Web Analytics

articol scris joi, 29 august 2013

Fosta judecătoare Marioara Dumitru riscă să rămână fără pensia de 7.000 lei

Plenul CSM a hotărât avizarea favorabila a propunerii Ministerului Justiției de eliminare a pensiei speciale în cazul magistraților condamnați pentru fapte de corupție, pentru infracțiuni în legătură cu serviciul sau pentru orice alte fapte care aduc atingere justiției. Consiliul Superior al Magistraturii a făcut precizarea că vor rămâne fara pensiile speciale doar magistrații care sunt condamnați pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, nu și din culpă. Prezent la şedinţa Plenului CSM, ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a declarat că legea nu este retroactivă, însă magistrații care au fost condamnați definitiv și în prezent primesc pensie specială, nu vor mai beneficia de aceasta în momentul în care legea va intra în vigoare. Viitoarea lege are mari șanse să o lase fără pensia uriașă de 7.000 de lei și pe Marioara Dumitru, fost judecător la Curtea de Apel Piteşti. Aceasta a fost condamnată – în 18 iunie 2013 – la un an şi 2 luni închisoare, cu suspendare condiţionată. Ea a înscenat un accident la Bascov, în aprilie 2008, pentru a nu plăti reparaţiile maşinii sale, apoi s-a pensionat în 2009 pentru a scăpa de sancţiunea disciplinară. Cum nu a fost condamnată nici pentru corupţie, nici pentru infracţiuni în legătură cu serviciul în cazul ei, după intrarea în vigoare a noii legi, Plenul CSM este cel care va dedide dacă a adus atingere prestigiului Justiţiei sau nu. În caz afirmativ, Marioara Dumitru îşi va pierde pensia de serviciu, urmând să i se calculeze pensia, conform Legii privind sistemul public de pensii, aşa cum se va întâmpla în cazurile tuturor magistraţilor cărora li se ia dreptul la pensia specială (de serviciu). D.G.

Distribuie!

0 Comentarii

Schimbare majoră pentru medicii din România: Toate posturile vacante din spitale vor apărea online

Ministerul Sănătății pregătește o platformă online prin care medicii vor putea afla, într-un singur loc, ce spitale din România fac […] Citește!

Tragedie la un târg din Giurgiu: Un copil de 9 ani a rămas fără două degete după ce o petardă i-a explodat în mână

Un copil de numai nouă ani a fost grav rănit după ce o petardă puternică i-a explodat în mână, în […] Citește!

Echipaj de ambulanță agresat în Bacău. O asistentă a fost lovită la cap, iar un ambulanțier, rănit

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău a fost agresat sâmbătă, 14 noiembrie, în orașul Dărmănești, în timp ce […] Citește!

Estonia închide granița cu Rusia de la 1 decembrie. Decizie drastică după o presupusă operațiune de sabotaj a serviciilor secrete rusești

Tensiunile dintre Estonia și Rusia au escaladat după o presupusă tentativă de sabotaj asupra unei companii din industria de apărare, […] Citește!

Tulcea: Patru avertizări RO-Alert pentru drone, în mai puțin de 24 de ore

Locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au primit duminică, 15 noiembrie 2026, un nou mesaj RO-Alert, după ce radarele […] Citește!

Emoție la Pitești, cu necuvântătoare propuse spre adopție

Emoție și responsabilitate, în weekend, în Piața „Vasile Milea” din Pitești, acolo unde a avut loc târgul de adopții canine, […] Citește!

Poșta Română anunță un profit record de 117 milioane de lei! Cum a reușit compania să își crească veniturile

Poșta Română a raportat un profit brut de 117 milioane de lei în primele zece luni ale anului 2026, un […] Citește!

Tentativă de jaf la o sală de jocuri de noroc din Focșani. Un bărbat mascat a intrat cu o armă în mână

Un bărbat din Focșani a fost reținut de polițiști după ce ar fi încercat să jefuiască o sală de jocuri […] Citește!

Dunărea își revine după seceta istorică. Hidrologii anunță creșterea debitului, dar avertizează că nivelul rămâne sub normal

Debitul Dunării la intrarea în România va crește în zilele următoare, după o perioadă marcată de secetă severă și niveluri […] Citește!

Argeș. Accident rutier pe DN 73, la intrarea în Furnicoși

Duminică, 15 noiembrie 2026, a avut loc un accident rutier pe DN 73, pe raza localității Mihăești. Din primele informații, […] Citește!

Alexandru Rogobete: Mă gândesc să fie ultimul an când la Rezidenţiat scoatem posturi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că se gândeşte ca acesta să fie ultimul an când vor fi scoase posturi pentru […] Citește!

Armata Română pregătește instruirea voluntară. Indemnizație de peste 4.000 de lei net pe lună, cine poate participa

Ministerul Apărării Naționale pregătește un program de instruire militară voluntară destinat cetățenilor care nu au făcut serviciul militar. Proiectul normelor […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete