Web Analytics
scris luni, 24.01.2022

A fost inaugurat Traseul „Via Valahia”

Duminică, 23 ianuarie, la Primăria Corbi, a fost inaugurată prima secțiune a traseului Via Valahia, cuprinsă între Corbi și Nucșoara. Prezentarea proiectului a avut loc în sala de consiliu a Primariei Corbi, unde au participat primarul comunei, Anca Baciu împreună cu alți reprezentanți ai proiectului. Evenimentul a continuat, apoi, cu o plimbare la pas pe tronsonul dintre localitățile Corbii de Piatră și Nucșoara.

A fost inaugurat Traseul „Via Valahia”

Citește și:Zăpadă de 223 cm la Bâlea Lac, luni dimineață

Via Valahia este un proiect menit a pune în valoare, la pas și cu bicicleta, una din cele mai frumoase zone din România prin explorarea istoriei, geografiei, tradițiilor și obiceiurilor acestor locuri. Traseul pornește de la Corbi (Corbii de Piatră) și va ajunge până la Olt – Racoviță – urmând a fi amenajat cu borne, semne de orientare, panouri de informații și stâlpi de orientare, acolo unde este cazul.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...