La 112, operatoarele STS te întreabă dacă ai studii juridice

Când suni la 112, te aștepți ca o persoană foarte responsabilă și conștientă de misiunea pe care o are să facă totul pentru a ajuta, știind că aproape nimeni nu ar suna doar ca să se afle în treabă, ci pentru că are cu adevărat o problemă. Fie că siguranța personală îi e pusă în primejdie, fie că un semen al său are nevoie de ajutor. Dacă vă aduceți aminte, după tragedia aviatică în care și-a pierdut viața pilotul Adrian Iovan, operatoarele de la 112 au fost supuse oprobriului public, iar serviciul de vitală însemnătate în toată Europa și-a știrbit din credibilitate în România. Atunci, prin șefii lor, angajatele serviciului de telecomunicații speciale au contracarat spunând că sunt stresate după atâtea apeluri telefonice injurioase și chiar vor să părăsească sistemul. Probabil că s-au răzgândit și nu și-au mai părăsit serviciul de la STS sau poate nu și-au luat nici măcar concediu de odihnă în această vară pentru că le regăsim la fel de irascibile acum, la sfârșit de toamnă. Sau, cel puțin, pe una dintre ele pe care superiorii ar trebui, în mod normal, să o identifice, pentru că modul în care aceasta s-a comportat la primirea unui apel de urgență de vineri, 7 noiembrie, după amiază, nu este nici pe departe de natură să repare credibilitatea instituției. Dimpotrivă! După ce a cerut detalii despre natura urgenței, operatoarea în cauză m-a informat că nu poate direcționa apelul către poliția națională pentru că aceasta nu are competențe pe ordinea publică decât noaptea (!!!). Am fost pasată către poliția comunitară, care, nimic de zis, și-a făcut datoria și a ajuns la fața locului în cel mai scurt timp. Dar, mirându-mă că, peste noapte, competențele polițiștilor de la secția pe raza căreia îmi am domiciliul, au fost restrânse, revin cu un telefon la 112, nu pentru a mă certa, ci doar pentru a cere informații complementare. După ce sun de câteva ori pentru că doamna îmi tot respingea apelul, sper că nu din cauză că vedea același număr de telefon, îmi permit să o înștiințez că, cel puțin din ceea ce știu eu, și poliția națională are obligația să mă apere pe mine sau pe altcineva care este expus riscului în spațiul public. (În cazul de față era vorba despre copii care, profitând de o zi mai caldă și de sfârșitul de săptămână, erau pe afară dar asistau încremeniți la „spectacolul” pe care îl oferea un individ beat care îi înjura pe toți cei de față, fie ei adulți sau copii, limbajul obscen fiind de nereprodus, darămite de ascultat de către urechile unor minori. Evident că situația putea scăpa chiar de sub control, motiv pentru care mai mulți adulți au încercat să îl îndepărteze cu vorba bună pe bărbat, dar fără succes, timp de vreo două ore). Exprimându-mi îndoiala, deci, că polițiștii de la Secția 3 din Pitești  nu ar trebui să intervină decât într-un anumit interval orar, doamna de la 112 m-a întrebat ce studii am (!) și, mai ales, dacă am studii juridice. I-am răspuns că nu posed așa ceva la CV, dar totuși consider că fiul meu este într-o situație în care eu nu l-aș putea apăra. Următoarea întrebare, la fel de nepotrivită și care a venit de la celălalt capăt al firului fiind „dar fiul dumneavoastră se află în pericol de moarte?”… Comentariile sunt de prisos.
(ELECTRO-CUTARE)