Web Analytics

articol scris joi, 24 iunie 2021

Menţinerea gratuităţii racordării consumatorilor casnici la energie electrică şi gaze, în atenţia senatorului Dănuţ Bica

Dănuț Bica, senator PNL de Argeș, s-a adresat președintelui Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Dumitru Chiriță, în privința menținerii gratuității prevăzute de Legea nr. 290/2020 pentru racordarea consumatorilor casnici la rețelele de distribuție a energiei electrice şi gazelor naturale.

Dănuț Bica: ”Conform prevederilor Legii nr. 290/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2020 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, precum şi pentru modificarea unor acte normative, în cazul clienților casnici, operatorul de distribuție are obligația racordării lor în termen de maximum 90 de zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire, iar «recuperarea costurilor de racordare, inclusiv proiectare, se realizează cu amortizare accelerată într-o perioadă de 5 ani, prin tarifele de distribuţie în conformitate cu reglementările ANRE». Potrivit informațiilor apărute recent în spațiul public, Ministerul Energiei și ANRE ar intenționa să modifice, la numai câteva luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 290/2020, acest regim de gratuitate pentru racordarea clienților casnici la rețelele de distribuție a energiei electrice şi gazelor naturale.

O eventuală revizuire a prevederilor legale respective ar genera o restrângere a accesului consumatorilor casnici la cele două categorii de utilități de bază. Având în vedere faptul că în opinia publică există temerea renunțării la această facilitate, fapt reflectat și prin numărul foarte mare al solicitărilor de racordare înregistrate în ultimul timp, vă solicit următoarele precizări: 1. Intenționează Ministerul Energiei și ANRE să propună modificări legislative care să conducă la eliminarea sau restrângerea dreptului de racordare gratuită a consumatorilor casnici la rețelele de distribuție a energiei electrice şi gazelor naturale? Dacă răspunsul este afirmativ, în ce vor consta aceste modificări?; 2. Care este efectul estimat al menținerii gratuității racordării prin recuperarea costurilor prin tarifele de distribuţie asupra facturilor finale emise consumatorilor casnici?; 3. Pentru a diminua impactul racordării gratuite asupra tarifelor de distribuţie percepute consumatorilor casnici, a fost analizată posibilitatea extinderii termenului de amortizare la o perioadă mai mare de 5 ani?”.

Citește și Senatorul Dănuţ Bica vrea perdele forestiere pentru protecţia A1

Distribuie!

0 Comentarii

Medicii care pleacă de la spital înainte de terminarea programului riscă să fie concediați. Ministrul Sănătății anunță controale în toată țara

Medicii care părăsesc spitalele publice în timpul programului pentru a consulta pacienți în cabinetele private ar putea rămâne fără locul […] Citește!

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete