# O poveste adevărată din Argeş # Ionuț Neacșu este absolvent de teologie și conduce Asociația „Sprijin pentru Viață”, unul dintre cele mai serioase și credibile ONG-uri din județul nostru. Când toată lumea se bucura de sărbători, câţiva tineri inimoşi din Piteşti nu au avut nici Crăciun și nici Revelion. Și asta deoarece au ales să fie în mijlocul celor care aveau nevoie, măcar și de o atenţie, din partea semenilor. Vorbim aici despre voluntarii din „Asociaţia Sprijin pentru Viaţă”, care au reuşit să capaciteze şi alţi oameni de suflet în jurul lor pentru a întinde o mână celor care au nevoie de ea în acele zile în care cei mai mulți vorbesc despre magie, deși ea nu se prea întâmplă. Sau, ca să fim mai exacți, nu li se întâmplă oamenilor săraci. Peste 1500 de copii, persoane defavorizate, autişti, persoane cu handicap din Câmpulung, Miceşti, satul Troislav şi Păuleasca, Tufanu cu Icoana din Mălureni, Valea Corbului la Călineşti, respectiv Ştefăneşti, au primit pachete cu haine, dulciuri și alimente, iar oamenii străzii din Piteşti, hrană caldă preparată la restaurant. Nu este prima dată când președintele acestei asociații, Ionuţ Neacşu, un tânăr absolvent de teologie și tată a doi copii superbi, se implică în opere de caritate. Și pentru că ne-am dorit să aflăm resortul care îl face pe acest tânăr foarte serios să meargă mereu înainte, atunci când aproape întreaga societate pare să se fi reorientat spre o limitare drastică a oricărui consum de gesturi şi chiar de zâmbete, am realizat un interviu cu el.
„Există comunități cu 200-300 copii, rupte total de lume”
# Acţiunile dvs caritabile sunt aproape singulare într-o lume tot mai egoistă, din păcate. Întrebarea mea este dacă faceţi acest lucru şi în calitate de preot, nu doar de conducător al Asociaţiei „Sprijin pentru Viaţă”, un ONG puternic implicat în activităţile cu caracter social.
– Acesta este mai mult un aspect care ţine de suflet şi despre care eu nu prea vorbesc. Sunt absolvent de Teologie şi fac activitate misionară preoţească într-o comunitate defavorizată în care nu era nici biserică, nici cimitir. Este vorba de satul Valea Corbului, comuna Călineşti, de altfel o comună bogată dar în care mai sunt şi oameni care nu au nici curent electric. Consider că aceştia au nevoie şi de lucruri de suflet în afară de lipsurile strict materiale. Aşa i-am cunoscut pe ei şi nevoile lor şi a fost una dintre comunităţile în care ne-am aflat în aceste zile. Asistent social, asta mi-e meseria şi am lucrat la Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pe intervenţie în situaţii de abuz şi exploatare a minorului, eu fiind şeful biroului de asistenţă socială stradală. Am plecat pentru că mi-am dat seama că, din acea postură, nu puteam face nimic pentru ceilalţi şi așa am înfiinţat Asociaţia „Sprijin pentru Viaţă”, care în curând împlineşte 10 ani și care a fost primul meu copil, as putea spune. Acum am trei…
# Cum reuşiţi să îi faceţi și pe ceilalţi să vi se alăture în acest efort? Am văzut în aceste zile că nici cerşetorii nu au avut prea mare succes la trecători, cu toate că se spune că de sărbători devenim mai buni…
– Vedeţi, şi de asta am plecat de la biroul de asistenţă socială stradală, în urmă cu mai mulţi ani. Mi-am dat seama cât de neputincioși suntem în faţa unui sistem ca o caracatiţă… organizat în stil mafiot. Ma refer desigur la unii semeni de-ai noștri care profită de pe urma celor cu diferite handicapuri sau de pe urma copiilor pe care îi pun să cerşească și pe care îi exploatează. Este foarte bine că lumea nu mai dă bani la cerşetori, că nu mai încurajează acest fenomen care nu a putut fi stârpit nicicum. Dar asta nu exclude faptul că există persoane care trebuie ajutate. Există comunităţi întregi cu 200-300 de oameni, rupte total de lume. De exemplu, la Tufanu cu Icoana din comuna Mălureni, nu se poate ajunge decât cu căruţa sau cu o maşină de teren. Oamenii ăia nu au niciun magazin, de unde să cumpere pâine. Se duce unul dintre ei în satul vecin şi cumpără pentru toţi. Când am fost noi să le ducem pachetele, o femeie a născut acasă pentru că salvarea nu a putut ajunge. Sunt 200 de copii acolo. Nu vă spun în ce condiţii trăiesc… Nu sunt 5% dintre ei care să termine clasa a VIII-a. Merită şi ei să deschidă un pachet în ziua de Crăciun, să vadă că mai există cineva care se gândeşte la ei, că nu sunt abandonaţi. Să încercăm să le spunem că nouă ne pasă, că există şi pentru ei viitor, alternative…
„Unul dintre finaliștii de la Masterchef a venit special cu pachete”
# Practic, dumneavoastră şi voluntarii Asociaţiei „Sprijin pentru Viață” nu aţi avut vacanţă, sărbători. Dacă ar fi să vorbim despre satisfacţiile personale… acestea există?
– Da, sigur că da. Români care trăiesc în Marea Britanie, în Germania, ni s-au alăturat. Am avut şi două parteneriate cu Universitatea Piteşti şi Compania „Teatrul pentru toţi”. Am avut o surpriză plăcută şi din partea lui Alex Cârstea, unul dintre finaliştii de la „Masterchef”, care a venit special cu pachete. A fost plăcut surprins entuziasmul cu care oamenii s-au alăturat campaniei. S-a creat o stare de spirit. A fost mai mult decât o campanie, a fost vorba despre o comuniune reală între cei care au oferit şi cei care aveau nevoie să nu se simtă părăsiţi de sărbători. Oamenii au devenit mai buni, mai toleranţi, mai empatici. Acestea sunt adevăratele valori.
# Au fost şi dezamăgiri?
– Dezamăgirile au venit tot din partea oamenilor. Din partea acelor oameni care nu te lasă să faci un pas înainte că încearcă să te tragă ei înapoi, doi paşi. Cei care spun că oricum nu are rost… ce tot atâta efort pentru nişte ţigani. Dar nu toţi sunt ţigani. Şi chiar dacă ar fi, dacă îi lăsăm de izbelişte, tot răul se va întoarce în câţiva ani împotriva noastră. Pentru că ei fac 4-5 copii noi, iar noi cu greu dacă mai facem doi. Dacă nu intervenim oferindu-le informaţii despre planning şi ajutor concret, dacă nu facem măcar educaţie… atunci… ce ne aşteaptă? Altă dezamăgire a venit din partea liderilor rromi, unii dintre ei au cerut să împartă ei ajutoarele, din cine ştie ce interese. Dar nu am fost de acord. Am mers din casă în casă, iar pachetele au ajuns în mâinile celor care aveau nevoie de ele.
„Pe oamenii din canale îi cunosc de când eram voluntar la Salvaţi Copiii”
# Aţi fost în aceste zile chiar şi prin canale, căutându-i pe oamenii străzii din Piteşti pentru a le oferi de mâncare. Nu pot să nu mă gândesc că autorităţile nu fac nimic nici în sensul ăsta și că lasă nişte suflete, în definitiv, să moară de foame
– Da, am fost în adăposturile de urgenţă pentru oamenii străzii şi în canale fiindcă pe oamenii ăştia îi cunosc şi ei mă cunosc pe mine de când eram voluntar la „Salvaţi Copiii”. Sunt în jur de 30, 35 de oameni ai străzii în Piteşti. Sunt deja distruşi pentru că aurolacul ăla nu este doar un drog. Este o otravă. Dar noi nu îi putem judeca din perspectiva asta …Întrebarea este dacă actorii sociali, instituţii, ong-uri, persoane fizice, cum şi cât se implică… Nu sunt eu cel care trebuie să judece asta, dar trebuie făcut ceva, nu putem sta cu mâinile încrucişate pentru că mâine, poimâne, dacă nu facem ceva pentru ei, oameni ca aceştia ne pot da în cap, ne vor jefui, ne vor viola fetele. Cum să închidem ochii? Ar fi nepotrivit să întreb eu ce fac autorităţile. Ele ştiu ce au de făcut dar… cum îşi fac treaba… asta este de discutat. Am lucrat într-o astfel de autoritate şi de asta am şi plecat. Pentru că mi-am dat seama că nu pot să fac ceva de acolo…Cred că ceea ce avem în stradă ne reprezintă pentru că este rezultatul neimplicării noastre, a tuturor. Dacă fiecare şi-ar face datoria, societatea asta ar fi mai bună!
Interviu realizat de Alina Crângeanu
0 Comentarii