Web Analytics

articol scris miercuri, 12 mai 2021

A avut şi Argeşul Arthurii lui!

# Cum se pozau Chiriloiu, Istrătescu și oligarhii ruși cu urșii ciuruiți de gloanțe la Vidraru
Prințul Josef-Emmanuel von und zu Liechtensein a provocat un scandal internațional după ce a vânat cel mai mare urs brun din România. Fața regală a susținut tot timpul că a obținut legal permisul de vânătoare de la autorități și că a vânat un urs (o femelă agresivă) care crea probleme. Și că ursul ar fi fost „eliberat” pentru împușcare tocmai din acest motiv și în niciun caz nu ar fi fost vorba despre Arthur.
Pentru autorizația de vânătoare, Josef-Emmanuel von und zu Liechtensein a plătit autorităților din România suma de 7.000 de euro. Ambele afirmații sunt mai mult acuzații la această dată, când obținerea unei autorizații de vânătoare, chiar și în situații în care ursul atacă gospodării, a devenit extrem de dificilă. Dar să ne reamintim cum erau, până nu demult, vânătorile de urși cu ruși, în Argeș. Atunci când șeful peste vânătoare la Romsilva era Armand Chiriloiu, actualul șef al Direcției Silvice Argeș, care apare și într-o fotografie de arhivă cu oligarhii. O astfel de partidă de vânătoare a fost relatată, cu lux de amănunte, de site-ul jurnalul.ro.

O fotografie de colecție și povestea (de groază) vânătorească din spatele ei

„4 octombrie 2009. Cu noaptea în cap, pe Valea Argeșului, la Ocolul Silvic Vidraru s-a dat alarma pentru începerea uneia dintre cele mai mari partide de vânătoare organizate în județul Argeș. Rând pe rând, au coborât din mașină cinci vânători – Constantin Iavorski (fost ministru al Republicii Moldova), Serghei Nazarchin, Rodinovic N., Cheheekin N. și Calabina N. Toți străini. Pădurarii și-au încărcat armele de vânătoare, și-au luat fiecare câte trei-patru oameni pe post de gonaci și au dispărut în pădure pentru a lua urma urșilor. La rândul lor, vânătorii și-au încărcat carabinele, le-au pus pe umăr și s-au dus în fondul de vânătoare Cumpăna, aflat în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Fiecare vânător a fost luat în primire de un responsabil de vânătoare pentru a fi îndrumat către stand…”
Au fost vânați atunci trei urși. Restul Arthur-ilor care apar în fotografie a fost completat de gonacii argeșeni. Vedeți în continuare cum „la scurt timp după terminarea partidei, tot staff-ul vânătoresc s-a mutat în fondul Mușetești, administrat de Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit Sportiv Argeș, condusă de Constantin Istrătescu. Gonacii au început din nou să alerge prin pădure după vânat. Unul dintre vânători a luat în vizor un urs speriat, pe care l-a ciuruit cu gloanțele din arma semiautomată. Plictisiți după o zi de vânat, lunetiștii s-au retras la o pensiune din comuna Corbeni. Imediat au ajuns și angajații Romsilva, cu cei trei urși uciși câteva ore mai devreme.
Urșii ucişi de «carabinieri» au fost așezaţi unul lângă altul în curtea interioară a pensiunii, iar responsabilii cu vânătoarea le-au pus frunze sub cap. Istrătescu a specificat că acest lucru reprezintă un ritual al mortului, care în cazul de față este vânatul. Odată îndeplinit ritualul, jupânul Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, Neculai Șelaru, șeful compartimentului de vânătoare din cadrul Romsilva, Armand Chiriloiu, patronul firmei Dacrom, Ion Iacob, președintele AJVPS Argeș, Constantin Istrătescu, și responsabilul cu vânătoarea în pădurile statului din Argeș, Moraru Ion, s-au fotografiat cu urșii ciuruiți de gloanțe. În fotografia de grup, deasupra puiului de urs s-a așezat o femeie cu carabina în spate, pesemne pentru a-și revendica trofeul. Curios, nimeni nu știe cine este femeia sovietică fără suflet care împușca ursuleții și care apare în fotografie”, a scris jurnalul.ro.

Ce se întâmplă acum în Argeș. „Noi am cerut derogare pentru un urs care ataca la Micești și nu am primit”, spune președintele AJVPS Argeș, Sergiu Chiriță

„Acum nu se vânează urși. Nu se dau autorizații. Nici prin derogare. Noi am cerut derogare pentru un urs care ataca la Micești, pe la sfârșitul lunii martie, o gospodărie și nu am primit. Am trimis și filmări, fotografii, pentru că poliția a insistat să luăm măsuri, dar nu am obținut autorizație. A omorât câteva animale și a atacat trei săptămâni la rând; numai noaptea venea. M-a sunat și jandarmeria. Numai ministerul, direct, poate da derogări. Din 2019 până în prezent au fost 340 de cereri pentru derogări și nu s-au aprobat decât o sută și ceva, a spus ministrul. Ce s-a întâmplat în cazul de la Covasna…?! A avut trei cereri de derogare asociația de acolo. Două au fost respinse și una s-a aprobat. S-a știut de exemplar, că au un exemplar deosebit, probabil. Nu știm noi, este o anchetă în curs, la Parchet. În orice caz, se vor înăspri măsurile, se dorește să nu se mai facă nicio vânătoare cu străini. Derogările se vor da doar pentru intervenție, unde atacă, unde omoară animale, oameni, dar nu se va mai împușca decât de către personalul angajat al asociației. Pentru noi, asociațiile, având în vedere situația economică actuală, era bine să se continue împușcarea de către străini, pentru că se plătea. La intervenție nu se plătește nimic, poate să fie și supertrofeu”, ne-a declarat actualul președinte al AJVPS Argeș, Sergiu Chiriță.
Citește și Văduva lui Sever Pahonţu îi creează insomnii lui Chiriloiu: „Copiii nu mai au tată, eu nu mai am soţ. (…) Au parcurs toate etapele de umilire a unui om”

Distribuie!

0 Comentarii

S-a dat drept magistrat și ar fi încasat 50.000 de euro pentru a promite soluții favorabile în dosare penale

Un bărbat de 34 de ani din localitatea Monariu, județul Bistrița-Năsăud, a fost reținut după ce ar fi pretins că […] Citește!

„Cazul Epstein de România”, în premieră la Mioveni. Intrarea este liberă

Joi, 12 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, spectacolul de teatru documentar „Cazul Epstein de România”, va fi prezentat în […] Citește!

Alertă de securitate la Casa Albă. Două persoane au fost arestate după incidente separate

Două persoane au fost arestate luni, 9 noiembrie, în apropierea Casei Albe, după două incidente de securitate produse în zona […] Citește!

Hunedoara. Turist salvat după ce s-a rătăcit în Masivul Parâng. Zăpada a depășit 30 de centimetri

În noaptea dintre luni, 9 spre marți, 10 noiembrie, un bărbat în vârstă de 31 de ani din Târgu Jiu […] Citește!

Topoloveni. A plecat de acasă. L-ați văzut?

Marți, 10 noiembrie, polițiștii dinTopoloveni au fost sesizați că, în ziua anterioară, ȘERBAN MIHAI-CĂTĂLIN, în vârstă de 41 de ani, […] Citește!

Pitești. Spectacol de 1 decembrie. Intrarea este liberă

Marți, 1 decembrie 2026, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale, are loc, începând cu ora 17:00, în Sala „Costin Alexandrescu”, un […] Citește!

Curtea de Argeș. Noi medici la Spitalul Municipal

Echipa de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) are trei medici specialiști angajați la Spitalul Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia” din Curtea […] Citește!

BCR, amendată cu 577 de milioane de lei în dosarul ROBOR. Instanța a respins cererea de suspendare

Banca Comercială Română (BCR) nu a obținut suspendarea executării amenzii aplicate de Consiliul Concurenței în dosarul ROBOR. Curtea de Apel […] Citește!

O femeie a dat Vinted în judecată după ce a rămas fără acces la aproape 6.000 de lire sterline

O femeie din Marea Britanie a ajuns în instanță după ce nu a mai putut retrage aproape 6.000 de lire […] Citește!

Polonia, în alertă înaintea meciului cu România. Polonezii se tem că ar putea rata EURO 2028

Naționala României va întâlni Polonia și Bosnia în ultimele două partide din actuala ediție a Ligii Națiunilor, programate pe 14, […] Citește!

Câmpulungean prins cu 131 km/h în localitate! Poliția nu l-a iertat

Duminică, 8 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Câmpulung, care […] Citește!

Bilanț uriaș după Operațiunea „Jupiter 6”: Aproape 1.700 de percheziții, 37 de arestări și prejudicii de sute de milioane de lei

O săptămână de percheziții și anchete desfășurate în întreaga țară s-a încheiat cu un bilanț de amploare pentru procurorii și […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete