Întâmplarea aceasta este atât de aberantă încât, în condiții normale, nimeni nu poate s-o creadă adevărată. Presupuneți, deci, că vă aflați în condiții de normalitate și citiți o poveste inventată. Și nu vă întrebați ce minte a putut să-și imagineze așa ceva…
S-a întâmplat recent, într-un spital din România. Nu-l numesc. Și nici pe chirurg. Nici pe manager. Ca să nu se creadă că fac publicitate negativă. N-am niciun interes. Nu o cunosc pe pacientă, nici pe medici. Nici spitalul. Dar m-a adus aici vestea unei întâmplări care mi s-a părut stranie. Și m-am convins că ar putea deveni tipică.
Sala de operație. Echipa de medici. Mâna întâi. Mâna a doua. Anestezistul. Asistentele… Cineva a avut grijă ca toată lumea să fie mulțumită…
Semnătura pacientei că este de acord cu operația și nu are nicio pretenție față de tot ce se întâmplă.
Bisturiu. Foarfece. Pensă. Aspirație.
Surpriză: metastază generalizată. Tumori pe ficat, pe rinichi, în stomac, pe esofag.
Închisă la loc. Mai exact, cusută ca un sac. Din sala de operație, pe targă, într-un colț de coridor. Se așteaptă ambulanța. Să fie dusă acasă. Așa, încă sub efectul anesteziei. Cu acul perfuziei în venă. Familia, care a dat năvală în hol, se roagă să o pună pe un pat în salon. Măcar până își mai revine. Răspunsul scurt. Categoric. Tranșant: „Patul nu este pentru muribunzi!” „Dar am plătit!” „Pentru operație, nu pentru altceva!” „Operație care nu a mai avut loc.” „Nu mai era nevoie. Asta e situația. Nici noi nu avem soarta în mâini. Luați bolnava acasă. Aveți grijă de ea. I-am prescris tranchilizante. Aveți și medic de familie!”
Închide ușa. Și către echipă: „Nu am făcut altceva decât să anticipez legea sistemului sanitar, aflată în dezbatere publică și atât de dragă ministrului nostru.” Și mai susține că în noile condiții, sistemul sanitar devine unul de afaceri. Patul, instrumentarul, spitalul – mijloace de producție. Medicii, forța de muncă. Acționarii încasează veniturile. Obiectul muncii, pacienții.
Femeia a murit în chinuri peste o lună. Dar cu capul pe perna ei. Fericită că nu a ajuns la morgă. Cât de uman a fost directorul…
De altfel, fața umană a proiectului atât de drag ministrului se aplică, prin ordin, de mai multă vreme. De pildă, medicul meu de familie este obligat să nu acorde mai mult de 20 de consultații pe zi. Dacă vine un pacient mai mult, trebuie să-l respingă sau să-l sfătuiască să cheme ambulanța. În caz că-l primește, riscă să fie bănuit că face mișmașuri și că a încălcat deontologia stabilită. Unde sunt vremurile de altă dată când medicul umbla cu trusa după el și era obligat să acorde primul ajutor în orice împrejurare? „Un doctor, un doctor, un doctor!” se striga dacă îi venise cumva rău, pe stradă, în gară, în tren, în piață, oriunde vreunui om. Și el se ivea. Vremurile când doctorii din mediul rural coborau din șaretă sau din sanie să intre în orice casă unde erau chemați? Și iată noua față a sistemului…
Proiectul noii legi a fost afișat pe site-ul Ministerului Sănătății. În discuție. În dezbatere publică. Să-și spună părerea cine vrea. Să critice. Să propună amendamente. Că se va ține sau nu seama de ele, asta nu contează… Democrația funcționează… Chiar dacă populația rurală și o bună parte din cea orășenească nu dispune de internet. Chiar dacă moș Ion și baba Rada habar nu au ce se pune la cale. Vor afla ei la timpul potrivit. Fix 300 de afecțiuni vor fi excluse din spitale. Concomitent, se va reduce numărul de consultații la medicul de familie și în policlinici. Până și la serviciile de urgență vor fi restricții.
Din educația noastră sanitară știm că orice boală trebuie luată în pripă. Cu cât se învechește, cu atât se complică, vindecarea costă mai mult, suferința se amplifică, poate să se cronicizeze. O simplă răceală poate să devină bronșită, pneumonie, există riscul să se grefeze pe ea chiar un TBC. Asta o știu și pacienții, și studenții, și medicii, și asistentele. Și atunci, de ce ne trimiteți la descântece și la zeamă de buruieni? Crede, oare, domnul ministru, că așa se poate vindeca poporul acesta care se află printre cele mai bolnave din lume? Ține să batem recordurile la toate maladiile de pe planetă? Speră că din această faimă să-și tragă o statuie?
Fără îndoială că legea se va vota așa cum o dorește domnul ministru. Ideile sale fixe vor triumfa. Ce n-a apucat să realizeze când a fost prima dată în guvernare, va reuși de această dată.
La umbra cutremurelor, a deficitului bugetar, în lătratul câinilor fără stăpân, în neatenția protestatarilor care manifestă pentru aurul și argintul de la Roșia Montană, cu sprijinul deputaților și senatorilor care au alte interese decât ale celor care i-au ales, înainte de ruperea alianței, în pasivitatea opoziției, legea va trece. Și nu ne va rămâne decât ca imediat după publicarea ei în Monitorul Oficial să ne înscriem în cursa pentru locuri în cimitir…
Ce mai stați? Aplaudați!
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii