# Exclusivitate. Olga Hutchinson, supravieţuitoare a tragediei din Muntenegru. În timp ce ancheta accidentului din Muntenegru din iunie – în urma căruia 18 persoane au murit și 29 au fost rănite – bate pasul pe loc la Parchet, supravieţuitorii argeşeni ai tragediei aşteaptă eventualele despăgubiri provenite din asigurări pentru a-şi plăti tratamentele de recuperare. Cum autocarul implicat în accident era asigurat de Omniasig Vienna Insurance Group, într-un comunicat de presă trimis de aceştia se anunţa că până în acest moment au fost primite de ei 39 de avize de daună în baza poliţei RCA şi 13 avize în baza unei poliţe Casco. Cuantumul maxim al despăgubirilor din asigurarea RCA nu poate depăşi însă, potrivit normelor în vigoare, suma de 1 milion de euro şi 5 milioane de euro pentru prejudiciul medical, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.
După teribilul accident din Muntenegru în urma căruia cinci argeșeni și-au pierdut viața, supravieţuitorii încă încearcă să treacă peste acest moment dramatic din viaţa lor. Printre persoanele care au scăpat cu viaţă ca prin urechile acului din „Canionul Morţii” se numără şi două profesoare de la Şcoala Gimnazială „Traian” din Piteşti. Este vorba despre profesoara de matematică Gheorghiţa Niţu, care a ieşit la pensie de doi ani, dar şi de Olga Elena Hutchinson, profesoară de limba engleză şi franceză.
Niciuna dintre cele două profesoare nu a primit niciun fel de informaţii despre demersurile de asigurare, mai ales că una dintre ele chiar ar putea să facă o operaţie ca urmare a rănilor suferite în urma accidentului: „Nu mă simt prea bine, adică am în continuare dureri de spate, dureri de mijloc de la vertebrele deplasate. Ar fi trebuit să fac o operaţie de vertebroplastie, dar părerile doctorilor sun împărţite. Unii spun să o fac alţii nu că nu ar fi de durată şi că ar fi cu riscuri. Chiar nu ştiu ce să fac. De asigurare chiar nu ştiu nimic. E linişte şi pace peste tot, nu mai spune nimeni nimic”, ne-a declarat Gheorghiţa Niţu.
Profesoara Olga Hutchinson, colega de călătorii a doamnei Niţu, una dintre supravieţuitoarele accidentului din Muntenegru, ne-a acordat un interviu în exclusivitate și în care descrie în premieră punct cu punct despre tragedia în urma căreia şi-au pierdut viaţa 18 persoane, dintre care cinci argeşeni.
„Dacă nu ar fi fost viteza excesivă nu s-ar fi întâmplat nimic”
# Cu cine aţi plecat în această călătorie şi ce locuri doreaţi să vizitaţi?
– Eu am plecat în călătorie cu încă o colegă, cu doamna Nițu. Noi, de obicei, plecam împreună în concedii. Am făcut și în alți ani excursii cum ar fi Tunisia sau Cipru. De data asta ne hotărâsem să vedem Balcanii pentru că practic, asta era intenția noastră: să vedem cele cinci capitale balcanice care erau cuprinse în program. Chiar dacă am avut parte de un coşmar mai vreau să mă duc în această zonă, vreau să-mi termin călătoria, nu o să se întâmple prea curând, dar vreau să merg. Soțul meu mi-a zis că nu o să mai fie vorba despre un concediu cu autocarul, dar eu i-am spus că un accident nu ai cum să-l eviți.
# Vă aduceți aminte de momentul tragediei?
– Da, îmi aduc aminte tot pentru că am fost conștientă pe tot parcursul tragediei. Şoferul a avut o viteză excesivă. Am parcurs un tunel destul de lung și la ieșirea din acesta, drumul făcea o ușoară curbă, ori el în loc să ia curba a intrat direct în parapet, fiind orbit probabil și de lumina puternică în momentul în care a ieșit din tunel. A avut viteză, a condus ca un inconștient. Autocarul a izbit parapetul, care s-a rupt, a balansat un pic autobuzul și s-a oprit. Preț de o secundă, două am avut impresia că am scăpat, dar pe urmă am căzut în prăpastie. Noi cei care am fost în spate, cred că am avut șansă pentru că în momentul în care s-a rostogolit autocarul și a căzut în ravenă s-au spart geamurile și am fost aruncați prin geam. Am căzut și am ajuns jos pe grohotișul acela. Am avut foarte multe răni. Colega mea a fost aruncată pe un arbust ceva mai sus de mine. Peste tot în jurul meu erau persoane care zăceau. Am fost tot timpul conștientă. Dacă nu ar fi fost această viteză excesivă nu s-ar fi întâmplat nimic și am fi avut parte chiar de un concediu frumos pentru că traseul era foarte bun.
„Niciodată nu o să pot să le fiu suficient de recunoscătoare oamenilor din Muntenegru”
# Câte zile aţi stat internată în spital?
– Am stat la Spitalul Municipal internată două săptămâni. Am avut toate coastele de pe partea dreaptă rupte, ca și mâna dreaptă. Deși au trecut cinci luni de la accident și acum am mâna bandajată pentru că simt dureri. A fost o fisură, iar articulațiile sunt încă foarte rigide și foarte dureroase. Am avut și o ușoară fractură de bazin, dar care s-a rezolvat relativ repede.
# După acest accident, cum vi s-a părut ajutorul primit de la acei oameni care practic nu vă cunoşteau?
– Oamenii din Muntenegru au fost extraordinari. Niciodată nu o să pot să le fiu suficient de recunoscătoare pentru că s-au mobilizat așa cum cred că noi nu am fi putut să o facem. Toată lumea care trecea pe acolo pe pod s-au oprit și toți au sărit să ne ajute și nu au stat ca la spectacol cum se întâmplă pe la noi. Am fost foarte plăcut impresionată şi de numărul mare de oameni care s-au prezentat să ne dea sânge, deși nu s-a făcut un apel general. Oamenii au venit pur și simplu din conștiință. Când au fost întrebați de ce au făcut lucrul acesta, au zis că au trecut de curând printr-un război civil și li s-au dezvoltat acel spirit civic, să se ajute cu toții fără să fie necesar implicarea autorităților.
# Cum v-aţi anunţat rudele despre starea dumneavoastră de sănătate?
– Au fost niște români stabiliți în Muntenegru care când au auzit că au fost implicați într-un accident un autocar cu români, au venit și ne-au căutat în spital încercând să ne ajute. Cu ajutorul lor am reușit să dau telefon acasă şi să vorbesc cu una din ficele mele. În momentul în care am sunat la fiica mea, aceasta se pregătea să vină în Muntenegru pentru că nu știa ce se întâmplase cu mine. Când m-a auzit la telefon, am început să plângem amândouă. Le-am spus să stea liniștiţi că oricum nu mă poate ajuta, că sunt bine.
„Categoric a fost eroare umană în producerea accidentului”
# Aţi fost chemată de poliţie ca să daţi declaraţii?
– Când am fost în reanimare la spitalul municipal au venit doi polițiști de la secția de poliție care se ocupau cu investigația și mi-au luat o declarație. Au scris-o ei pentru că eu aveam mâna în ghips. În afară de această declarație nu am mai fost chemată de poliţie deloc.
# În legătură cu demersurile de asigurare, ce măsuri s-au luat pentru acordarea acestora?
– Noi, eu și colega mea, ne-am angajat un avocat. În momentul acesta, legat de asigurare, pot spune că aceasta stagnează. Avocatul meu a luat legătura cu organele care investighează cazul. Ni s-a răspuns că încă sunt în etapa de informații cu cei din Muntenegru. Noi însă știm că aceștia de multă vreme au dat drumul la dosarul lor cu ancheta făcută de ei, ei au fost foarte promți. Nu ştiu nimic până în acest moment despre asigurare. Până când nu se încheie investigația și nu este trimis dosarul în instanță, nici avocatul meu nu poate să facă nimic, se luptă cu morile de vânt.
# Care a fost reacţia cunoscuţilor când au auzit despre accidentul în care aţi fost implicată?
– M-au sunat foarte mulți dintre copii acasă, părinții lor mi-au trimis mesaje. Am apreciat faptul că au fost îngrijorați, deși eu nu am vrut să le dau motive de îngrijorare. Am auzit că la copiii cărora le sunt dirigintă le-am stricat vacanța pentru că au fost foarte afectați. Categoric a fost eroare umană. A fost o tragedie prea mare, prea mulți morți, prea multă suferință. Și eu și doamna Nițu putem să spunem că am fost printre cei norocoși pentru că sunt și alte persoane din acest accident care au scăpat cu viață, dar ori sunt încă în reanimare ori au rămas cu sechele. Din fericire noi nu avem nimic grav.
Alex Vlaicu
0 Comentarii