Inundarea parcului Lunca Argeşului, noul parc al Piteştiului ce este extrem de expus la astfel de probleme… acvatice, i-a prilejuit lui Cătălin Bulf, preşedintele PMP Piteşti, să trimită din nou un tir de săgeţi către edilul Tudor Pendiuc. De această dată, Bulf a făcut mai multe aluzii şi la faptul că Pendiuc nu este născut şi crescut la Piteşti, deşi este primar al acestui oraş. „Am văzut o declaraţie a domnului Pendiuc conform cărei a plantat în parcul Lunca Argeşului 2.000 de pomi. Vreau să-i atrag atenţia că, atunci când dânsul încă se juca în spatele casei la Balş, eu jucam fotbal în Lunca Argeşului şi poate a tăiat 2.000 de pomi, nu a pus. Dar am o dilemă: ori domnul Pendiuc este foarte hoţ, ori este foarte prost. Cum să fii primarul Piteştiului de douăzeci şi ceva de ani şi să nu ştii că ai un râu, Argeş, care se revarsă şi să faci un parc fără diguri? Poate domnul Pendiuc a calculat bine de câte ori se revarsă Argeşul, pentru că nu se poate măsura niciodată cantitatea de noroi, cât durează şi mai ales cât costă curăţirea parcului şi şi-a făcut o socoteală de câte ori într-un mandat poate să cureţe parcul având în vedere că pentru evenimente de urgenţă, cum este acesta, nu se fac licitaţii, se dau cu încredinţare directă lucrările. Aici înseamnă că este foarte hoţ sau abil şi noi nu ne-am prins, dar poate că e partea cealaltă, şi anume că nu a mers cu imaginaţia dincolo de podul peste Argeş. Domnul Pendiuc, dacă ar fi copilărit în Piteşti şi ar fi jucat fotbal pe lunca Argeşului ar fi ştiut că erau săptămâni întregi când nu puteam să jucăm datorită noroiului. Dar dacă nu e din Piteşti… la Balş probabil nu au astfel de probleme. Astea sunt reminiscenţe din copilărie, nu le-a avut, nu le are”, a declarat în cadrul conferinţei de presă a PMP Argeş, Cătălin Bulf. După o astfel de declaraţie, mai mult decât acidă, l-am contactat şi pe edilul Pendiuc pentru un punct de vedere, dar, probabil ocupat cu evenimentele de Ziua Independenţei, acesta nu ne-a răspuns.
Ionuţ BURCEA

PNL Argeș, număr semnificativ de donații din partea membrilor săi
Conform datelor oficiale publicate în Monitorul Oficial, PNL Argeș a beneficiat de un număr...
0 Comentarii