Începe testarea cu teste antigen rapide în 7 centre de permanență din Argeș, prin contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeș, anunță Instituția Prefectului Argeș. Important de reținut că testarea este gratuită doar pentru persoanele care prezintă simptome ale infecției cu SARS-CoV2. Este necesară programarea, iar centrele sunt disponibile non-stop în weekend.
„Centrele sunt disponibile de luni până vineri, după ora 15 și în program non-stop în zilele de weekend. Se pot adresa pacienții simptomatici, indiferent că sunt sau nu din localitățile în care se află aceste centre.
Foarte important este să se ia în calcul activitatea acestui tip de unități și este recomandată programarea telefonică, la numerele afișate în dreptul fiecărui centru. Astfel, evităm așteptarea în cazul în care medicii au alți pacienți”, a transmis Instituția Prefectului Argeș.
Citește și Testare gratuită RT PCR în Argeș. Cum se procedează
Lista centrelor de permanență în care se poate cere testare:
Centrul de Permanență Bârla- Comuna Bîrla, Sat Mozaceni-Vale, 0746152471
Centrul de Permanență Bogați – Comuna Bogați, Comuna Bogați, Sat Bogati, str Principala, nr. 1, 0735987593
Centrul de Permanență Călinești – Comuna Călinești, Sat Gorganu, 0736390782
Centrul de Permanență Cuca – Comuna Cuca, Str. Principala nr.148, 0744484210
Centrul de Permanență Domnești – Comuna Domnesti, str. A.I. Cuza nr.99, 0248269608
Centrul de Permanență Mozăceni – Comuna Mozaceni, Sat Babaroaga, 0248697335
Centrul de Permanență Boteni-Vulturești – Comuna Boteni, 0248295179
0 Comentarii