„Cunoaşte-te pe tine.” Cât ne-ar fi de folos. Dar câţi o facem? Nu ştim decât ce ni se pare. Ce li se pare altora că ştiu despre noi. Ne lăsăm duşi de valul vieţii, plutim, înotăm, ne scufundăm, ieşim la suprafaţă, mereu avem câte ceva mai bun de făcut: să nu ne lăsăm duşi la fund, să ne urcăm pe mal, să ne căţărăm în vărfuri de stânci, dar cine suntem, cum suntem, ce ştim?
Eu unul, amân şi tot amân să mă întâlnesc cu mine, convins că e mai bine să fac, să produc, decât să consum timpul, socotindu-mă! Dar poate şi din teama de a descoperi în dimensiunile făpturii mele şi elemente care să nu-mi convină.
Dar săptămâna trecută n-am avut încotro. Joi, pe la ora trei după amiază, mă priveam pe un perete din sala de conferinţe a bibliotecii judeţene, proiectat în mărime colosală. Nu-mi plăcea de mine. M-aş fi vrut unul mai neurât şi mai neîmbătrânit. Dar aceasta este realitatea. Filozofic vorbind, cu cât eşti mai exagerat şi mai amplificat, cu atât se descoperă mai multe defecţiuni. Priviţi pe toţi mai marii noştri, parcă umflaţi cu pompa, ca nişte confecţii gonflabile. Dar să ne privim şi pe noi…
Aflu că ar fi vorba de un eveniment deosebit în viaţa oraşului: se acordă premiile de excelenţă în domeniul culturii. Scriitori, actori, artişti plastici, muzicieni, bibliotecari, alte categorii. Nu ştiu de ce lipsesc muzeografii…
Literatura înaintea tututror artelor, aşa cum se află înşiruite în cărţile de istorie, nu ştiu de ce… Îmi fac privirea roată prin sală. Dumitru Ungureanu, scriitorul cu sute de recunoaşteri, scriitorul Ion Popescu- Sireteanu cu o căruţă de cărţi, romancierul şi istoricul literar Dumitru Augustin Doman cu un camion de premii, universitarul, critic şi istoric literar Nicolae Oprea şi baci de scriitori în filială cu sute de doctoranzi în literatură, poeta Denisa Popescu Martin cu un vagon de admiratori… Fiecare ar putea să fie mai bun decât mine. Plus alţii care lipsesc din sală. Dar pe biletul tras la sorţi stă scris numele meu.
Diplomă de excelenţă. Excelenţa sa Marin Ioniţă. Îmi iau documentul şi mă întorc acasă. Singur. Ai mei au plecat la târguieli. În sfărşit, eu cu mine. Cine sunt? Vreo 25 de cărţi publicate. Îmi număr, dar nu am competenţa să măsor valori. Mă feresc să cad în acea stare de amorţită beţie care se numeşte orgoliu sau vanitate şi tinde să evolueze în schizofrenie sau paranoia, ceea ce îi face pe mulţi să se creadă cu adevărat geniali. Dar nici să nu alunec în hăul disperării şi dispreţului de sine. Aşa că închei dezbaterea în coadă de peşte, lăsând lămuririle pe altă dată.
Şi mă întorc în atelier. Mă aşteaptă nişte proiecte. Dar şi uzura? Anul şi cartea în ultimii zece ani. În plus, un text dramatic ce se joacă în această stagiune la teatrul din localitate, în interpretarea actriţei de excepţie Luminiţa Borta. Un altul în stadiul de finisaj. O carte de interviuri şi reportaje din viaţa adolescenţilor. Al doilea volum din „Nu trageţi in dinozauri!”. Cenaclul literar al elevilor şi studenţilor cu a opta antologie sub tipar şi următoarea în pregătire. Două rubrici în ziare locale, una în Revista Argeş şi o emisiune TV săptămânală.
Deocamdată…
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii