Web Analytics
scris marți, 14.12.2021

Bărbat trimis în judecată după ce și-a agresat mama, fiica și soția de mai multe ori

În ziua de 13 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 48 de ani, din Valea Iașului, ar fi agresat pe soția acestuia.

Bărbat trimis în judecată după ce și-a agresat mama, fiica și soția de mai multe ori

În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta s-ar fi manifestat violent și față de mama acestuia, cât și față de fiica bărbatului în cauză și a victimei, care ar fi intervenit pentru aplanarea stării conflictuale.

După evaluarea situației, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care celui în cauză i s-a impus părăsirea locuinței, precum și interdicția de a se apropa la mai puțin de 100 de metri față de victime, locuința acestora sau locul de muncă al soției.

Citește și: Copii surprinși în timp ce aprindeau petarde în coșurile de gunoi, într-un cartier din Pitești

De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma lovirilor sau altor violențe, conform art. 199 rap. la art. 193 din Codul Penal.

Ulterior, bărbatul ar fi pătruns din nou în locuință, încâlcând prevederile ordinului de protecție care i-a fost adus la cunoștință anterior, din cercetări stabilindu-se și că acesta ar fi lovit din nou pe soția sa și ar fi amenințat-o.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru sâvârșirea infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, violență în familie sub forma lovirilor sau altor violențe și amenințare, conform art. 47 alin.2 din Legea 217/2003, respectiv art. 199 rap. la art. 193 din Codul Penal și art. 206 din Codul Penal.

 După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită