Web Analytics

articol scris joi, 17 februarie 2011

Generalul Chiriţă, în vizorul Parchetului Militar pentru că voia să “mărite” Poligonul Lăbuşeşti

# O afacere imobiliară care dă frisoane Armatei. În anii ’80 ai secolului trecut, în marginea Piteştiului, pe teritoriul comunei Bascov, în zona Uiasca, în amplasamentul Lăbuşeşti, se amenaja un poligon militar de infanterie. Acesta urma să deservească la acea vreme Gărzile Patriotice, devenite după 1989 Trupe Teritoriale, precum şi efectivele  actualei  Şcoli Militare  “Basarab I”. Piteştenii de peste 40 de ani îşi mai amintesc despre faptul că în poligonul de care vorbim se executau şi tragerile din cadrul PTAP- Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei, din perioada liceului. Aşezământul militar a fost proiectat şi omologat astfel încât permite trageri de zi şi de noapte cu armament de infanterie, de la celebrul pistol Carpaţi, până la arhicunoscuta mitralieră de companie de provenienţă sovietică. Mai mult decât atât, poligonul este total automatizat şi securizat, ceea ce presupune un efort financiar deloc de neglijat din partea Armatei Române. Legat de partea de securitate, trebuie spus că zona afectată exerciţiilor militare este înconjurată de un perimetru de parabale, blocuri de beton pe care este aplicată o placă de cauciuc de aceeaşi dimensiune, astfel concepute încât orice accident este exclus. În aceste condiţii, Poligonul Militar Lăbuşeşti a primit omologare pentru grad de securitate de 100% şi este considerat un obiectiv strategic.

Exclusiv proprietatea statului

Revenind în anii ’80, trebuie specificat faptul că poligonul a fost construit într-o zonă forestieră care a aparţinut tot timpul statului român şi ca atare nu face obiectul retrocedărilor după legile proprietăţii. În sprijinul acestei situaţii vine şi faptul că la începutul anilor ’90, prefectul de atunci, Vasile Niţu, semna actul prin care Ministerul Apărării Naţionale era pus în posesie pe suprafaţa afectată de poligonul din Lăbuşeşti. În perioada 1996 – 1997 era realizată „ridicarea topografică” a poligonului. În 1998 s-a încercat pentru prima oară scoaterea poligonului din zona interesului strategic-militar şi trecerea sa în zona influenţelor imobiliare pe considerente de siguranţă dar, din fericire, la solicitarea şefului Trupelor Teritoriale de la acea vreme, s-a reuşit reexpertizarea zonei şi încadrarea ei în procentul de siguranţă de 100%. După desfiinţarea Trupelor Teritoriale, poligonul militar din Lăbuşeşti a rămas în gestiunea şi folosinţa Şcolii Militare “Basarab I” Piteşti.

Un teren cu miză imobiliară

O suprafaţă de câteva mii de metri pătraţi (5000 cu tot cu zona de protecţie) într-o zonă mai mult decât tentantă nu avea cum să rămână în afara intereselor imobiliare şi, drept urmare, s-a folosit orice ocazie pentru dezafectarea perimetrului respectiv din folosinţa Armatei şi trecerea lui pe piaţa liberă sub pretextul unor revendicări ale foştilor proprietari. Notoriu a rămas episodul din toamna lui 2008 în urma căruia o găină decedată chipurile prin împuşcare a blocat activitatea poligonului pentru o bună perioadă de timp. La vremea aceea comandant al Şcolii Militare “Basarab I” era colonelul Constantin Rădulescu, ofiţer care a confirmat incidentele din jurul poligonului de la Lăbuşeşti.

Găina care a atentat la siguranţa militară

„Pe la mijlocul lunii octombrie (n.r. octombrie 2008), unitatea noastră a executat o şedinţă de tragere conform programului la poligonul Lăbuşeşti, şedinţă care s-a desfăşurat normal, fără incidente şi care s-a încheiat la ora 14,00. Pe la ora 18,00 am fost sunat de la unitate pentru a fi informat că un cetăţean a reclamat la 112 că a găsit o găină moartă, împuşcată în coteţ, în urma exerciţiului nostru. Acelaşi cetăţean ar mai fi specificat şi faptul că găseşte frecvent cartuşe pe proprietatea sa. M-am deplasat la faţa locului, într-adevăr în peretele coteţului era o urmă de glonţ, dar găina fusese ridicată între timp de alte autorităţi. Tot ce ştiu este că în corpul păsării a fost găsit un glonţ, dar nu a venit nimeni la noi să solicite o expertiză balistică, să vadă cu ce muniţie şi cu ce armament tragem. S-a făcut chiar şi o sesizare la Parchetul Militar, iar şeful tragerii a fost chemat pentru lămuriri. În acest context am stopat tragerile la Lăbuşeşti şi chiar am cerut reautorizarea poligonului, tocmai pentru a nu da loc la speculaţii. Aşteptăm rezultatul şi sunt convins că lucrurile vor reintra în normal. În concluzie, vă spun că atâta vreme cât va fi Rădulescu la comandă, poligonul nu va fi cedat. În momentul în care veţi afla că poligonul Lăbuşeşti nu va mai fi al Armatei, să fiţi sigur că la “Basarab I” nu va mai fi Rădulescu comandant. Acest poligon este unul strategic şi eu unul mă voi lupta până în pânzele albe pentru păstrarea lui. Este adevărat că în situaţia creată executăm trageri în poligonul Garnizoanei, dar domnul colonel Pîsu (comandantul Garnizoanei la acel moment) ne-a înţeles şi ne acordă tot sprijinul până la reglementarea situaţiei”, declara în primăvara lui 2009 colonelul Rădulescu.

Generalul Chiriţă şi colonelul Rădulescu în atenţia Parchetului Militar

La ora actuală, când generalul Mihai Chiriţă este arestat iar colonelul Rădulescu (un apropiat al lui Chiriţă, fost adjunct al generalului la Şcoala de Aplicaţie “Mihai Viteazul”) este rezervist (unul care nu se arată deloc nemulţumit de faptul că statul i-a micşorat semnificativ pensia militară), sunt tot mai multe voci care susţin că ambii ofiţeri au fost la un pas de a ceda poligonul Lăbuşeşti în favoarea intereselor imobiliare, primul din postura de oficial al MApN, al doilea din cea de comandant la Basarab I. Mai mult, reintroducerea amplasamentului cu pricina în circuitul militar, care s-a făcut după o perioadă destul de lungă, este pusă pe seama faptului că măgăria (diversiunea) cu găina a răsuflat în spaţiul public şi teama de repercursiuni i-a cuprins pe cei direct implicaţi. De asemenea, trebuie spus că şi unul şi celălalt, Chiriţă şi Rădulescu, s-au aflat şi se pare că se mai află încă în atenţia Parchetului Militar pentru problemele legate de poligonul Lăbuşeşti, autorităţile fiind foarte atente la soarta terenurilor care aparţin Armatei. Din păcate, niciunul din cei doi foşti comandanţi ai Şcolii Basarab I nu au putut fi contactaţi, primul din motive obiective, fiindcă este arestat, al doilea pentru că nu răspunde la apelurile noastre.

Actualul comandant de la Basarab I se delimitează de ingineriile din jurul poligonului

Actualul comandant (din octombrie 2010) al Şcolii Militare Basarab I, colonelul Ion Panait, spune că unitatea pe care o conduce se află în continuare în posesia poligonului de la Lăbuşeşti şi asupra sa nu s-au făcut, cel puţin până în prezent, presiuni pentru cedarea terenului respectiv. “Treaba cu găina împuşcată am auzit-o şi eu, dar mi s-a părut aşa mai mult o poveste decât un fapt real. Tot ce pot să vă spun este că, la ora actuală, în poligon se execută absolut toate tipurile de trageri pentru care acesta a fost realizat. Mai mult, poligonul este omologat şi autorizat şi nu sunt probleme legate de o eventuală închidere sau dezafectare a acestuia. Despre presiuni exercitate înainte de venirea mea la comanda unităţii am auzit şi eu, dar despre situaţia juridică a acelui teren nu pot să vă dau amănunte pentru că nu am astfel de informaţii. Repet, în prezent poligonul cu toată aria sa de protecţie este în posesia noastră şi este utilizat pentru desăvârşirea programelor de pregătire militară”, ne-a declarat comandantul Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre
“Basarab I” Piteşti, colonel Ion Panait.
“Domnul Gheorghe Oiţă, un fost primar al Bascovului, s-a arătat cel mai interesat de teren”
Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov, localitate pe teritoriul căreia se află poligonul ne-a declarat că terenul cu pricina a făcut cu ochiul multora care au încercat să şi-l treacă în proprietate. “Poligonul este la noi în Bascov, dar potrivit documentelor el se află în posesia Armatei cel puţin din 1963, dacă nu chiar mai de mult, din vechime. Din câte ştiu eu, Armata are chiar titlu de proprietate pe acel teren, emis după 1990. E adevărat că au fost destui care încet, încet s-au apropiat de acest teren, unii şi-au luat proprietăţi în vecinătate iar alţii chiar au încercat să demonstreze că ar fi avut pământuri acolo dar nu au reuşit. Domnul Gheorghe Oiţă, fost primar al comunei, este cel mai interesat de acel teren pe care se află poligonul, dar nu a putut demonstra până acum că are vreun drept acolo. Pentru noi lucrurile sunt clare, poligonul este al Armatei şi atât”, a spus primarul Gheorghe Stancu.
(Florin Silvestru)

Distribuie!

0 Comentarii

Urmărire cu focuri de armă în Botoșani. Un bărbat suspectat de contrabandă cu țigări a lovit mașina Poliției de Frontieră și a încercat să distrugă probele

O intervenție a polițiștilor de frontieră din județul Botoșani s-a transformat într-o urmărire în timpul căreia oamenii legii au fost […] Citește!

Scandalul de la Oil Terminal ia amploare: 43 de inculpați sub control judiciar și 111 imobile puse sub sechestru

Ancheta privind presupusele fraude cu motorină din dosarul Oil Terminal a intrat într-o nouă etapă. Procurorii DIICOT au anunțat vineri, […] Citește!

Frauda uriașă cu bani din Marea Britanie, anchetată în România: Patru persoane reținute, iar Fiscul britanic vorbește despre aproape 200 de milioane de lire

O amplă operațiune desfășurată în România, cu participarea anchetatorilor britanici, a scos la iveală o presupusă rețea de fraudare a […] Citește!

Gazele din Marea Neagră atrag interesul Ungariei. Budapesta negociază importuri din România înainte de startul Neptun Deep

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit vineri, 13 noiembrie 2026, la Dublin, cu premierul Ungariei, Peter Magyar, într-un moment în […] Citește!

Răsturnare de situație în cazul exploziei care a distrus un bloc din Italia: Un român de 55 de ani, arestat imediat după externarea din spital

Un român în vârstă de 55 de ani a fost arestat în Italia, fiind suspectat că ar fi provocat intenționat […] Citește!

Doi români au fost repatriați din Yemen. MAE le cere cetățenilor să părăsească imediat țara

Doi cetățeni români aflați în Yemen au fost repatriați în siguranță, vineri, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și al […] Citește!

Doi elevi au ajuns la spital după ce au vapat înainte de ore, într-o școală din București. Un coleg le-ar fi dat dispozitivul

Doi elevi de clasa a VIII-a au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău în timpul orelor, la […] Citește!

Tragedie pe DN1, la Predeal: O femeie de 60 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un autobuz

Un accident rutier mortal a avut loc vineri, 13 noiembrie 2026, pe DN1, în zona stațiunii Predeal, din județul Brașov. […] Citește!

Anchetă la liceul din Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. Ce au descoperit pompierii

Ancheta continuă la liceul din Săbăoani, județul Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu amețeli, grețuri, […] Citește!

Vlad Pascu, judecat într-un nou dosar de droguri. Ar fi început să consume substanțe interzise la 13 ani

Vlad Pascu, condamnat la zece ani de închisoare în urma accidentului mortal de la 2 Mai, urmează să fie judecat […] Citește!

Trei casiere de la Universitatea București, cercetate pentru delapidare

Trei angajate ale casieriei Universității din București sunt cercetate pentru delapidare, fals intelectual și informatic, după ce și-ar fi însușit […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Algeriei

Deputatul Dorin Popa a participat marți la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Algeriene Democratice și Populare, un […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete