Părintele Iuliu Chiriță s-a născut la 11 septembrie 1960, în comuna Săpata de Sus, sat Găinușa, județul Argeș, din părinții Ion și Gheorghița. Argeșeanul nostru a urmat clasele I-IV în satul natal între anii 1967-1971, iar cursurile gimnaziale la Școala generală cu clasele I-VIII, din comuna Săpata de Sus între anii 1971 și 1975. Prima treaptă de liceu, adică clasele a IX-a și a X-a, le-a urmat la Liceul Nicolae Bălcescu din Pitești între anii 1975-1977, iar din toamna acelui an s-a înscris la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova, pe care l-a absolvit în vara anului 1982.
A fost hirotonit preot de către Vicarul Episcopiei Râmnicului și Argeșului
Între anii 1982 (octombrie) și 1983 (iunie) a efectuat stagiul militar ca soldat cu termen redus, ca apoi între 1983 și 1987 să urmeze cursurile la zi ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, pe atunci Institutul Teologic de Grad Universitar Sibiu, pe care l-a absolvit în urma susținerii tezei de licență, în iunie 1987. În vara anului 1985 s-a căsătorit cu domnișoara Lavinia Ionela Guță. La 1 aprilie 1986 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Săpata, comuna Săpata, județul Argeș de către Prea Sfințitul Episcop Calinic Argeșeanul, Episcop Vicar al Episcopiei Râmnicului și Argeșului, unde a slujit timp de 7 ani. La 1 martie 1993 a fost transferat la parohia Sfântul Ilie din Municipiul Pitești, până la 1 iunie 2000, când a fost transferat la parohia Sfânta Vineri, unde a slujit până în anul 2012, atunci când a trecut la cele veșnice. Demn de reținut că între anii 1990-1991 a îndeplinit și funcția de inspector școlar bisericesc al Sfintei Episcopii a Argeșului și Muscelului pe probleme de învățământ școlar gimnazial (clasele I-VIII), în școlile de stat de pe tot cuprinsul județului Argeș. Din septembrie 1991 pâna în iunie 1998 a fost profesor spiritual și director al Seminarului Teologic Ortodox din Pitești.
14 ani a ocupat funcția de protoiereu al Protoieriei Pitești
Preotul Iuliu Chiriță a urmat cursurile de metodologie și didactică organizate de Institutul Teologic de Grad Universitar din București în iulie 1990, în vederea pregătirii personalului clerical pentru predarea religiei în școală. Așa se face că a absolvit cursurile de definitivare la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu în 1994 și de promovare la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Pitești în 1995. Între anii 1998 și 2002 a fost profesor la Facultatea de Teologie din Pitești cu un număr redus de ore pe Practică Liturgică și Drept administrativ. De asemenea, Iuliu Chiriță a absolvit cursurile de masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Pitești în anul 2002. Din 16 iunie 1998 până în anul 2012 a ocupat funcția de protoiereu al Protoieriei Pitești, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. În ziua de 12 septembrie 2012, la ceas de vecernii, părintele Iuliu Chiriţă, protoiereu al Protopopiatului Piteşti s-a mutat la cele veşnice. Trupul neînsufleţit al Preacucerniciei Sale a fost depus la Biserica Sfânta Vineri din Pitești unde a rămas până în seara de 13 septembrie 2012. Din orașul Pitești a fost dus în localitatea natală, satul Găinușa, comuna Săpata, județul Argeș, iar slujba de înmormântare a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în biserica cu hramul Sf. Nicolae din parohia Lipia Găinușa. La acest eveniment trist au fost prezenți membrii Centrului Eparhial, preoții Protopopiatului Pitești, locuitorii comunei Săpata, rudele și prietenii familiei îndurerate. În cuvântul de învățătură Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului a amintit de calitățile deosebite cu care a fost înzestrat părintele Iuliu Chiriță ca protopop, profesor și preot. De asemenea, colegii părintelui au prezentat în detaliu viața și activitatea acestui vrednic preot care a știut în cei 52 de ani să se facă respectat și apreciat de toți credincioșii orașului Pitești. Din dragoste față de satul natal și având o modestie deosebită, Părintele Iuliu Chiriță a cerut să fie înmormântat în cimitirul bisericii din parohia Lipia Găinușa, aproape de altarul unde a fost hirotonit preot în urmă cu 26 de ani.
A slujit în Casa Domnului până în ultimele clipe de viaţă deşi era ţintuit în scaunul cu rotile
Trebuie precizat faptul că trecerea în nefiinţă a protopopului Iuliu Chiriţă a căzut ca un trăsnet peste enoriaşii bisericii Sf. Vineri, dar şi peste toţi cei care l-au cunoscut şi au avut ocazia de a-i vorbi măcar o dată. Chiar dacă a fost măcinat de o boală nemiloasă, dragostea lui faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu a fost mult mai puternică, fapt pentru care a slujit în Casa Domnului până în ultimele clipe de viaţă, deşi era ţintuit în scaunul cu rotile. Moartea nemiloasă l-a găsit în preajma oamenilor, cărora şi-a dedicat întreaga viaţă, dându-le cele mai bune şi mai frumoase sfaturi folositoare. Când trupul său a fost depus la biserica Sf. Vineri, o mulţime de credincioşi au venit să-şi ia rămas bun de la protopop. În permanenţă, în jurul sicriului în care a fost depus trupul neînsufleţit al lui Iuliu Chiriţă stăteau oameni care au venit să-i aprindă o lumânare, să-i aducă o floare şi să-l vadă pentru ultima oară. Strada Sf. Vineri era, în acea tristă zi, ca un furnicar, plină de femei şi bărbaţi în haine cernite, cu flori în mână, mergând tăcuţi şi gânditori, întrebându-se, parcă, de ce soarta îi ia mereu dintre noi pe cei buni. Pe sicriu, dintr-o poză, protopopul parcă-i privea, pentru ultima dată, pe cei ce veneau mereu la slujbă şi pe care i-a sfătuit în permanenţă, din tot sufletul, şi, cu o mână întinsă, în care ţinea cădelniţa, le dădea o ultimă binecuvântare. O mulţime de flori erau aşezate pe o masă, iar coroanele parcă împrăştiau în jur un miros deosebit, de flori proaspete, parcă atunci culese din grădina Raiului. M.I.
0 Comentarii