Web Analytics
scris miercuri, 12.02.2014

ARO, pe urmele deportaţilor în Siberia

# Trei români vor pleca în Orientul Extrem al Rusiei împreună cu un ARO 243. După Expediţia TransAfricană, după „necunoscutul” Ocol al Pământului în 80 de zile şi alte aventuri în lumea largă, ARO porneşte din nou la drum. În vara acestui an, trei expediţionari se vor aventura până în Siberia, pentru a descoperi urmele românilor în Gulagul sovietic.

ARO, pe urmele deportaţilor în Siberia

Expediţia se numeşte „4 români în Siberia”. Cei patru sunt Ştefan Amarandei, Iulian Ciobănaşu, Tudor Poşa şi un ARO 243. Ştefan şi automobilul au experienţa aventurilor, au ajuns în 2011 până în Mauritania. Acum va fi altceva, fiindcă se doreşte nu doar testarea limitelor umane şi ale maşinii, ci descoperirea românilor care au rămas şi trăiesc în Siberia. Va fi, aşa după cum spun cei trei tineri moldoveni, o expediţie „pe urmele neamului românesc…”. Proiectul prevede, printre altele, parcurgerea traseului BAM – Baikal Amur Mainlineşi a drumului Kolyma – „drumul oaselor”, atât pe varianta de iarnă, cât şi pe cea de vară, dar şi trecerea prin Mongolia, Kazakhstan, Kîrghizstan, Tadjikistan şi Uzbekistan, punctul terminus fiind Magadan, situat în Orientul Îndepărtat al Rusiei.
Ştefan, Iulian şi Tudor vor nu numai să identifice micile comunităţi româneşti formate de-a lungul timpului în Siberia, ci şi să promoveze ARO prin întâlnirea cu asiaticii care încă mai deţin o asemenea marcă de automobil şi să tragă un semnal de alarmă asupra tendinţei de a scoate din circulaţie şi de a distruge autovehiculele româneşti cu potenţial istoric. Durata călătoriei este preconizată la maxim 155 de zile, începând din 10 iunie 2014. Estimarea kilometrilor care vor fi parcurşi variază între 35.000 şi 40.000.

Au început pregătirile

Geograful Ştefan Amarandei, cel care este proprietarul maşinii, şi arhitecţii Iulian Ciobănaşu şi Tudor Poşa au început deja pregătirile de „luptă”. Fiecare va avea atribuţii bine determinate în expediţie, de la şofat la prepararea hranei şi fotografierea traseului. Cu ARO vor circula, în ARO vor dormi deseori. Maşina a intrat în „epopeea mântuirii”, adică în revizie, deocamdată fiind demontată. Va fi verificat până la ultima şaibă, fiindcă trebuie să reziste 40.000 de kilometri. O problemă o constituie şi finanţarea expediţiei, dar în cele patru luni rămase până la start mai pot apărea sponsorizări.

Aventurile lui ARO

Automobilele româneşti fabricate la Câmpulung au fost implicate în mai multe expediţii şi raliuri, încercările peste care au trecut fiind determinante în acordarea supranumelui de „Zimbrul Carpaţilor”. În anii 1970-1971, un M461 a traversat Africa de la vest la est în celebra Expediţie TransAfricană. Un ARO 244 a fost implicat în perioada 2001-2003 în aşa-zisul „Ocol al Pământului în 80 de zile” care a durat aproape 800 de zile, ajungându-se prin Orientul Apropiat, Africa şi America.
Cătălin Ion Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...