Un om vesel în permanență, așa și-l amintesc oamenii pe Alexandru Halibei, salvatorul montan argeșean care a murit săptămâna trecută. Pe 17 octombrie, Sașa, așa cum era cunoscut de apropiați, ar fi împlinit 63 de ani și probabil că ar fi continuat să stea aproape de muntele pe care l-a iubit atât de mult, însă o boală la plămâni, în stadiu avansat, s-a dovedit a fi fatală, în ciuda eforturilor medicilor şi apropiaţilor. Moartea sa i-a șocat și întristat profund pe cei care l-au cunoscut. Am luat legătura cu câțiva dintre aceștia, în încercarea de a-l cunoaște pe Alexandru Halibei, cel care a fost unul dintre cei mai vechi salvamontiști din Argeș și din țară.
Cristian Toma: „Era pâinea lui Dumnezeu, un om cu zâmbetul pe buze în permanență”
Alexandru Halibei era piteștean, dar avea și origini rusești și era vorbitor de limbă rusă. A fost ghid și salvator montan, dar și inginer, absolvent al Universității de Petrol și Gaze din Ploiești. Era căsătorit și tată al unui băiat. „Am fost în Uganda. De la 4700 m încep ghețarii și am avut parte și de zăpadă!”, nota Alexandru Halibei într-o postare pe facebook, pe 19 martie a.c., când a fost pe Vârful Margherita. Atunci nimeni nu prevedea că, în doar câteva luni, o boală necruțătoare îi va opri ascensiunile pe munți.
Miercuri, 15 septembrie, colegul Cristian Toma a anunțat că Sașa, un om plin de modestie și un prieten adevărat, va veghea crestele munților din ceruri, unde a plecat să reîntregească echipa de salvatori montani. Incinerarea a avut loc vineri, 17 septembrie, la Crematoriul Vitan-Bîrzeşti din Bucureşti.
„Era pâinea lui Dumnezeu, era un om cu zâmbetul pe buze în permanență. Îi ajuta pe cei mici. De fapt, pe toată lume ajuta, i-a învățat la alpinism, la ski. Noi suntem acreditați și ca centru de formare județeană în meseria de salvator montan și, din toți aspiranții pe care i-am avut, cred că nu e unul care să nu fi trecut prin mâna lui”, ne-a spus Cristian Toma. „A venit pe la noi, la birou, cred că în urmă cu vreo lună şi jumătate, imediat după ce a fost depistat, dar n-a spus absolut nimic”, și-a amintit Cristian Toma.
Citește și Turistă rănită pe munte, salvată de Salvamont Argeș
Ion Sănduloiu: „La 63 de ani ai lui, era verde ca bradul”
Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș, își amintește că a vorbit ultima oară cu Sașa pe la începutul lui iulie a.c. „Mi-l amintesc ca pe unul dintre cei mai buni prieteni și unul dintre cei mai vechi prieteni. Cred că de 30 și ceva de ani ne cunoșteam. Un tip vesel, un tip cu care râdeam în permanență și un foarte, foarte bun tehnician, și iarna, și vara. Un om care, la 63 de ani ai lui, era verde ca bradul”, ne-a spus Ion Sănduloiu.
Alexandru Halibei a fost membru al echipei Salvamont Argeș vreme de peste 30 de ani şi rămăsese în continuare aproape de munții Argeșului și de salvatorii de aici. „Nu mai erasalvator montan, pentru că împlinise 63 de ani și nu mai puteam să îi facem asigurare ca salvator montan, dar mergea cu noi. Ultima oară a mers cu noi în aprilie; nu mai avea contract atunci, dar venea sus cu noi. Ultima oară a fost în aprilie, la refugiu, în patrulare de weekend”, ne-a mai spus directorul Salvamont Argeș.
Alexandru Halibei nu era deloc străin de traseele din țară și a fost în nenumărate ascensiuni și în străinătate, de exemplu vf. Aconcagua – 6.992 m, din Anzi; Mount Kenya (Nelion, Batian) – 5.200 m, din Africa; vf. Elbrus – 5.642 m, din Caucaz; vf. Olimp – 2.917 m, din Grecia; vf. Denali sau McKinley – 6.200 m, din Alaska.
Alexandru Halibei era pasionat și de ski. „Eu cu el am fost pe Elbrus, în Caucaz, la 5.642 m, am stat în același cort, în 2005. Vorbind de vârfuri din afară, dar, în rest, noi am fost pe munte de foarte multe ori, am mers cu fiicele mele la ski cu el de multe ori”, își mai amintește Ion Sănduloiu.
Citește și Tragica poveste a lui „Porto”, salvamontistul argeşean omorât de camion pe A1
Teofil Vlad: „Ne-am întâlnit la începutul verii și era în formă, chiar ne-am întâlnit la o zonă de cățărat”
În nenumăratele ascensiuni ale lui Sașa pe vârfuri mari din Europa și nu numai, camarad de expediție i-a fost de multe ori argeșeanul Teofil Vlad, care ne-a povestit, emoționat, câteva amintiri.
„Pe Alexandru Halibei, Sașa, cum îi spuneam mulți dintre noi, mi-l amintesc ca pe un om cu zâmbetul aproape tot timpul pe buze și nu reușesc să găsesc niciun moment în care să mi-l amintesc supărat. Cumva și înainte, cu mult înainte, cam la asta mă gândeam, că Sașa nu e niciodată supărat, tot timpul reușește să vadă partea bună în orice situație. Am multe amintiri cu el. Am fost în multe locuri din țară și din străinătate cu el. Am fost pe munți din Kenya, din Iran, din Georgia, din Alaska și pe aici, prin jurul casei, în Grecia, în Bulgaria. Lua toate lucrurile așa cum veneau și reușea să facă ce e mai bun din ele și mi-l amintesc ca pe un prieten bun și, într-adevăr, a fost un mare șoc când am auzit că este pe ultima sută de metri. Foarte trist că era prea târziu ca să se poată face ceva și sper să rămână amintirea lui cât mai mult. Cumva, spiritul lui e unul de la care am putea lua câte ceva tot timpul.”
Teofil Vlad îl cunoștea pe Sașa de 22 de ani. „Ne-am întâlnit la începutul verii și era în formă, chiar ne-am întâlnit la o zonă de cățărat. El era la Via Ferrata, chiar am stat la aceeași pensiune. Am stat de povești până seara târziu, ne-am simțit foarte bine și mai ales acum mă bucur că ni s-au încrucișat drumurile atunci, total întâmplător, dar a fost o ultimă întâlnire plină de voie bună. El tocmai se întorsese de pe un munte din Africa, de pe Ruwenzori, am povestit despre asta. Ne-am rememorat tura pe care am făcut-o împreună în Africa, pe Mount Kenya. Nu ne vedeam foarte des în ultima vreme, dar momentul ăla a fost o întâmplare fericită, aș putea spune, având în vedere situația de acum. Drumurile pe care le-am făcut împreună au contribuit la a afla despre felul în care se făceau lucruri în trecut, despre istoria alpinismului din Argeș și a salvamontului. A existat o parte educativă în acest sens. La câțiva ani după ce l-am cunoscut, el cumva a încheiat o perioadă în care s-a ocupat mai mult de activitatea profesională și a reînceput să meargă pe munte și a făcut-o în forță, începând cu 2003. Eu l-am cunoscut în 1999 și din 2003 ne-am reîntâlnit la fel, întâmplător, în Retezat, după care a tot început să iasă la munte și am început să mergem destul de des împreună și, deși avea o anume vârstă, a început să meargă și să facă lucruri pe care nu le făcuse nici înainte, să meargă pe munți mai mari. A ajuns chiar pe Aconcagua, care are aproape 7.000 de metri. A început să se cațere tot mai mult. M-am bucurat că au fost două momente când am reușit să facem împreună trasee de o dificultate mare, pe care el nu le mai făcuse înainte, și m-am bucurat că am fost împreună în acele trasee. Bucuria lui a fost și bucuria mea. Țin minte și acum, Postăvaru și Cheile Bicazului. Am fost și în Caucaz împreună, cu mașina, și era foarte de folos, că el știa să comunice (în limba rusă, n. red.)”, a rememorat Teofil Vlad.
Citește și Exclusiv. Teo Vlad, alpinistul argeşean ajuns pe Everest: „Nu m-am gândit o clipă să renunţ…”
„Râdea tot timpul; și când era supărat râdea”
„Ramas bun, Sașa Halibei Alexandru. O să-mi lipsească turele pe care am fi putut să le mai facem, mâncarea pe care o făceai și din care, uneori, numai tu puteai să mănânci. O să-mi lipsească «punctualitatea» ta”, a scris pe facebook, îndurerat, și Răzvan Mihai Petrescu, ziarist din Pitești, fotograf, fost salvamontist.
L-am contactat și am aflat că s-a cunoscut cu Sașa prin 1985-1986, când Răzvan Mihai Petrescu era tânăr aspirant la Salvamont. „Era un superprieten, sărea din pat la 2 noaptea. Râdea tot timpul; și când era supărat râdea. Era cel mai nepunctual om”, mai spune râzând Răzvan Petrescu. “Dacă spuneam că plecăm la 8 pe munte, plecam noaptea, dar acesta era Sașa, noi eram obișnuiți cu el. Sașa mi-a fost partener de ture. Am fost la ski împreună, la ture pe munte, vara, iarna”, ne-a povestit Răzvan Mihai Petrescu, după întoarcerea de la incinerarea lui Sașa, afectat de tragicul eveniment.
Citește și Cei doi câini ai Salvamont antrenați pentru salvări în caz de avalanșă, la înălțime, în Franța
0 Comentarii