Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, cu sprijinul colegilor din Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Gorj și București, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice și supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în executare 44 de mandate de percheziție domiciliară, la societăți comerciale și persoane fizice, în județele Giurgiu, Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Gorj și în municipiul București.
Activitățile se realizează într-un dosar penal, având ca obiect obținerea ilegală de indemnizații pentru întreruperea activității artistice, în perioada pandemiei (2020-2021).
În fapt, administratorii mai multor societăți comerciale sunt bănuiți ca ar fi întocmit, în fals, mai multe contracte de prestări de servicii muzicale, cu 80 de persoane fizice, care ar fi fost depuse la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Giurgiu, obținând în mod ilegal 300.000 de lei.
În cadrul acțiunii, polițiștii pun în executare 87 de mandate de aducere.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Giurgiu și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București.
0 Comentarii