Și unde e Roșia Montană? Și unde suntem noi? Și ce ne pasă? De ce nu ne vedem de treburile noastre? Dar iată că în fața primăriei din Pitești, un grup de tineri, elevi și studenți, printre care și intelectuali maturi, agită lozinci scrise și strigă până răgușesc: „Jos mâinile de pe Roșia Montană”. Ferestrele primăriei rămân închise, ușile încuiate în această noapte de duminică. Desigur că nu primarul din Pitești poate să hotărască în privința asta. Nici instituția primăriei, consiliul local, consiliul județean, prefectura de aici. Și atunci?
Atunci, din același motiv pentru care se manifestă în atâtea orașe, la București cu miile de participanți, ba și în alte capitale de țară. Ei sunt cetățeni români, viitorul le aparține. Roșia Montană e pământ românesc.
Dar restul lumii ce zice? Chiar aici la Pitești am auzit strecurate vorbe înveninate că toți aceștia ar fi plătiți. De cine? Și pentru ce? Asta nu se mai spune…
Oricum, acel „Gabriel” aruncă în manipulare de ani de zile sume fără limită. „Turcul plătește”, se spunea de câte cineva care cumpăra la întâmplare tot ce îi ieșea în cale. Pașa acela poartă azi turban canadian. Și nu aruncă niciun ban fără câștig.
Publicitate deșănțată. În ziare, la televiziuni, în mitinguri. Falsificări. Pe față. Dar bănuim și în ascuns. Iată, vine pe ecran o doamnă chiar de la Roșia Montană care ține să ne convingă foarte hotărâtă că nu există niciun fel de pericol când e vorba de cianuri. Ca dovadă, ea poate să folosească apa aceea în care se spală aurul la cafea, și bineînțeles, să o bea. Întrebată de unde știe că se va întâmpla chiar așa, ne aduce argumentul că compania chiar a asfaltat un crâmpei de drum. Ce are de-a face asfaltul cu cafeaua și cianura nu putem să pricepem.
Dar lucrurile nu se opresc aici, la acești oameni bătuți de soartă, care ar fi în stare să bea și otravă numai să aibă de lucru aproape de casă. Iată un domn academician, geolog cu experiență, care ne asigură, cu mâna pe inimă, că fundul viitorului lac de acumulare este etanș prin natura rocilor care sunt impermeabile. Dar nu trebuie să fii specialist ca să îți dai seama că acele roci, în timp, sub presiunea apei, care mai este și corozivă și apasă cu multe tone pe metru pătrat, pot să se fisureze, chiar să se deplaseze. Cât despre vaporii care se degajează din acest bazin neacoperit, sub acțiunea soarelui și a vântului, domnul academician tace mâlc. Iar barajul din arocamente, adică stânci și bolovani îngrămădiți unul peste altul, omul de specialitate admite că poate să fie infiltrat măcar pe dedesubt…
Sunt destui oameni din clasa politică și din administrație care pledează în favoarea firmei. Să fie toți cinstiți și de bună credință? Vânduți? Corupți? Chiar la acest nivel? Ce să creadă cetățeanul de rând când președintele țării îl întreabă pe primul ministru cu câți bani s-a lăsat mituit? Iar premierul îl acuză de așa ceva pe șeful statului? Și miniștrii care s-au succedat unii pe alții? Care, la urma urmei, din ce se vor fi îmbogățit fără măsură? Că acel „Gabriel” s-a pornit să cumpere conștiințe se vede și de acolo că a plimbat prin țări străine un grup de ziariști de care vroia să se folosească.
Asta știu să facă oamenii companiei, asta fac! N-o să ne apucăm noi să-i corectăm. Să-i reeducăm. Tot ce putem face este să ne vârâm în gura lupului. Dar nu ne-am ferit. Se pare că chiar ne-am oferit.
Marea bâlbâială. Chiar acolo în vârful piramidei. Președintele țării ba este de acord, ba respinge proiectul. Premierul îl propune Parlamentului spre aprobare, dar declară că va vota împotrivă. Ministerul Mediului își dă acordul, Ministerul Justiției se abține. Președintele Senatului nu este de acord și partidul pe care îl conduce merge cu el. O comisie a coaliției. Altă comisie parlamentară. Pe vremuri se spunea că dacă vrei să înmormântezi o problemă, o dai pe mâna unei comisii. De data aceasta, este vorba de dezgroparea aurului și argintului. Și oare numai atât?
Dar orice s-ar spune, orice s-ar face, nu e lucru curat. Poate că cedările au început încă de la primele tratative. Ce clauze secrete se vor fi strecurat în licența aceea pe care nu poate sau nu îndrăznește să o desecretizeze nici guvernarea actuală? Și dacă sunt obligații, ce mai rămâne de făcut? Mă uit la fetele și la băieții aceia care bat cu pumnii în pământ în fața primăriei din Pitești. Cum vor intra ei în viață când vor constata cât putregai e în țara asta…
Odată cu aurul, ba chiar mai înaintea lui, se vând conștiințe. Pământul ne va rămâne secătuit de metale prețioase, iar poporul de ce putea să aibă mai scump. Iar fără acest tezaur în mental, va rămâne o lume ca o turmă de oi căpiate. Care momită de o mână de fân sau de grăunțe, se poate arunca în orice baltă sau în orice prăpastie.
Nu mă tem atât de aur, cât mă tem că ne pierdem pe noi.
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii