Pe 21 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au acționat, pe raza de competență, pentru respectarea măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV 2. Au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 500 de lei, conform Legii 55/2020.
De asemenea, polițiștii au depistat un operator economic (bar), care își desfășura activitatea, deși acest lucru este interzis. Ca urmare a celor constatate, societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020.
Reamintim că activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este interzisă.
0 Comentarii