Aproximativ 300 de elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 20 „Tudor Vladimirescu” din Piteşti, au învăţat, în perioada 5-11 mai, despre modul în care copiii cu dizabilităţi trebuie să fie incluşi şi să beneficieze de aceeaşi educaţie ca şi ei. Programul s-a desfăşurat la iniţiativa Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism (A.P.C.A.) Argeş sub mesajul „Drepturi egale, şanse egale”, mesaj ce doreşte să transmită clar faptul că toţi copiii trebuie să aibă aceleaşi şanse şi drepturi, mai ales atunci când vine vorba despre accesul la educaţie şi învăţământ.
Campania s-a desfăşurat în cadrul săptămânii Globale de Acţiune pentru Educaţie şi a dat prilejul elevilor de a participa la lecţia de dizabilităţi, un program interactiv în urma căruia au aflat foarte multe despre persoanele şi copiii care au probleme şi care, din cauza prejudecăţilor şi a reticenţei unor părinţi sau chiar profesori, sunt discriminaţi şi nu au parte de acelaşi tratament în ceea ce priveşte educaţia şi accesul la un sistem normal de învăţămînt. La rândul lor, reprezentanţii A.P.C.A. Argeş le-au explicat elevilor că niciun copil, indiferent de situaţia şi de problemele pe care le are, nu trebuie exclus din sistemul de educaţie şi învăţămînt. Acţiunea de săptămâna trecută nu este prima de acest gen în care Şcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” şi A.P.C.A. Argeş fac front comun, iar astfel de acţiuni, de conştientizare a opiniei publice vizavi de drepturile şi şansele tuturor copiilor, vor rămâne un obiectiv şi pe mai departe. Ionuţ BURCEA
articol scris joi, 15 mai 2014
Copiii cu autism din Argeş trebuie să aibă şanse egale la educaţie!

Distribuie!
Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă
Florian Goldstein (MAKE) Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 noiembrie English Version Prăbuşirea acţiunilor companiilor de inteligenţă artificială de la bursa americană a pus sub […] Citește!
30 de percheziții într-un dosar de furt de energie pentru mașini electrice. Curentul era vândut la „reducere” pe WhatsApp
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și polițiștii Serviciului de Combatere a Infracțiunilor Informatice […] Citește!
Filmul românesc „Nu e locul tău aici”, cu Adrian Văncică, a câștigat Marele Premiu la Festivalul de la Cottbus
Filmul românesc „Nu e locul tău aici”, scris și regizat de Florin Șerban, a câștigat Marele Premiu al Festivalului Internațional […] Citește!
România schimbă harta energetică a Republicii Moldova. Noua linie electrică spre Chișinău ocolește Transnistria
Republica Moldova a făcut un pas important pentru reducerea dependenței energetice de regiunea separatistă Transnistria. Noua linie electrică de înaltă […] Citește!
Boxer bătut de public din cauza unui gest făcut la finalul unui meci de titlu
Boxerul francez Murad Aliev, în vârstă de 31 de ani, a fost atacat de spectatori și membri ai staffului advers […] Citește!
Localnicii din Rășinari au ieșit masiv la vot și au spus „NU” exploatărilor miniere
Locuitorii comunei Rășinari, din județul Sibiu, s-au mobilizat duminică, 8 noiembrie 2026, pentru a-și exprima opinia în legătură cu exploatările […] Citește!
Decizie surprinzătoare în Spania: 188.000 de mii de tone de ulei de măsline, retrase de pe piață. Care este motivul
Spania, cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, a luat o decizie neobișnuită pentru a împiedica prăbușirea […] Citește!
David Popovici, invitat de onoare la Inter Milano. Cadoul primit de la clubul lui Cristi Chivu
Campionul olimpic la înot David Popovici a fost prezent duminică la partida dintre Inter Milano și Como, din Serie A. […] Citește!
Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna
Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!
Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil
Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!
Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta
Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!
Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret
Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!


























0 Comentarii