Web Analytics
scris marți, 05.10.2021

PITEȘTI. A crescut procentul de încasare a taxelor și impozitelor

Primăria Municipiului Pitești anunță că procentul de încasare a impozitelor și taxelor locale este mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Joi, 30 septembrie a.c., a fost termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente celui de-al doilea semestru din anul fiscal 2021. Până la această dată, gradul de încasare a impozitelor și taxelor locale a crescut cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut.

PITEȘTI. A crescut procentul de încasare a taxelor și impozitelor

CITEȘTE ȘI: Festivalul ”Toamna Piteșteană” – ediția a XV-a, revine în acest weekend, la Pitești

Începând cu 1 octombrie se vor calcula majorări de întârziere la achitarea obligațiilor fiscale în cuantum de 1% pe lună şi fracţiune de lună, până la data stingerii sumelor datorate, inclusiv. Numărul piteștenilor care și-au achitat impozitele online s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut. Vă reamintim că modalitatea de plată on-line a taxelor și impozitelor este cea mai eficientă și sigură, eliminând, astfel, așteptarea la ghișeu și reducând riscurile asociate aglomerației, în contextul epidemiologic actual.
Primăria Municipiului Pitești îndeamnă cetățenii să folosească instrumentele de plată online puse la dispoziție pentru plățile impozitelor/taxelor locale, precum și a amenzilor contravenționale, cu cardul bancar, fără comision la adresele: www.primariapitesti.ro și www.ghiseul.ro. (A.N)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...