Web Analytics
scris marți, 28.09.2021

Ministrul interimar al Sănătății și vicepremierul Kelemen Hunor s-au imunizat cu a treia doză de vaccin anti-Covid

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, şi vicepremierul Kelemen Hunor s-au imunizat, marţi, la Spitalul Militar Central “Carol Davila”, cu cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19.

Ministrul interimar al Sănătății și vicepremierul Kelemen Hunor s-au imunizat cu a treia doză de vaccin anti-Covid

“De astăzi, toţi cei care s-au vaccinat cu schemă completă cu cele două doze şi au trecut cel puţin şase luni de la ultima doză pot cere vaccinarea cu cea de-a treia doză. Recomand tuturor şi îndemn pe toată lumea… Sunt peste un 1.100.000 de cetăţeni români – personal medical, dar nu numai – care se încadrează în această categorie şi care se pot vaccina cu cea de-a treia doză de vaccin”, a declarat ministrul Cseke Attila.

CITEȘTE ȘI: CCR discută astăzi sesizarea premierului Cîțu privind moțiunea de cenzură

El a susţinut că, până marţi dimineaţă, aproximativ 12.000 de persoane s-au programat pe platforma dedicată imunizării anti-COVID-19 pentru cea de-a treia doză.

“Până azi dimineaţă, în platforma în care se pot programa pentru cea de-a treia doză, sunt programate circa 12.000 de persoane dintre cei care pot lua acest vaccin. Îndemnul nostru şi recomandarea în continuare este şi pentru cei care astăzi încă nu s-au vaccinat de a se vaccina”, a subliniat ministrul.

 

Sursa foto: www.b1tv.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită