normal, să o identifice, pentru că modul în care aceasta s-a comportat la primirea unui apel de urgență de vineri, 7 noiembrie, după amiază, nu este nici pe departe de natură să repare credibilitatea instituției. Dimpotrivă! După ce a cerut detalii despre natura urgenței, operatoarea în cauză m-a informat că nu poate direcționa apelul către poliția națională pentru că aceasta nu are competențe pe ordinea publică decât noaptea (!!!). Am fost pasată către poliția comunitară, care, nimic de zis, și-a făcut datoria și a ajuns la fața locului în cel mai scurt timp. Dar, mirându-mă că, peste noapte, competențele polițiștilor de la secția pe raza căreia îmi am domiciliul, au fost restrânse, revin cu un telefon la 112, nu pentru a mă certa, ci doar pentru a cere informații complementare. După ce sun de câteva ori pentru că doamna îmi tot respingea apelul, sper că nu din cauză că vedea același număr de telefon, îmi permit să o înștiințez că, cel puțin din ceea ce știu eu, și poliția națională are obligația să mă apere pe mine sau pe altcineva care este expus riscului în spațiul public. (În cazul de față era vorba despre copii care, profitând de o zi mai caldă și de sfârșitul de săptămână, erau pe afară dar asistau încremeniți la „spectacolul” pe care îl oferea un individ beat care îi înjura pe toți cei de față, fie ei adulți sau copii, limbajul obscen fiind de nereprodus, darămite de ascultat de către urechile unor minori. Evident că situația putea scăpa chiar de sub control, motiv pentru care mai mulți adulți au încercat să îl îndepărteze cu vorba bună pe bărbat, dar fără succes, timp de vreo două ore). Exprimându-mi îndoiala, deci, că polițiștii de la Secția 3 din Pitești  nu ar trebui să intervină decât într-un anumit interval orar, doamna de la 112 m-a întrebat ce studii am (!) și, mai ales, dacă am studii juridice. I-am răspuns că nu posed așa ceva la CV, dar totuși consider că fiul meu este într-o situație în care eu nu l-aș putea apăra. Următoarea întrebare, la fel de nepotrivită și care a venit de la celălalt capăt al firului fiind „dar fiul dumneavoastră se află în pericol de moarte?”… Comentariile sunt de prisos.
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Grupul Caroli Foods Pitești, vizitat de conducerea Consiliului Județean

Marți, 10 noiembrie, conducerea Consiliului Județean Argeș (președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și administratorul public Cristian Puiu) a […] Citește!

Pitești. Se fac angajări la Colegiul „Alexandru Odobescu”

Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante și pe perioadă nedeterminată. „Odobescu” angajează […] Citește!

Argeș. O mașină a luat foc în Pitești

Marți, 10 noiembrie 2026, a izbucnit un incendiu la un autoturism, pe Bulevardul Eroilor; un echipaj de pompieri din cadrul […] Citește!

Pitești. Lucrările de reabilitare a Pasajului Scărilor nr. 2 din cartierul Războieni au fost finalizate

Marți, 10 noiembrie 2026, s-a efectuat recepția la terminarea pasajului scărilor nr. 2 din cartierul Războieni. Intervenția a avut ca […] Citește!

Reținut la Pitești pentru mai multe infracțiuni rutiere

În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au oprit în […] Citește!

Doliu la Școala Gimnazială „Marin Preda”, din Pitești. Un elev de clasa a IV-a a murit

Școala Gimnazială Nr. 10 „Marin Preda” din Pitești este în doliu după decesul elevului din clasa a IV-a D, Yanis […] Citește!

S-a dat drept magistrat și ar fi încasat 50.000 de euro pentru a promite soluții favorabile în dosare penale

Un bărbat de 34 de ani din localitatea Monariu, județul Bistrița-Năsăud, a fost reținut după ce ar fi pretins că […] Citește!

„Cazul Epstein de România”, în premieră la Mioveni. Intrarea este liberă

Joi, 12 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, spectacolul de teatru documentar „Cazul Epstein de România”, va fi prezentat în […] Citește!

Alertă de securitate la Casa Albă. Două persoane au fost arestate după incidente separate

Două persoane au fost arestate luni, 9 noiembrie, în apropierea Casei Albe, după două incidente de securitate produse în zona […] Citește!

Hunedoara. Turist salvat după ce s-a rătăcit în Masivul Parâng. Zăpada a depășit 30 de centimetri

În noaptea dintre luni, 9 spre marți, 10 noiembrie, un bărbat în vârstă de 31 de ani din Târgu Jiu […] Citește!

Topoloveni. A plecat de acasă. L-ați văzut?

Marți, 10 noiembrie, polițiștii dinTopoloveni au fost sesizați că, în ziua anterioară, ȘERBAN MIHAI-CĂTĂLIN, în vârstă de 41 de ani, […] Citește!

Pitești. Spectacol de 1 decembrie. Intrarea este liberă

Marți, 1 decembrie 2026, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale, are loc, începând cu ora 17:00, în Sala „Costin Alexandrescu”, un […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete