Comisia Europeană a finalizat proiectul privind introducerea unui încărcător universal pentru telefoanele mobile, este anunțul făcut de către Margrethe Vestager, vicepreşedinta responsabilă cu politica de concurenţă. „Să ai un încărcător universal care se poate cumpăra independent de marca telefonului permite economisirea de resurse şi simplificarea lucrurilor. Ne aflăm în ultima linie dreaptă pentru a da tuşa finală acestui proiect. Nu cunosc calendarul cu exactitate, dar credeţi-mă, suntem în ultima fază „, a declarat comisarul european.
CITEȘTE ȘI: Un fost consilier local din Argeș – în vizorul Agenției Naționale de Integritate
În luna ianuarie 2020, eurodeputaţii au adoptat o rezoluţie neconstrângătoare în favoarea unui încărcător universal pentru telefoanele mobile în Europa, în numele drepturilor consumatorilor şi mediului.
CITEȘTE ȘI: CNS Cartel ALFA: Acest guvern, rupt complet de nevoile cetățenilor, trebuie să plece!
Ei au cerut atunci o legislaţie europeană în termen de şase luni, dar s-au lovit de mari reticenţe din partea industriei.Întrebată despre intrarea în vigoare a planului european pentru impunerea de noi constrângeri marilor giganţi din domeniul digital, comisarul european a afirmat că îşi pune speranţele în preşedinţia franceză a UE, în primul semestru a lui 2022, potrivit Agerpres. „Avem afaceri juridice în curs în mai multe ţări”, a declarat Vestager, citând „probleme” cu Google, Amazon şi Apple. „Nu este suficient, trebuie ca reglementarea să acţioneze înainte chiar de a exista o suspiciune privind orice ilegalitate”, a mai afirmat comisarul european.
0 Comentarii