# Sindicatul şi patronatul nu vor să vorbească despre concedierile masive de la Hidroconstrucţia. Din datele statistice ale începutului de toamnă, se poate constata că numărul total al şomerilor înregistraţi la A.J.O.F.M Argeş a fost de circa 14.500 de persoane, dintre care 8.541 neindemnizaţi. Ponderea cea mai mare în totalul persoanelor înregistrate este deţinută în continuare de persoanele cu vârste cuprinse între 30-39 de ani şi 40-49 de ani, preponderent persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional. În august au fost puse la dispoziţia solicitanţilor 882 de locuri de muncă vacante nou înregistrate, dintre care aproape 70% s-au adresat tocmai acestei categorii de populaţie, fiind încadrate 763 de persoane. În această vară, respectiv în iunie, iulie şi august rata şomajului a înregistrat un trend uşor descrescător faţă de lunile de primăvară coborând sub 6%, fiind de 5,64%, în luna august. Anotimpul rece este aşteptat însă cu îngrijorare de reprezentanţii agenţiei judeţene de formare şi ocupare profesională care au în vedere mai multe disponibilizări colective, unele însemnate numeric, cum este cazul concedierilor de la Hidroconstrucţia, în legătură cu care, apropo, nici liderii de sindicat, nici patronii nu doresc să furnizeze vreo informaţie despre modalitatea în care vor trimite acasă câteva sute de salariaţi. A.C.

Luci, singurul pui găsit al ursoaicei împușcate pe Transfăgărășan a ajuns la sanctuarul de la Zărnești nemâncat, epuizat și îngrozit
După șapte zile de frică și așteptare în zadar…după ce a rătăcit prin pădure strigând în tăcere...
0 Comentarii