Web Analytics

articol scris joi, 26 iunie 2014

Stenograme suculente. Primarul din Mălureni, trimis în judecată într-un dosar de braconaj

Primarul comunei Mălureni, Alexandru-Adrian Cristescu, a reușit o premieră pentru județul Argeș: să fie primul primar argeșean trimis în boxa acuzaților într-un dosar de braconaj. Mai explicit, primarul Cristescu este trimis în judecată, prin rechizitoriul procurorului Laurențiu Palaghiea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, în speță, a unor braconieri. În dosarul respectiv, acuzatul principal, de săvârșire a infracțiunii de braconaj și uz de armă fără drept este un pădurar de la Ocolul Silvic Domnești, Ion-Romeo Mărgărit, cunoscut ca „Romeo” în anturajul său. În același dosar, a fost cercetat, pentru mărturie mincinoasă, „Brânză” jr., Daniel-Ionuț Andrei, fiul patronului de la SC Andris SRL Pietroșani, cunoscut ca fiind unul dintre baronii cherestelei de pe Valea Doamnei. În cazul lui Brânză jr., cauza s-a finalizat cu clasare. Pe numele lui însă se află pe rolul Judecătoriei Pitești un alt dosar, de braconaj, pentru vânarea fără autorizație a unei căprioare, caz despre care Jurnalul de Argeș a relatat în luna februarie, când a fost finalizată urmărirea penală și dosarul a fost trimis instanței spre judecare.

După braconaj, urmărire ca-n filme, cu poliția

Tocmai în noiembrie 2012, exact când demarau în trombă perchezițiile în Dosarul Cheresteaua, privind defrișările ilegale de pădure în comunele Domnești, Pietroșani, Coșești și în zonele de munte Nucșoara, Vidraru, Cumpăna și Valea cu Pești, pe interceptările ce au fost efectuate în acest dosar au fost depistați cu fapte de braconaj câțiva dintre cei aflați în strânsă legătură chiar cu baronii cherestelei. La circa o săptămână după vânătoarea ilegală a căprioarei de către Brânză jr. & comp. în zona Cumpăna, pe 6 noiembrie 2012 a fost prins la braconat, de către polițiști, un alt grup, tot din anturajul lui Andrei jr., unii dintre ei fiind participanți și la vânătoarea anterioară, cea despre care v-am relatat în articolul din 13 februarie, „Moartea căprioarei… braconate!” De astă dată a fost vorba de o vânătoare de mistreți, petrecută în zona „Păcurelu”, din comuna Coșești, unde pădurarul Ion-Romeo Mărgărit, fără a avea autorizație  de vânătoare legală, a împușcat cu o pușcă de vânătoare un porc mistreț. La vânătoarea ilegală a fost ajutat de Constantin-Gabriel Vasile, Mihai-Daniel Bărbărie (participant și la braconajul anterior, al căprioarei) și de Dragoș-Petruț Ilinca, zis „Turică”, acesta din urmă fiind patron al firmei Petrocos Divers 2003 SRL, din comuna Pietroșani. Imediat după ce au împușcat animalul, aceștia l-au tranșat, l-au încărcat în autoturismul Suzuki Vitara al lui Dragoș Ilinca și s-au întors la Pietroșani. După ce vânatul a fost pârlit și preparat acasă la pădurarul Romeo Mărgărit, spre seară, când se întorceau pe la casele lor, cu carnea, cu două mașini, un echipaj de poliție rutieră le-a făcut semn să oprească, însă Ilinca și Bărbărie, șoferii celor două autoturisme, au ignorat semnalul polițiștilor și și-au continuat drumul, aproape să-i calce pe polițiști. Dragoș Ilinca (Turică) a oprit mașina sa, autoturismul Suzuki Vitara, abia în curtea firmei sale din Pietroșani. Acolo a venit de îndată și Constantin-Cristian Marinca, zis „Duți” (și el, unul dintre participanții la braconajul anterior, al căprioarei), care a scos bucățile de carne din autoturism și le-a aruncat, pentru a nu fi găsite de polițiști. Numai că în graba de a ascunde rezultatele infracțiunii, carnea vânatului, Marinca a scăpat pe jos o bucată de carne. Puțin timp mai târziu, la sosirea polițiștilor, bucata respectivă de carne a fost probă incriminatoare pentru participanții la vânătoarea ilegală.

Pădurarul braconează, iar primarul din Mălureni îi acoperă pe complicii acestuia

Ridicată pentru cercetări și supusă expertizării medico-veterinare, concluzia experților a fost că bucata respectivă de carne, găsită lângă mașina lui Ilinca, în noaptea de 6/7 noiembrie 2012, este de mistreț. În ziua următoare, primarul comunei Mălureni, Adrian Cristescu, a declarat în fața organelor de poliție că în seara anterioară Dragoș Ilinca ar fi venit pe la el pe acasă și, cu această ocazie, i-ar fi dat o bucată de carne dintr-un mistreț vânat legal de el însuși, cu 3-4 zile înainte, în județul Vâlcea. Din probele administrate în dosar, a rezultat că declarația primarului Cristescu a avut drept scop să acopere fapta sub o aparență de legalitate și astfel să-l ajute pe Dragoș Ilinca să scape basma curată din toată tărășenia. Motiv pentru care primarul s-a ales cu un dosar penal pentru favorizarea infractorului. AJVPS, care are arondat fondul de vânătoare din care face parte zona Păcuraru, a comunicat Parchetului că paguba cauzată de infracțiunea de braconaj este de 1000 de euro și că în evidențele sale figurează ca vânători doar Dragoș Ilinca și Constantin-Gabriel Vasile. Despre Romeo Mărgărit, AJVPS a comunicat că arma pe care acesta a folosit-o la împușcarea mistrețului este dată în dotarea Ocolului Silvic Domnești, cu scopul de a participa la vânătorile colective organizate de ocolul silvic în sezonul de vânătoare, nicidecum la altfel de vânători. Mai mult chiar, acesta avea ca sarcină de serviciu constatarea contravențiilor și infracțiunilor privind vânătoarea și pescuitul în apele de munte. Cu alte cuvinte, a fost pus lupul să păzească stâna.

„E frumos rău al dracului, un hăla… de vreo sută și vreo douăș de kile…”

Redăm în continuare câteva dintre discuțiile mai picante purtate de participanții la braconaj. După ce vânătoarea s-a încheiat și mistrețul a ajuns acasă la pădurarul Romeo, în vederea preparării, Ionuț-Laurențiu Ancuța, poreclit „Ghiozdan”, l-a sunat pe telefon pe Brânză jr. și i-a povestit cum a fost vânătoarea, dar și ca să-l invite la festin: „…zece bucăți a fost…” – făcând referire la o turmă de mistreți – „…cum a scos primu’ capu’ din tufe, l-a și troznit… se mai tăvălea”, „l-a adus Romeo încoace, l-am văzut. E frumos rău al dracului, un hăla… de vreo sută și vreo douăș de kile…”  Pentru că acesta a refuzat să vină, la scurt timp l-a sunat și Romeo, pădurarul, pentru a-i cere insistent să vină și el „la un șorici”. Tot fără succes însă. Într-o altă discuție telefonică, ulterioară, Ancuța îi povestește lui Andrei jr. despre câteva momente amuzante petrecute acasă la pădurar, în timp ce mistrețul era preparat: „Bă, ce i-am făcut aseară… Auzi? Bă! Ce le-am făcut la ăia aseară… i-am făcut de să se cace pe ei de râs. Bă… șoriciu tare, știi? Gros. Zic, bă, mi-a zis un vânător, fir-ați ai dracu, că cel mai bun șorici e după ceru’ gurii, auzi. Apoi făcea: Taie căpățâna să luăm după ceru’ gurii oleacă de șorici… bă, am zis că moare… am stat de bârfe aseară acolo…”

Brânză jr.: „Ghinionu’ lor c-a fost că… a căzut o bucată de carne în mașină”

Într-o discuție purtată de Andrei jr. cu un avocat din Baroul Argeș, Ionuț Copae, acesta îi povestește avocatului cum au fost prinși prietenii și camarazii săi de vânătoare:
Copae Ionuț: Bă? Îți spun ce-am auzit?
Andrei Daniel-Ionuț: Zi!
Copae Ionuț: Că cică i-ar fi prins p-ăștia la braconaj?
Andrei Daniel-Ionuț: A! Știu, mă, am vorbit… cu ce? Pe mine?
Copae Ionuț: Păi pe tine nu te-a prins că tu știai treaba asta.
Andrei Daniel-Ionuț: Sunt prea șmecher, în p**a mea, eu mă…
Copae Ionuț: Tu știai treaba. Acu’, sincer. La modul cel mai serios. Am auzit că tu știai treaba. Tu nu te-ai dus.
Andrei Daniel-Ionuț: Dacă știam să-ți bagi p**a în mă-sa și-n viața lui.
Copae Ionuț: Î?
Andrei Daniel-Ionuț: Să nu mai (am) parte de nimic în viața asta. De nicio vânătoare și de niciun vânat, dacă eu am… știam ceva. Bă, și eram sigur. Uite, ce spui tu acu. Eram sigur sută la sută că… că așa se-ntâmplă. M-a sunat aseară, înțelegi? Romeo «Bă, hai iute c-am făcut un porc, p**a mea». «Bă», zic în prima fază, zic «Vin, gata, vin». Mă sună Ghiozdan [Ancuța Ionuț-Laurențiu]: «Hai, mă, dracu, mai vii? Ce faci?» Și ăla micu’ ieri a fost pe la soacră-mea și a căzut și și-a spart un pic capu’ și am pus două copci la Pitești la cap. Înțelegi?
………………………………………………
Andrei Daniel-Ionuț: Tu de unde știi, mă, de ăștia?
Copae Ionuț: Am auzit și eu.
Andrei Daniel-Ionuț: A! Te-a sunat să te-ntrebe pe tine că tu știi al dracu. Ești deștept. Băi… oricum er… era groasă. Nu știu acum de cât s-a rezolvat din treabă, dar era groasă. Să-ți spun de ce mi se părea mie că era groasă. A fost în primu’ rând, a fost turnați. Înțelegi? Că a împușcat porcu’, că l-a dus în remorcă.
Copae Ionuț: Le suge p**a, mă, că n-a găsit nimic.
Andrei Daniel-Ionuț: Stai să-ți spun. N-ai înțeles. C-a-mpușcat porcu’, că nu știu ce, c-a fost dus cu remorca, c-a fost pârlit în locu’ cutare… deci, tot, da?
Copae Ionuț: Păi și așa e? Cum zic ăia? Așa a fost?
Andrei Daniel-Ionuț: Da, mă, da.
Copae Ionuț: Ei l-a împușcat?
Andrei Daniel-Ionuț: Păi cine? Nu l-oi fi împușcat eu!
Copae Ionuț: A!
Andrei Daniel-Ionuț: Ei nu ți-au spus că… (neinteligibil)?
Copae Ionuț: Nu mi-a zis nimic.
Andrei Daniel-Ionuț: Ascultă, mă, pe mine speța. A stat toți, înțelegi? La băutură, la nu știu ce. A plecat de acolo. În momentu’ în care a plecat, polițaii îi aștepta la cinci sute de metri. Ai înțeles?
Copae Ionuț: Î?
Andrei Daniel-Ionuț: Cu echipaj, cu cre… cu criminalistică, cu toți. De la Argeș. Ai înțeles?
Copae Ionuț: Îhî.
Andrei Daniel-Ionuț: În momentu’ când a plecat a ieșit polițaii în față. Ăștia n-a oprit. A vrut să dea peste polițai cu mașinile.
Copae Ionuț: Așa.
Andrei Daniel-Ionuț: Ș-a fugit. Două mașini. Dragoș în una, unu în una. Dragoș a băgat mașina pe la secție, unu’ pe la nu știu unde. Pe la mama dracu, ai înțeles?
Copae Ionuț: Îhî.
Andrei Daniel-Ionuț: Bun… dup-aia ăștia a sunat un șofer d-a lui Dragoș să vadă ce face polițaii, pe unde mai e. Înțelegi? Și s-au dus, s-au suit în mașină la șoferu’ ăsta a lui Dragoș. Și s-au dus să se uite după polițai.
Copae Ionuț: Bă, și ăștia proști.
Andrei Daniel-Ionuț: Stai să-ți spun. Polițaii i-a oprit. Le-a zis: „ia, ce e cu voi în spate? Ia legitimați-vă toți din mașină.” Ei s-au legitimat, nu știu ce. Zice: „Dumneavoastră ce mașină aveți?”, îl întreabă pe Dragoș, că era și de la Domnești. „Păi am un Audi, așa, așa.” „Păi și n-ai ș-o Vitara cu… așa?” „Ba da.” „Unde e?” „Păi e la secție.” „Hai s-o vedem.” Când a zis „hai s-o vedem”, carnea era în mașină. Înțelegi? S-a dus Duți repede înainte ș-a luat carnea ş-a aruncat-o. Dar ghinionu’ lor c-a fost că… a căzut o bucată de carne în mașină. S-a rupt plasa ș-a căzut o bucată de carne.
Copae Ionuț: În mașină sau jos?
Andrei Daniel-Ionuț: Nu știu. În mașină, lângă mașină… nu, nu, nu știu sigur să-ți spun. Lângă mașină…
Copae Ionuț: În fine. Dă-o-n mă-sa.
Andrei Daniel-Ionuț: Așa. Ăia când au venit pac, pac, pac, uite mașina… pac, cu lanterna, direct carnea. „Ce e cu picioru’ ăsta de carne?” Picior, nu știu ce dracu a fost. Os am înțeles, nu știu ce… înțelegi? „Păi știți, că nu știm.”, că nu știu ce. „Hai la declarație.” Înțelegi? „De ce n-ați oprit mașina?” Ș-acu nu știe… înțelegi? Că ei a luat numerele de la mașină.
Copae Ionuț: Îhî.
Andrei Daniel-Ionuț: Dar de ce i-a mai dus ei? Ei nu trebuia să-l ducă la mașină. «Nu știu, domne, dă-o dracu».
Copae Ionuț: Păi da și nu trebuia să îi lase în curte, mă.
Andrei Daniel-Ionuț: Păi da. Nu… păi ei, i-a băgat ei în curte… a găsit carnea-n curte și le-a făcut și poză lângă carne…
Copae Ionuț: Carnea aia putea s-o fi aruncat oricine în curte.
Andrei Daniel-Ionuț: Am înțeles ce spui tu. Dar vezi? Ce se-ntâmplă? A fost treaba c-a fost… n-a oprit ei! Dacă nu te oprești la un polițai, ce-ți face? Îți ia carnetu’? Ce poa’ să-ți facă?
Copae Ionuț: Dar nu trebuia să se mai ducă ei, mă. Trebuia să stea liniștiți acasă.
Andrei Daniel-Ionuț: Păi așa am zis și eu, da’…
Copae Ionuț: Se duc ei să vadă. Și dacă-i vedea, ce? Cu ce-i ajuta dacă-i vedea… zic cu ce-i ajuta dacă-i vedea pe unde erau polițaii? Nu trebuia să se mai ducă ei. Trebuia să stea acasă…

Ionuț Andrei: „Îți spun eu cum e mai bine acoperit. Să ai autorizație. Indiferent pe ce…”

În ziua următoare, Brânză jr. l-a contactat pe Ancuța Ionuț (Ghiozdan) și l-a informat că a dat declarație la poliție că nu a auzit și că nu știe nimic despre incidentul din seara precedentă, dar și că polițiștii de la Arme au fost la el acasă, în control și că în mod sigur îl vor chema și pe el. „Mamă, i-a zăpăcit p-ăștia. Ia pușca la toți, să fiu al dracu”, își exprima Ghiozdan temerea că nu vor mai avea cu ce împușca vânatul. În aceeași zi, Andrei jr. vorbește la telefon și cu Vasile Constantin-Gabriel, căruia îi spune că a fost controlat pe linie de arme de vânătoare de „…ăștia de la arme. M-a pus să scot armele… a venit [chiar] și Neacșu de la Pitești… cu încă trei.” Din vorbă în vorbă, cei doi interlocutori concluzionează că, pe viitor, nu este bine să mai meargă, ca până atunci, la vreo vânătoare însoțiți de oricine și fără a avea autorizație. Potrivit rechizitoriului, „ambii se referă însă la o autorizație în care să se consemneze cu totul alte specii de vânat decât cele care fac obiectul real al vânătorii, așa cum Andrei Daniel-Ionuț spune că a fost învățat de «ăștia de la arme azi» (referire la polițiștii de la IPJ – Serviciul AESP) care fuseseră în control la el acasă”. Asta reiese și din dialogul de mai jos, purtat de cei doi:
Vasile Constantin-Gabriel: Bă, cel mai bine e să nu știe nimeni.
Andrei Daniel-Ionuț: Am întrebat eu pe ăștia de la arme azi. Îți povestesc eu, mă, mâine când ne-om întâlni.
Vasile Constantin-Gabriel: Ce i-ai întrebat?
Andrei Daniel-Ionuț: Cum e cu asta… cu… vânatu’, cu arma, cu… îți spun eu cum e mai bine acoperit. Să ai autorizație. Indiferent pe ce…
Vasile Constantin-Gabriel: Pe orice, s-o ai la tine.
Andrei Daniel-Ionuț: Pe răpitoare, pe orice și poți să mergi cu ea la tine…

***
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au fost trimiși în judecată, la Judecătoria Pitești, Mărgărit Ion-Romeo, pădurar la Ocolul Silvic Domnești,  pentru braconaj, Ilinca Dragoș-Petruț, administrator la SC Petrocos Divers 2003 SRL Pietroșani, Vasile Constantin-Gabriel și Bărbărie Mihai-Daniel pentru complicitate la braconaj, Marinca Constantin Cristian (foto) și Cristescu Alexandru-Adrian, primarul din Mălureni, ambii pentru favorizarea infractorului, și Ancuța Ionuț-Laurențiu, pentru mărturie mincinoasă. În ce-l privește pe Andrei Daniel-Ionuț, fiul patronului de la „Andris”, acesta a primit soluție de clasare, urmând a se prezenta doar ca martor în dosar. Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 de euro, reprezentând contravaloarea mistrețului ucis ilegal. Cauza se află deja la Judecătoria Pitești, în Camera preliminară, și are primul termen abia pe 4 septembrie.
Material realizat de Adriana Gândilă

 

Distribuie!

0 Comentarii

Violonistul Răzvan Stoica revine la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Pitești organizează joi, 12 noiembrie, la ora 19, la Centrul Multifuncțional, Gala Tinerilor Dirijori UNMB. Alături de orchestra simfonică […] Citește!

Tragedie în Pitești! O femeie ar fi căzut de la etaj

Joi, 12 noiembrie 2026, o femeie în vârstă de 82 de ani, a fi căzut de la etajul al treilea […] Citește!

Comedia „Aventuri pe contrasens”, la Mioveni. Când are loc

Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va avea loc piesa […] Citește!

Gabriel Cazan și-a lansat romanul „𝐈𝐤𝐢𝐬𝐚𝐤𝐢 𝐒𝐡𝐢𝐛𝐮𝐢𝐚”

Gabriel Cazan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, și-a lansat, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, cea de-a 28-a carte […] Citește!

Pitești. Și în decembrie puteți scăpa de deșeurile voluminoase și DEEE

Primăria Pitești, prin Salubritate 2000, organizează, în decembrie, ultima campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul […] Citește!

Polonia a făcut șapte schimbări în lot înaintea meciului cu România din Liga Națiunilor

Selecționerul Poloniei, Jan Urban, a modificat lotul pentru meciurile cu România și Suedia din Liga Națiunilor. Față de convocările din […] Citește!

Percheziții în Argeș și alte cinci județe într-un dosar de fraudă fiscală în Marea Britanie. Prejudiciu de peste 1,7 milioane de lire

Procurorii și polițiștii români, alături de anchetatori britanici, au efectuat joi dimineață percheziții la 21 de adrese din șase județe, […] Citește!

Un autobuz cu 29 de pasageri s-a răsturnat în afara șoselei. Opt persoane au ajuns la spital

Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, joi dimineață, în localitatea Hodoni, […] Citește!

Crimă urmată de incendiu, la Timișoara. Un bărbat a fost găsit carbonizat într-o clădire abandonată

Descoperire șocantă în Timișoara, în noaptea de miercuri spre joi, 11 spre 12 noiembrie. Pompierii chemați să stingă un incendiu […] Citește!

Ungaria negociază importul de gaze din România. Neptun Deep, alternativă la resursele rusești

Ungaria poartă discuții cu România pentru a importa gaze naturale din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră, în încercarea de […] Citește!

Petrolul se ieftinește puternic. Prețurile scad cu peste un dolar pe baril

Prețurile petrolului au înregistrat o nouă scădere joi, 12 noiembrie 2026, pe fondul speranțelor că negocierile diplomatice ar putea reduce […] Citește!

Tragedie în New York: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit peste un șantier. Bilanțul victimelor a crescut, iar salvatorii caută dispăruți

Momente dramatice în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, unde o clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază, 11 […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!