Cum era văzut Ion C. Brătianu de către Eminescu (I)

Ion C. Brătianu este cea mai de seamă personalitate politică pe care Argeşul a dat-o ţării în secolul al XIX-lea (2 iunie 1821 – 4 mai 1891). A fost ales, de-a lungul vieţii, deputat sau senator de Argeş, dar şi de Dorohoi, Bucureşti, Ilfov, Craiova, Dolj, Prahova, Muscel, Brăila, Tecuci, Teleorman, Olt, Vlaşca, Romanaţi sau Suceava. A fost în multe rânduri ministru, la Finanţe, la Interne, la Culte şi Instrucţiune Publică, la Lucrări Publice, la Externe, la Agricultură, Domenii, Industrie şi Comerţ. A fost preşedintele a patru Consilii de Miniştri, pe o perioadă de 12 ani (24 iulie 1876 – 22 martie 1888). Perioada sa de şefie a guvernului se confundă şi cu aceea de ziarist a lui Mihai Eminescu. Reprezentând, ultimul, vocea nu prea fidelă a Partidului Conservator, se înţelege că redactorul de la „Timpul” a fost permanent în opoziţie faţă de liderul P.N.L.

Trebuie spus de la bun început că Eminescu apără mai mult nişte principii morale decât face opoziţie de dragul opoziţiei, neezitând să-i critice şi pe cei din Partidul Conservator, în frunte cu Titu Maiorescu şi P.P. Carp, atunci când şi aceştia lăsau să se vadă unele interese. „Să nu ni se zică că exagerăm lucrurile numai pentru plăcerea de a face opoziţiune guvernului – scria poetul la 20 noiembrie 1882. Înainte de a condamna noi pe aceşti oameni, împreună cu întreaga opiniune publică din ţară, ei s-au condamnat singuri între ei, şi-au aruncat unii altora epitetul de «hoţi», spre marele scandal al tuturor oamenilor de bine, s-au ameninţat cu puşcăria şi chiar din mijlocul atmosferei viţiate ce-i înconjoară s-a ridicat un glas spre a le striga: «E timpul să vă moralizaţi!»“.
În fapt, pretenţiile lui Eminescu sunt de natură morală: el cere moralitate în alegeri, moralitate în administraţie şi justiţie, considerând moralitatea o trebuinţă „imperioasă a momentului”. Dar, fie vorba între noi, politica nu a făcut niciodată şi niciunde casă bună cu morala…

Am ţinut să facem această introducere pentru că, mai jos, prin glasul lui Eminescu, lui Ion C. Brătianu i se vor aduce acuzaţii foarte grave, unele, ce-i drept, exagerate şi nu vrem să contribuim la demolarea unui mit local, cel al fostului şef al Partidului Liberal. Pentru că, adunând şi scăzând, ceea ce a făcut pentru ţară, privind în perspectivă istorică, e mult mai important decât modul cum a făcut sau nu a făcut. Că se putea şi mai bine o să ne convingem imediat, numai că ar fi trebuit ca Ion C. Brătianu să ţină cont şi de ceea ce-i reproşa Eminescu. Nu a ţinut, deşi era conştient că poetul nostru naţional avea dreptate. La rândul său, dacă ar fi fost asemenea gazetarilor din anul de graţie 2021, Eminescu ar fi putut să se „descurce” altfel, trăind pe lângă I.C. Brătianu. E un gând legitim, mai ales după ce descoperi în manuscrisul 2264 o însemnare ca următoarea: „Ce se cere azi pentru a fi om mare? Merit? Nu. Ştiinţă? Nici câtu-i negru sub unghie. Avere poate? Nici un ban roşu. Se cere să fii războtezat în numele tatălui C.A. Rosetti, a fiului Ioan Brătianu, a Sfântului Duh Carada şi ai atuncea toate cu de prisos, şi merit şi ştiinţă şi avere”. Cu alte cuvinte, dacă Eminescu se „închina” la „Sfânta Treime” din vremea sa, altfel se scria istoria literaturii române poate, şi, tot poate, nu s-ar fi ajuns la tragicul deznodământ din 28 iunie 1883. Nu s-a „închinat” însă, rămânând un exemplu de verticalitate morală şi o dojană vie pentru cei de azi…

Cu I.C. Brătianu, de aceeaşi parte a baricadei!

Suntem în anul 1876. Ca redactor la „Curierul de Iaşi”, Eminescu prezintă, la 3 septembrie, o primă ştire cu Ion C. Brătianu în prim-plan. E vorba de o ştire total obiectivă, în care se relatează întâmpinarea pe care şeful guvernului, I.C. Brătianu, i-o face, la Sibiu, împăratului Austro-Ungariei, în fruntea unei „deputăţii”. Totuşi, primele rânduri scrise despre Brătianu datează din 1875, când Maiorescu l-a propus pe Eminescu să colaboreze la „Conversation-Lexikon”, în locul lui A.D. Xenopol. F.A. Brockhaus îi solicită poetului, la 12 iulie 1875, printr-o scrisoare, să revadă articolele „Bolintineanu”, „Botoşani” şi „Brătianu”, apărute în ediţia a 11-a a respectivei enciclopedii. Brătianu încă nu ajunsese prim-ministru, aşa că nu apar schimbări; totuşi, după cum relevă manuscrisele, la articolul „Botoşani” Eminescu a căutat să „brodeze” o viziune mai amplă, dar i-au lipsit metodele ştiinţifice…

O a doua menţiune apare la 24 noiembrie 1876, când gazetarul de la „Curierul de Iaşi” lansează zvonul potrivit căruia Brătianu ar dori să prezinte demisia guvernului său, din cauza nefuncţionării normale a majorităţii liberale din Senat. Ce se întâmplase? Deşi declarase, în „Programul noului ministeriu”, că venea la guvernare „fără spirit de răsbunare”, Partidul Liberal şi-a uitat destul de repede promisiunea. Câştigând, de o manieră strivitoare, alegerile parlamentare din iunie 1876, liberalii au trecut la represalii împotriva conservatorilor. Trei dintre foştii miniştri vizaţi – I.E. Florescu, Gr. Cantacuzino şi Lascăr Catargiu – erau senatori. Deputaţii au cerut Senatului ridicarea imunităţii parlamentare, aşa cum era ea conferită de Constituţia de la 1866. A fost nevoie de mai multe şedinţe pentru ca majoritatea să funcţioneze ca… majoritate, o parte dintre senatorii liberali neagreând ideea de răzbunare. Eminescu se mulţumeşte, pe moment, să denunţe „ideea primitivă” a lui Ion Brătianu.

Relaţiile încă nu deveniseră încrâncenate. Ba, Eminescu salută o anumită luare de poziţie a lui I.C. Brătianu, constatând că se aflau de aceeaşi parte a baricadei! „Cu ocazia dezbaterii asupra proiectului de budget”, scrie poetul la 22 decembrie 1876, în „Curierul de Iaşi”, Brătianu a ţinut un discurs (la 16 decembrie, în faţa Adunării Deputaţilor) împotriva „formelor fără fond” preluate fără efect social. Pentru a întări teoria „formelor fără fond”, Eminescu aminteşte că, înaintea lui Brătianu, Titu Maiorescu, în studiul „În contra direcţiei de astăzi în cultura română”, din 1868, se pronunţase în acelaşi sens. Ideea era în vogă în acea vreme, întrucât şi Ion Ghica o lansează (în cele cinci broşuri de „Convorbiri economice”, 1865-1875), dar şi Theodor Rosetti (în articolul „Despre direcţiunea progresului nostru”, 1874). Eminescu însuşi, deşi n-o spune, în conferinţa publică din martie 1876 („Influenţa austriacă asupra românilor din Principate”) militase în contra „formelor fără fond”. Mai mult, I.C. Brătianu, explicitând poziţia faţă de „formele fără fond”, critică, tot cu ocazia discursului din 16 decembrie 1876, introducerea instituţiilor franceze în România fără spirit critic, care pervertesc orientarea tinerilor. O consonanţă de idei deplină cu Eminescu, cel din însemnarea manuscrisă (ms 2258, f.262): „Cum de fiecare şarlatan, care şi-a făcut educaţia în cafenele Parisului, poate să impuie aşa, netam-nizam, toate chiţibuşurile necoptului său creier unor ţări care au o istorie proprie de aproape o mie de ani?”. Sau din poezia „Ai noştri tineri”(datând chiar din 1876). Să ne amintim: „Ai noştri tineri la Paris învaţă/La gât cravatei cum se leagă nodul/ Ş-apoi ni vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă”.

I.C. Brătianu este prezentat de Eminescu ca unul dintre cei mai populari oameni politici din România, arătându-se încântat că omul politic argeşean luase partea ţărănimii: „Ce face ţăranul, întreabă Brătianu, pe care noua regenerare l-a găsit cu 4 boi, cu 5 sau 6 vaci şi muncind de trei ori mai puţin, se hrănia de patru, cinci ori mai bine decât astăzi: ce face el? N-are nici bou, nici vacă şi se uită la copiii lui care tremură de frig şi de foame în colţul vetrei”. Cu toate acestea, gazetarul nu crede că Partidul Liberal e în stare de „amputare a clasei scribilor din viaţa publică”, de „amputare”, aşadar, a clasei superpuse, atât de denunţată de Eminescu. Însă, unele idei coincid şi tocmai de aceea gazetarul de la „Curierul de Iaşi” salută discursul premierului, reproducând în ziarul său „toate pasagele cari caracterizează vina cea mare a generaţiei trecute, care, orbită de civilizaţia străină, a crezut că, introducând formele esterioare ale ei, i-a introdus totodată şi cuprinsul. Acest cuprins nu se realizează decât prin muncă” (sublinierea lui M.E.).
Jean Dumitraşcu
(va urma)

Citește și 24 Noiembrie – Comemorarea lui Ion I.C. Brătianu

Citește și Muzeul Național Brătianu poate fi vizitat începând de ASTĂZI!