Web Analytics

Sindicaliştii din CFR protestează marţi în faţa Ministerului Transporturilor

de | 28.06.2021 09:13 | Actualitate

Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania şi sindicatele afiliate la aceasta protestează marţi, 29 iunie, în faţa Ministerului Transporturilor, între ora 10:30 şi 12:30, printre nemulţumiri fiind şi faptul că nu a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al SNTCF „CFR Călători” SA pe anul 2021, a anunţat organizaţia.

„Protestăm până România va respecta strategia europeană şi în domeniul feroviar. Protestăm pentru că la jumătatea anului 2021, ce este declarat de Uniunea Europeană ca fiind anul Căilor Ferate Europene, în România nu există aprobat prin Hotărâre de Guvern Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al SNTCF „CFR Călători” SA pe anul 2021. Protestăm pentru că SNTCF „CFR Călători” SA nu face solicitare la CENAFER pentru a începe şcoli/cursuri de mecanici locomotivă pentru asigurarea schimbului de generaţii.

CITESTE SI CFR Călători se digitalizează! Compania a anunțat lansarea unei aplicații pentru achiziționarea de bilete

Protestăm contra subfinanţării infrastructurii feroviare care micşorează viteza trenurilor de călători. Protestăm contra subcompensării operatorilor de transport feroviar de călători din România deoarece aceasta menţine în circulaţie trenurile vechi, cu saună vara şi cu răcoare iarna”, spun sindicaliștii

Organizaţia menţionează că protestează pentru că Guvernul României, Ministerul Transporturilor şi Autoritatea de Reformă Feroviară fac „inevitabilă distrugerea operatorilor de transport feroviar de călători români în condiţiile în care reforma feroviară pentru aceştia înseamnă în realitate creşterea nemulţumirii pasagerilor din trenurile de călători”.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii