Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu un bărbat în vârstă de 32 de ani, din București, cercetat pentru dare de mită, stabilindu-se pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de doi ani.
Acordul de recunoaștere a fost înaintat Tribunalului Braşov în vederea confirmării acestuia.
Dosarul penal a fost inițiat ca urmare denunțului formulat de un agent de poliție din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov – Compartimentul Rutier la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov care a refuzat 1000 de lei oferiți cu titu de mită. Astfel, polițistul a sesizat faptul că, la data de 14.12.2021, in jurul orei 16.40, a oprit pe DN1 E, un autoturism condus de inculpat, împrejurare în care acesta a fost testat cu aparatul etilotest. Întrucât primul test a dat eroare din cauza faptului că nu a suflat îndeajuns, i-a solicitat să coboare din autoturism și să repete testul, iar rezultatul a fost 3,38 mg/l în aerul expirat.
Conducătorul auto a explicat valoarea mare ieșită la etilotest prin faptul că, anterior celei de-a doua testări, a folosit un spray care a fost și ridicat de către organele de poliție. În acel moment, conducătorul auto a întrebat „cum putem s-o rezolvăm”, iar polițistul i-a adus la cunoștință că urmează a fi recoltate probe biologice de sânge. Imediat l-a întrebat dacă a consumat substanțe psihoactive, iar conducătorul auto a răspuns că a consumat cannabis cu două zile în urmă. De asemenea, a adăugat că „are o mie”. Întrebat despre ce mie este vorba,inculpatul a răspuns „o mie de-ai noștri … lei”. Polițistul l-a refuzat și l-a invitat în autoturismul de poliție pentru a-l conduce la unitatea medicală din Codlea spre a-i fi recoltate probe de sânge.
Pe drumul către spital, la ieșirea din Râșnov, inculpatul a scos un teanc de bani și l-a întrebat pe polițist unde să îi lase, moment în care polițistul i-a spus să bage banii înapoi în buzunar și a sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județen Anticorupție Brasov. Imediat, denunțul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Față de cele menționate, revenim cu precizarea că agentul de poliție este la al zecelea denunț la D.G.A. privind faptele unor cetățeni de a-i oferi mită, dintre care trei denunțuri au fost formulate în acest an.
0 Comentarii