Web Analytics
scris marți, 06.04.2021

Cățelușă în agonie în Ștrand, salvată de două eleve

O zi de luni în Parcul Ștrand din Pitești, două eleve la plimbare și o cățelușă în agonie așteptând sfârșitul sau … o minune. Ni s a solicitat ajutorul prin Asociația Therapy Dogs and Cats
pentru aceasta cățelușă, atât locurile noastre cât și fondurile sunt aproape inexistente, dar nu puteam lăsa un animal să își aștepte sfarsitul și să privesc două eleve cum pleacă acasă plângând cu gândul că au lăsat un suflet să moară. Asa ca … l-am rugat pe Auraş Auraş sa mearga și să ducă această cățelușă urgent la

Cățelușă în agonie în Ștrand, salvată de două eleve

Animals Help Center – Cabinet Veterinar (cărora le mulțumim enorm că au raspuns „prezent” iar) știind că o putem lasa acolo peste noapte pentru că nu aveam unde să o ținem în caz că supraviețuia.
Suntem, ca toți cei care fac asta, la limita puterilor și resurselor. Dacă doriți să ajutați avem nevoie de foster pana pe 16 aprilie (cand  cațiva cățelusi ne vor pleca în adopție) și de fonduri pentru a acoperi costurile investigațiilor veterinare. Dacă exista cineva care dorește să o ajute o poate face folosind datele de mai jos, deși știm că mai toată lumea a fost afectată de Covid și că există alte priorități”…, a lansat un SOS luni, 5 martie, pe pagina ei de Facebook,  piteșteanca Flavia Ghițu, care conduce asociația de protecție a animalelor Therapy Dogs and Cats, postând și conturile unde cei care sunt impresionați de cazul cățelușei pot oferi sprijin material. Iar doritorii nu au întârziat să apară. Ei bine, vestea bună este că animalul trăiește, răspunde la tratament și are șanse mari să se însănătoșească!
– Revolut: 0742992210
– Banca: Beneficiar Therapy Dogs and Cats Association
Bank: Transilvania Bank Pitesti
IBAN: RO94BTRLRONCRT0524175101
Cont Euro: CONT 603EURCRT0524175101
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10158993429978771&id=591923770

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită