Web Analytics
scris marți, 22.06.2021

„Atelierele CRED – Bune practici în educație” la Casa Corpului Didactic Argeș

Proiectul Ministerului Educației „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” a marcat un moment important în implementarea activităților, printr-o serie de workshop-uri „Atelierele CRED – Bune practici în educație”, organizate în colaborare cu fiecare Casă a Corpului Didactic din România.

„Atelierele CRED – Bune practici în educație” la Casa Corpului Didactic Argeș

La nivel național, în cadrul celor 90 de workshop-uri participă 4.500 persoane, dintre care: personal didactic din învățământul preuniversitar primar și gimnazial – dezvoltatori de curriculum (inclusiv în format digital), autori de manuale școlare sau de alte materiale didactice (inclusiv în format digital), reprezentanți ai partenerilor sociali.

Casa Corpului Didactic Argeș a organizat acest eveniment în data de 17 iunie 2021, între orele 8.30-17.00, având o tematică cu caracter interactiv:

  • Atelierul 1. ”Strategii și experiențe de abordări integrate relevante pentru dezvoltarea competențelor cheie în rândul elevilor” (4 ore), susținut de conf. univ. dr. Sofia Loredana Tudor

 

  • Atelierul 2. ”Bune practici în dezvoltarea ofertei de curriculum la decizia școlii în învățământul primar și gimnazial” (4 ore), susținut de conf. univ. dr. Camelia Stăiculescu D.P.P.D. – A.S.E. București.

Workshop-ul a reunit: experții CRED din Ministerul Educației, Elena-Nicoleta Mircea și Mirela Cristina Negreanu, inspectorul școlar general, Elena Liliana Murguleț, inspectorii școlari generali adjuncți, Maria Cătălina Dumitrașcu și Constantin Cristinel Crețu, reprezentantul Casei Corpului Didactic Teleorman, Ionuț Bolog, câștigătorii selecției naționale Creatori de educație, Mihaela Ivan și Romu Vlădău, inspectori școlari, directori, profesori din învățământul primar și gimnazial.

Din echipa C.C.D. Argeș care s-a ocupat ca evenimentul educațional din cadrul proiectului CRED să fie unul de succes au făcut parte: Corina Georgeta Postelnicescu, directorul instituției, Ana Badea, coordonator local formare, Floarea Bârlogeanu, expert local grup țintă, Mihaela Crivac, expert local monitorizare și raportare, Maria Magdalena Anghel, expert local implementare și certificare, Valentina Androne, expert local elearning și Mirela Șufariu, expert zonal evaluare finală.

Cei 50 de participanți la Atelierele CRED – Bune practici în educație, împărțiți în două grupe față-n față și online, au beneficiat de experiențe de învățare relevante.

                                                       

„Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită