Web Analytics
scris miercuri, 15.09.2021

Elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport gratuit până la școală

Senatul a adoptat, marţi, în unanimitate, în calitate de cameră decizională, o propunere legislativă de completare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011potrivit căreia elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport specializat de la/ până la unitatea de învăţământ.

Potrivit legii iniţiate de deputatul liberal Robert Sighiartău, cheltuielile vor fi asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale, transmite Agerpres.

CITESTE SI Vor crește bursele pentru elevi. Anunțul făcut de ministrul Cîmpeanu

„În municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare sau confesionale autorizate/ acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/ până la unitatea de învăţământ. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigură din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale”, stipulează propunerea legislativă în forma adoptată de Camera Deputaţilor, însuşită, marţi, şi de plenul Senatului.

Prevederile vor intra în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar 2022 – 2023.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită