# Cinci ore pierdute din cauza incompetenţei medicilor. Joia trecută, Carolina Bănăţeanu, adolescenta de la Liceul Ferdinand din Curtea de Argeș, a fost înmormântată în comuna natală, Albeștii de Argeș. Vă reamintim că liceana a stat o săptămână în moarte cerebrală în urma unui atac suferit la școală, după o ceartă cu diriginta. Mai trebuie știut că, înainte ca fata lor să fie deconectată de la aparate, părinții și-au dat acordul pentru donarea de organe, astfel încât să poată fi salvate alte vieți.
Peste 600 de persoane au condus-o pe Carolina pe ultimul ei drum. Îmbrăcată, conform tradiţiei, în rochie de mireasă, fata părea un înger care dormea un somn adânc. Durerea era aşternută pe feţele tuturor, fiecare vorbea despre fata mereu zâmbăreaţă, cuminte şi sufletistă şi despre cearta avută cu diriginta de la liceul „Ferdinand I” din Curtea de Argeş, ceartă despre care, susțineau ei, ar fi fost cea care i-ar fi provocat atacul cerebral. O supărare, pornită de la o promisiune care nu a fost respectată. Totul a început când profesoara Camelia Stărueală, diriginta fetei, a descoperit un grup de elevi care fumau în toaleta şcolii, printre ei aflându-se şi Carolina. Diriginta i-ar fi zis Carolinei că o spune părinţilor săi, însă în cele din urmă i-a promis fetei că va rămâne doar o discuţie între ele. Dar profesoara nu s-a ţinut de cuvânt, mai mult, mama Carolinei, Delia Bănăţeanu, a fost şi singurul părinte ales să fie anunţat de faptul că fata ei a fost prinsă cu țigara în gură. Anunțată de dirigintă, mama Carolinei a dovedit tact și n-a certat-o violent pe fiică, alegând să-i explice cu calm că nu e nici bine, nici în avantajul ei să fumeze. Totuși, adolescenta din clasa a XII-a s-a simţit trădată de dirigintă, care nu și-a ținut promisiunea de nu le spune nimic părinților despre incident, şi a doua zi a întrebat-o pe aceasta de ce a fost singura, dintre cei prinşi că fumau, ai cărei părinţi au fost anunțați. Profesoara s-a revoltat, la rându-i, şi a început să ridice tonul. După această ceartă, fata s-a întors în bancă unde a început să se simtă din ce în ce mai rău. Acuza dureri mari de cap și după câteva minute a avut, în cascadă, simptome de vomă. Diriginta a părut complet depăşită de situaţie, mai ales că nu a chemat asistenta medicală a liceului, care, din ce am aflat, nici nu era în liceu. Nu a vrut să sune nici la ambulanţă, pe motiv că aceasta oricum vine prea târziu. Una dintre colegele de clasă ale Carolinei ne-a precizat că diriginta a considerat, pur și simplu, că fata nu are nimic grav: „Ne-a spus să nu ne mai impacientăm atât, că nu are nimic. Nu mai trebuie să chemăm ambulanţa, e de ajuns taxi-ul”.
Deși am vrut să luăm şi un punct de vedere şi dirigintei, doamna profesoară Camelia Stărueală, aceasta nu a vrut să comenteze despre acest subiect, rezumându-se la a ne spune că „nu e acum momentul”. Odată transportată cu taxi-ul la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, Carolina a întâmpinat alte probleme. Medicii au greșit diagnosticul fetei, susţinând că suferă de diabet sau, mai grav, că este fie drogată, fie gravidă. Dând dovadă de o regretabilă incompetenţă, doctorii i-au tăiat fetei de la rădăcină firul vieţii, spulberându-i orice şansă de a mai supravieţui. Nota bene, Carolina a fost ţinută degeaba, circa 5 ore, într-un spital care nu avea tomograf: „La Curtea de Argeş nu putea fi dat un diagnostic pentru că acolo nu există un tomograf. Noi am descoperit o hemoragie cerebrală atât de gravă încât, retrospectiv, te gândeşti că oriunde s-ar fi petrecut în lume acest accident, nu s-ar mai fi putut face nimic. Aproape de Spitalul Judeţean a intrat într-o stare mai gravă. E greu de presupus că această dramă s-a întâmplat de la o simplă supărare. E foarte probabil ca fata să fi suferit şi de altceva”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Piteşti, dr. Marius Pascu.
Interviu cu o mamă îndurerată. „Fata mea mi-a zis: «Mami, decât să putrezesc în pământ, mai bine salvez vieţi»”
La două zile după înmormântare, m-am deplasat acasă la părinții Carolinei pentru a încerca să realizez un interviu. Și am reușit. Doamna Delia Bănățeanu mi-a spus, printre altele, că nu îşi mai doreşte decât ca cei care au contribuit la moartea fetei sale să plătească, atât în faţa lui Dumnezeu, cât şi în faţa justiţiei.
# Cum era Carolina pentru mama ei, pentru cei apropiaţi?
– Era un copil modest și plin de viață. După ce m-am căsătorit, chiar mă gândeam ca să-mi dea Dumnezeu o fată și un băiețel. Carolina era un copil bun, apropiat de mine, pentru că eu am născut de tânără, la vârsta de 19 ani. Eram prietena ei cea mai bună. Eram foarte deschise una cu alta. Învăța bine. O pregăteam de medicină. A fost la atâtea concursuri. La un concurs din Mangalia a câştigat primul loc, iar toți banii luați i-a donat la un așezământ pentru cei cu dizabilități.
# Ce știți dvs. despre cum s-a ajuns la această tragedie?
– Într-o zi de miercuri, doamna dirigintă mi-a trimis un mesaj pe telefon în care mi-a spus că a prins-o pe Carolina fumând în toaletă la şcoală. Știam că mai fumează. Am luat telefonul, am sunat-o pe dirigintă şi i-am spus să stea liniştită, că se va rezolva totul. A venit fata acasă, după pregătirea de la chimie. Se simţea foarte bine, luase doi de zece în ziua aceea. I-am zis că mi-a trimis doamna dirigintă mesaj. La care ea mi-a spus: „Mi-a promis că nu spune, mi-a promis!”. Am vorbit cu ea despre această situaţie. Cu toţi profesorii se înţelegea super, cu excepţia doamnei diriginte. La şcoală nu a fost ea singura care a fost prinsă fumând, au fost și alți colegi, dar eu am fost singurul părinte care a fost anunțat. Numai mie mi-a trimis mesaj, la părinții ceilalți, nu. La câteva zile, sâmbătă, probabil după ce a văzut gravitatea situației în care a ajuns fata mea, diriginta a trimis și la ceilalți părinți un mesaj similar prin care îi anunța ce s-a petrecut.
„Diriginta trebuiea să cheme ambulanța, să anunțe asistenta medicală”
# După câte observ, Carolina era supărată pe dirigintă că nu şi-a ţinut promisiunea. Care era starea fetei dvs a doua zi, când a plecat la şcoală?
– Joi dimineața a fost totul ok. A plecat veselă de la noi. Ne-a zis că a văzut o cămaşă frumoasă într-un magazin, iar eu i-am dat bani pentru a o cumpăra. La școală s-a întâlnit cu doamna dirigintă pe hol. A căutat-o pentru că știa deja despre discuția avută de mine cu aceasta. Din ce mi-au spus copiii, Carolina i-a atras atenţia dirigintei asupra promisiunii făcute și a întrebat-o de ce nu au fost anunţaţi şi ceilalţi părinți. Diriginta s-a supărat și a ridicat tonul. Carolina i-a spus să-i vorbească încet. Diriginta s-a enervat și mai rău. Apoi fata s-a întors în bancă, unde a început să acuze dureri. S-a supărat şi a început să plângă. Carolina acuza dureri mari de cap: „Dați-mi ceva de cap, că nu mai pot de durere!” A început să vomite acolo, în clasă, și doamna dirigintă ce reacție crezi că a avut? A trimis pe cineva să cheme femeia de serviciu, să curețe pe jos. Apoi a trimis o colegă cu ea la baie, ca să-i dea cu puțină apă pe față, deși Carolina acuza dureri. Îți dai seama, deja anunța dureri. Orice profesor care vedea că un copil acuză dureri puternice de cap și are stări pronunțate de vomă, își pune imediat niște întrebări.
# Și credeţi că diriginta este vinovată că nu a luat măsurile adecvate?
– Bineînțeles că diriginta este vinovată, că nu a anunțat. Trebuia să cheme ambulanța, trebuia să cheme asistenta medicală a liceului. Nu s-a prezentat nicio asistentă acolo. Din ce am înțeles, nici nu a vrut să cheme ambulanța, că vine prea târziu. Cum să nu chemi tu ambulanța? Copiii s-au mobilizat ei să cheme un taxi. Bineînțeles că, dacă i se acorda din start primul ajutor, fata mea avea o șansă. Practic, i-a tăiat firul vieții.
# Cine v-a anunţat că fata dumneavoastră este internată la spitalul din Curtea de Argeş?
– M-a sunat o colegă a Carolinei că fata mea este la spital, că este bine, doar că vomită puțin. Nici diriginta, nici cei de la spital nu m-au anunţat despre starea fetiței mele. Un cadru medical, cineva de acolo, trebuia să-mi spună că fetița e la spital, să vin mai repede că e o problemă mai gravă. Nu să mă anunțe copiii că fata mea e în spital. Ei nu aveau de unde să știe nici care este situaţia exactă a Carolinei, nici cât de grav e totul, pentru că ușile erau închise. Ei mi-au zis doar că se simte mai bine şi că au băgat-o la oxigen. Exact asta au spus medicii colegelor ei, atunci când au preluat-o pe Carolina. Când au văzut că e groasă, după câteva ore, s-au hotărât să mă cheme și pe mine. Când am ajuns acolo, fata era conștientă. Am apucat să vorbesc ceva cu ea: „Carolina, ce te doare? Mami, mă doare capul. Dă-mi ceva de cap. Ți-au făcut calmante, ceva? Nu știu, mami”. Era cu perfuzii în mâini, îi băgaseră deja sondă. Nu știu de ce, că nu era gravidă și nici nu avea diabet, cum au presupus ei. Copilul meu nu a avut niciodată diabet.
# Care au fost primele măsuri luate de doctori pentru ameliorarea durerii fetei?
– Asta m-a deranjat cel mai mult că nu s-a luat nicio măsură la spital. În primul rând, i-au văzut ca pe niște copii și au fost lăsați acolo, în sala de așteptare. Au fost tratați cu indiferență. Era un cadru medical acolo, care îi tot repeta fetei mele: „Ce ai? Te-ai drogat? Cu ce te-ai drogat? Ești gravidă?” Când am ajuns acolo, Carolina era conștientă. Doctorii nu mi-au zis nimic, erau rezervați. I-am întrebat dacă au făcut ceva, dacă au chemat ambulanță. Au zis că nu au de unde să cheme, că sunt doar două ambulanțe. O singură doctoră din Curtea de Argeş a realizat gravitatea situației și abia atunci s-au hotărât să cheme ambulanța pentru a o trimite pe fată, la Piteşti, la Spitalul Judeţean. În rest, nu au făcut absolut nimic.
M-am agățat de orice speranță, de orice firicel și am crezut că totuși se mai poate face ceva. Nici la Pitești nu mi-a spus nimeni clar că nu se mai poate face nimic. Tot mă mai agățam de o speranță, pentru că au mai existat oameni în aceeași situație, dar s-a intervenit chirurgical și, peste o perioadă anume, acele persoane și-au revenit. Cerusem elicopter pentru un transfer la Bucureşti, dar formalitățile pentru a obține un aviz durau foarte mult. La București am aflat, în sfârșit, diagnosticul. Creierul era deja invadat de sânge, timpul care a trecut a fost în defavoarea ei. Era prea târziu.
# Sunteți convinsă că totul putea fi evitat, dacă diriginta şi doctorii îşi făceau datoria aşa cum trebuie?
– Eu am depus deja o plângere împotriva acestora. Viața ei a depins de aceste persoane, de dirigintă şi de asistenţii medicali de la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş. Repet, nici măcar nu au fost capabili să-mi dea un telefon. E imposibil ca un cadru medical să nu-și dea seama de gravitatea situației. Când ai dureri de cap, când ai stări de vomă, e clar că e ceva grav. Trebuia chemată ambulanța. Nu a făcut nimeni nimic. Exista o șansă la viață și nu i-au acordat-o. La Carolina exista viață. Doamna dirigintă, domnii doctori, nu au vrut să o ţină în viaţă.
„Decât să putrezesc acolo în pământ, mai bine salvez vieți”
# Doctorii susțin, la rându-le, că de la o simplă supărare nu poţi să faci atac cerebral. De aceea vă întreb dacă fata dvs nu suferea cumva, de ceva anume?
– Nu, fata mea nu avea nimic. Nu s-a văitat niciodată că o doare capul. Ea învăţa foarte mult. Se pregătea de Bacalaureat. Făcea pregătire la matematică. Aşa cum vorbeam şi cu profesoara de matematică, după tragedie, dacă exista vreo chestie sau o durere de cap, Carolinea nu putea să se concentreze şi apoi să stea trei ore ca să rezolve la probleme.
# Am înţeles că fata dumneavoastră îşi dăduse consimţământul pentru prelevarea de organe. Cum s-a întâmplat asta?
– Acasă, obișnuiam să ne strângem cu toții într-o cameră, unde discutam orice. A fost la un moment dat o emisiune la televizor în care se discuta despre donarea de organe. Atunci am discutat cu ea, despre această problemă. Pentru că altfel, după tragedie, nouă, ca părinți, poate că ne era mai greu să luăm o astfel de decizie. Cine s-a gândit atunci, când vorbeam eu și Carolina, că Dumnezeu ne va rezerva chiar nouă, soarta asta grea? Ea stătea în stânga mea, băiatul lângă ea și tatăl în dreapta mea. Le spuneam și lor că, dacă se întâmplă ceva cu mine, să-mi doneze toate organele ca să salveze vieți. La care Carolina, fermă, zice: „Mami, păi și eu aș face la fel! Decât să putrezesc acolo, în pământ, mai bine salvez vieți”. A fost exact atitudinea ei care a venit direct, fără să ne gândim că vreodată dăm peste acest necaz. Țin minte că fratele ei nu era de acord cu acest lucru. Asta e, a fost o hotărâre luată chiar de ea. Noi ne-am dat doar acordul. Băiatul, la început, prima dată când am vorbit despre acest lucru, când ea mai era ținută în viață doar de aparate, nici nu a vrut să audă. Credea încă într-o minune: „Mami, nu se poate, Carolina o să se trezească după o jumătate de an, Carolina o să-și revină! Trebuie să facem totul ca să-și revină!”. Băiatul a fost ultimul care și-a dat acordul pentru donarea organelor. Doamne, ce apropiați erau! Erau trup și suflet!
# Ce vise avea Carolina? Care era dorinţa ei cea mai mare?
– Se pregătea de medicină. A vrut să devină doctor, ca să salveze oameni. În final a făcut lucru acesta, a salvat oameni, dar s-a dus ea. Mă rog la Dumnezeu ca nimeni să nu mai fie în această situaţie prin care am trecut noi la spital. Am aflat că cinci oameni au fost salvați cu organele ei. Știu că ficatul a ajuns la București. Chiar spuneam soțului meu și lui Radu: Carolina trăiește prin cinci oameni, Carolina a salvat cinci vieți. Poate, vreodată, oamenii respectivi, realizează că ei trăiesc datorită cuiva. Aș vrea măcar ca ei să aprindă o lumânare pentru fata mea, cu toate că mi-aș fi dorit să vină la poartă și să zică: „Vă mulțumesc, trăiesc datorită fetei dumneavoastră!”. Poate o vor face, adăugăm noi.
Alex Vlaicu
0 Comentarii