Web Analytics

articol scris joi, 05 iunie 2014

Judecătoarea Liliana Bădescu l-a făcut scăpat nu doar pe Dinel Staicu, ci şi pe un colaborator Al Qaeda

# Magistrată din Piteşti în două dosare ale DNA, structura centrală. De aproape patru luni, judecătoarea piteșteană Liliana Bădescu și colega ei Dumitrița Piciarcă de la Curtea de Apel București, plus Veronica Cîrstoiu, fost magistrat la aceeași instanță, au fost puse sub urmărire penală de procurorii DNA pentru abuz în serviciu și favorizarea infractorului, după ce acestea au admis o contestație prin care au anulat o condamnare de șapte ani de închisoare a omului de afaceri Dinel Staicu. Interesant este faptul că aceeași judecătoare Liliana Bădescu, plus colega ei Dumitrița Piciarcă și judecătorul Mihai Oprescu au făcut parte din completul care, pe 20 august 2008, l-a eliberat pe Dulaimi Ali Asae Mohamad, un irakian trimis în judecată pentru că ar fi adus ilegal în România peste 250 de conaționali. Același irakian este judecat în prezent, tot la Curtea de Apel, pentru infracțiuni la legea privind combaterea terorismului, deoarece ar fi introdus în România cinci membri Al Qaeda, membri care în prezent au părăsit țara noastră. Membri care se numărau printre cei 250 de conaționali introduși ilegal. Iar irakianul pe care l-a eliberat judecătoarea Bădescu a intrat în România de mai multe ori cu pașapoarte și identități false începând din 1994.

A fost în vizorul DNA pentru eliberarea irakianului

În 2008, Liliana Bădescu a fost monitorizată și cercetată de către procurorii DNA care considerau suspectă eliberarea irakianului, însă în 2010 ea a primit neînceperea urmăriri penale.
 Ulterior, procurorii DIICOT au descoperit chiar că Al Dulaimi a introdus ilegal în România câţiva membri Al Qaeda, irakianul fiind judecat în prezent şi pentru fapte de sprijinire a terorismului. Procesul irakianului care a înlesnit întrarea în Romania și ieșirea din țară a cinci conaționali, căutați pentru acte de terorism comise în numele organizației Al-Qaeda, a început pe 16 ianuarie 2012 la Curtea de Apel București și a avut termen pe 28 aprilie.
În acest ultim dosar, ce se judecă de mai bine de doi ani, procurorii DIICOT spun că sub identitatea sa reală sau folosind identităţi fictive şi prin intermediul a patru societăţi comerciale, special constituite în acest scop, Al Dulaimi a înlesnit intrarea/ieşirea în/din România şi prelungirea dreptului de şedere în ţară a unui număr de cinci cetăţeni irakieni, având cunoştinţă de împrejurarea că aceştia au sprijinit/săvârşit acte teroriste în favoarea organizaţiei Al Qaeda în Irak.
Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Probleme cu finanţele la Muşăteşti şi cu organizarea la Arefu! Plăţi nelegale la salarii şi carburant gestionat de buldoexcavatorist

Două misiuni de audit de conformitate au efectuat recent cei de la Curtea de Conturi în comunele argeșene Mușătești și […] Citește!

Mioveni. Lucrările pe strada Dealul Viilor – în plină desfăşurare

Lucrările de modernizare a străzii Dealul Viilor din orașul Mioveni sunt în plină desfășurare. Prezent zilele trecute pe teren, primarul […] Citește!

148 de orașe ar putea deveni comune, inclusiv stațiuni de la munte și mare

Sinaia, Predeal, Bușteni, Eforie sau Băile Herculane s-ar putea transforma din orașe în comune, dacă va fi aplicat un prag […] Citește!

Modernizarea şi amenajarea bazei sportive din Bascov, un alt obiectiv în atenţia administraţiei locale

Din nou despre lucrările din comuna Bascov, deloc puține, și pe care primarul Gheorghe Stancu le monitorizează personal, la fața […] Citește!

Update-Pitești. Ce spune Poliția despre femeia căzută de la etaj

IPJ Argeș face precizări privind femeia care, joi, 12 noiembrie, a murit după ce a căzut de la etajul unui […] Citește!

FC Argeş, amical cu Rapid în pauza competiţională

FC Argeș și Rapid București se întâlnesc sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul prânzului, într-un meci amical ce se va desfășura […] Citește!

Campionatul Național de Poliatlon, găzduit de Pitești

Sâmbătă, 21 și duminică, 22 noiembrie 2026, Bazinul Olimpic din Pitești va găzdui Campionatului Național de Poliatlon la înot. Această […] Citește!

Premiile Filialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România

Joi, 12 noiembrie 2026, la Casa Cărții are loc festivitatea de premiere a celor mai bune cărți apărute în 2025 […] Citește!

Cel mai bun scriitor roman este… maghiar!

Acum 11 ani, Nicolae Manolescu, fostul președinte al Uniunii Scriitorilor din România, a inițiat concursul național „Scriitorii Anului”, acordând, pe […] Citește!

Scene din viaţa culturală piteşteană (194)

A promis Premiul „Vladimir Streinu”. În 25 mai 2014, a avut loc ultima întâlnire dedicată marelului critic și poet argeșean […] Citește!

Alina Gorghiu s-a întâlnit la Parlament cu primarii din Albeștii de Argeș și Mușătești

Deputasta Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, continuă întâlnirile de lucru cu primarii liberali din județ. De această dată, doi dintre […] Citește!

Lustrangii la Piteşti, la 1940

Lustrangii pe strada Șerban Vodă din centrul Piteștiului, în 1940. O meserie uitată, la modă în secolul al 19-lea și […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!