Sar peste cocoloașele din mămăliga locală, nu înainte de a sublinia totuși că asistăm, vrem-nu vrem, la înmormântarea piețelor, cel puțin a celor de prin cartiere. Una dintre ele este cea din cartierul Prundu, altădată neîncăpătoare în pătrunjel, gutui, varză murată și cărniță de berbecuț! Ai impresia că acolo a fost cândva o închisoare și asta mai cu seamă dacă studiezi atent mersul legănat al unui ins de la nu știu ce pază, bine echipat, cu baston și lanternă din cele scumpe! Undeva, în semiobscur, un mic magazin în care strălucește eticheta de la niște eugenii! În rest… pustiu: mormane de fiare și tencuială căzută!
Dan Ioan Panțoiu și Marius Bălan – premiați!
Voce incontestabilă, timbru special și atitudine de mare talent, cam asta l-ar caracteriza pe unul dintre artiștii de la Teatrul „Davila”, Marius Bălan (foto), fiindcă despre el este vorba. El aduce în vitrina muzicală a urbei un mare premiu și special. S-a consumat ediția cu numărul… 54 CRIZANTEMA DE AUR, manifestare care se ține la Târgoviște. Interpretul nostru a reușit din nou să călătorească printre mari vedete și nu singur! Romanța se numește „Azi regret și e târziu”. Muzica e a lui Viorel Covaci și textul aparține celebrului avocat piteștean Dan Ioan Panțoiu. Iar interpretarea, așa cum am mai spus, aparține lui Marius; și el -dacă nu știați- e, printre altele, și absolvent de drept! Premiul în sine a constat într-o diplomă și trei mii de lei, bănuți primiți de compozitor! Bravo, Marius, bravo, Dan Ioan Panțoiu, și bravo și dumneavoastră cititorilor, că uneori ne cântați în strună!
Florian Silişteanu
0 Comentarii