Care este situația ta la CS Mioveni? Ai prelungit contractul?
– Am rămas la CS Mioveni. Contractul meu este în derulare încă un an. A fost vorba doar despre o renegociere a contractului.
Să înțeleg că a fost vorba despre o renegociere mai favorabilă ?
– Normal că o renegociere așa se face, și anume una mai favorabilă jucătorului.
Ce obiectiv personal ai pentru următorul sezon cu CS Mioveni?
– Obiectivul este și rămâne salvarea de la retrogradare și îmi doresc să dau cât mai multe goluri.
Cum vezi strategia clubului pentru sezonul următor?
– La această întrebare cred că doar conducerea și antrenorul pot răspunde, dar probabil că strategia se bazează pe întărirea lotului. Au plecat jucătorii de care nu mai era nevoie sau probabil care au jucat mai puțin și au adus jucători care să joace, în primul rând, nu doar pentru a completa lotul din punct de vedere numeric. Oricum, obiectivul echipei este salvarea de la retrogradare.
Cupa României este un obectiv pentru tine, pentru club?
– Cred că fiecare echipă își dorește să ajungă cât mai sus în Cupa României. Este normal să vrem cât mai sus în această competiție, dar vom vedea în funcție de cum vor fi etapele. Pentru că, dacă vom avea etape grele, o să ne fie foarte greu și în Cupa României.
„Cred că aceleași echipe se vor bate la titlu și pentru play-off. Nu știu dacă FC Argeș va mai fi acolo, în play-off”
Cum vezi lupta din viitorul sezon, lupta pentru titlu, lupta pentru play-off?
– Cred că aceleași echipe se vor bate la titlu și pentru play-off. Nu știu dacă FC Argeș va mai fi acolo, în play-off. Am văzut că au dat niște jucători afară… Cred că vor fi multe echipe care se vor bate la play-off, având în vedere transferurile care s-au făcut. Majoritatea echipelor și-au depus candidatura pentru play-off.
Ce le transmiți suporterilor înaintea noului sezon competițional?
– Să vină cât mai mulți la stadion, pentru că din fața televizorului nu poți să susții echipa, mai ales dacă ești și din Mioveni. Este un oraș mic și te poți deplasa din casă la stadion foarte ușor.
Care este programul în perioada imediat următoare la CS Mioveni?
– Suntem timp de 10 zile în cantonament la Poiana Brașov.
Cum vezi tu aceste antrenamente montane?
– Ținând cont că te antrenezi în România, joci în România, eu zic că antrenamentele montane sunt cât se poate de benefice. Atâta timp cât pleci dincolo, în străinătate, nu știu cât ar putea să te ajute. Cât de răcoare poate să fie în străinătate, pentru că te întorci tot la căldură să joci?! Nu este vorba de unde faci antrenamentele, contează cum le faci…
0 Comentarii