Web Analytics
scris vineri, 01.07.2022

Comisia Europeană închide investigația privind sprijinul public acordat de România societății Oltchim

În luna decembrie 2018, Comisia a constatat că Oltchim a primit un ajutor incompatibil în valoare de aproximativ 335 de milioane EUR sub formă de: (i) neexecutare a datoriilor, (ii) anulare a datoriilor și (iii) continuare a livrărilor către Oltchim fără plată.

Comisia Europeană închide investigația privind sprijinul public acordat de România societății Oltchim

Comisia a impus României să recupereze acest ajutor.

În decembrie 2021, Tribunalul a constatat că European Comision nu a reușit să demonstreze că două măsuri de sprijin – neexecutarea datoriilor și anularea datoriilor – constituiau ajutoare de stat și, prin urmare, a anulat parțial decizia Comisiei din 2018.

Citește și: Institutul Pomicol Mărăcineni a pierdut laboratoarele de cercetare

Ca urmare a hotărârii Tribunalului, procedura oficială de investigare a Comisiei a rămas deschisă în ceea ce privește cele două măsuri în cauză. La 8 mai 2019, Oltchim a fost declarată insolvabilă și și-a încetat definitiv activitatea economică. Ca urmare a acestui fapt, investigația Comisiei a rămas fără obiect și, în consecință, Comisia și-a închis investigația.

Odată soluționate eventualele probleme de confidențialitate, vor fi disponibile mai multe informații pe site-ul web al Comisiei dedicat concurenței, în registrul public al cazurilor, la numărul de caz SA.36086.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...