În această dimineață, pompierii au anunțat un incendiu în balconul unui apartament din Câmpulung. Inițial, se credea că a fost o explozie, dar „în urma verificărilor efectuate de pompieri, s-a constat că a fost vorba de un incendiu care a distrus diverse obiecte și câteva produse de papetărie depozitate în balconul locuinței. Din cauza temperaturii ridicate s-au spart geamurile de la balcon, fapt care ar fi creat impresia unei explozii”, a transmis ulterior ISU Argeș.
Apartamentul la care s-a petrecut incendiul se află la etajul 4, într-un bloc situat în cartierul Grui din Câmpulung. „În momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta la nivelul balconului, iar apartamentul era inundat cu fum. Fumul nu a pătruns și pe casa scării”, a mai relatat ISU Argeș. Nu au fost identificate victime, iar cele 3 persoane din apartament s-au evacuat până să ajungă fumul în încăperi.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător”, a precizat ISU Argeș.
Au intervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung și a fost prezent și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș pentru asistența medicală la nevoie.
Foto descriptiv
0 Comentarii