Web Analytics
scris miercuri, 27.11.2013

La Bradu nu sunt bani pentru terminarea stadionului

Conform deputatului Cătălin Teodorescu, deşi este o comună bogată, Primăria din Bradu nu are bani pentru finalizarea noului stadion din localitate. Asta în condiţiile în care ar mai fi nevoie doar de banii reprezentând cofinanţarea proiectului. „La Bradu nu s-au mai primit bani de investiţii de la ieşirea noastră de la guvernare, iar stadionul este o investiţie pe fonduri europene şi din ce înţeleg nu sunt bani pentru cofinanţare, în jur de 30% din valoarea proiectului, pentru finalizarea construcţiei. Nu cunosc exact suma, dar, oricum lucrările sunt foarte aproape de a fi terminate”, a mai spus Teodorescu. Reamintim că noul stadion al comunei Bradu are o capacitate de 5.000 de locuri, instalaţie de nocturnă şi covor sintetic, investiţia ridicându-se, conform Gazetei Sporturilor, la 1,7 milioane de euro. Făcând un simplu calcul matematic reiese că 30% din valoarea de mai sus înseamnă nu mai puţin de 510.000 de euro cofinanţare, deci bani publici necesari pentru terminarea lucrărilor începute în 2009. Ionuţ BURCEA

La Bradu nu sunt bani pentru terminarea stadionului

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...