Web Analytics
scris vineri, 11.07.2014

Primarul de Albota spune că tot DNA va ajuta PSD Argeș să clarifice lupta pentru șefia filialei

Recunoscut ca fiind un interlocutor cu o savoare aparte – în declaraţii – între politicienii argeşeni, Ion Dumitru, primarul comunei Albota, a descris într-un mod original situaţia în care a ajuns Argeşul, aceea de a nu mai avea niciun fel de credibilitate şi influenţă la Bucureşti. „N-aţi văzut că domnul Dragnea a mutat totul la Teleorman? De Ploieşti am scăpat graţie celor de la DNA, care, dacă nu-l încăierau un pic pe domnul Cosma (n.red. Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova), tot mai lua ceva. El vroia să controleze şi judeţul Argeş, dar acum nu mai are poftă să mai ia pentru că l-au descoperit băieţii că ia prea mult”, a spus Ion Dumitru. Primarul a recunoscut apoi că o mare parte din vină este chiar a social-democraţilor argeşeni care nu fac lobby în interesul judeţului la nivel central. „Sunt oameni din interiorul partidului la Piteşti care au discreditat organizaţia de la Argeș din dorinţa de a se face remarcaţi la Bucureşti. Sunt oameni care îşi doresc mai mult decât ceea ce sunt. Domnul Nicolescu atrăgea atenţia în fiecare Birou Executiv să nu se mai ducă să vorbească prostii pe la Bucureşti. Şi eu cunosc foarte multă lume la Bucureşti, dar nu am cerut niciodată nimic mai mult decât mi s-a oferit. Am fost întrebat ce se întâmplă la noi în  Argeş, de ce nu ne potolim! Noi mergem pe mâna domnului Pendiuc, dar ceilalţi, cei care îşi doresc șefia PSD Argeș, vă spun eu că ne ajută tot băieţii care ne-au ajutat cu Cosma”, a mai declarat în stilul său propriu, Ion Dumitru, primarul de la Albota. De unde se poate deduce că tot DNA-ul e așteptat să lămurească apele în legătură cu șefia PSD Argeș.  I.B.

Primarul de Albota spune că tot DNA va ajuta PSD Argeș să clarifice lupta pentru  șefia filialei

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...