Web Analytics
scris joi, 01.04.2021

Elena Lasconi, şocată de proiectul de buget: „L-am primit încropit şi cu întârziere!”

A fost pus în dezbatere publică proiectul de buget pe anul 2021 al municipiului Câmpulung. Un act refăcut, după ce primarul Elena Lasconi a fost extrem de nemulțumit de ciorna pe care a primit-o în primă fază și care cuprinde în detaliu prevederile legate de venituri și cheltuieli. Un buget mai mic față de anul trecut, având atașată o listă de investiții cuprinzând mai puține obiective, consecință a pierderii masive din excendentul ultimilor ani.

Elena Lasconi, şocată de proiectul de buget: „L-am primit încropit şi cu întârziere!”

Hopa! Cheltuielile de personal au crescut, de la 19, la peste 21 milioane lei

Bugetul este la virgulă, cum se spune, în sensul că, față de alți ani, valoarea cheltuielilor este egală cu cea a veniturilor și reprezintă 87.435.110 lei. Anul trecut prevederea viza 93 de milioane la venituri și peste o sută de milioane la cheltuieli, plus încă pe atât din credite de angajament. Iar 2020 s-a încheiat cu un deficit de 11 milioane, deși realizările nu au fost evidente.
După cum era de așteptat, în urma reorganizării aparatului propriu al primarului, au crescut cheltuielile de personal. De la circa 19 milioane, s-a ajuns la peste 21 de milioane de lei, asta în condițiile în care veniturile proprii ale secțiunii de funcționare, cea care este vizată și de plățile salariale, sunt de 39,5 milioane de lei. Apoi, cei mai mulți bani pentru investiții provin din alocarea guvernamentală de la bugetul de stat. Șapte milioane sunt pentru reabilitarea Bulevardului Pardon, iar trei milioane pentru reabilitarea unor străzi. Asta fără a pune la socoteală continuarea unor lucrări fie abandonate, fie amânate în mandatul lui Liviu Țâroiu, precum reabilitarea conductei magistrale a sistemului de alimentare cu apă și reabilitarea stației de epurare.
Pe ideile Elenei Lasconi, bugetul îi permite puține lucruri față de cele provenite din greaua moștenire. Iar aici sunt incluse amenajarea unui ghișeu unic în Primărie, șapte sute de mii de lei pentru spații verzi, reabilitarea ambulatoriului de specialitate și o mașină de spălat și măturat stradal. În aceste condiții, speranțele de noutate vizează tot alocările de fonduri de la bugetul de stat în urma rectificărilor.

Citește și Calinic şi primăriţa Lasconi, la înmormântarea muncitorului ucis de buldoexcavator

Citește și Centura Câmpulungului a picat între interesele politicienilor / Lasconi spune că vrea, opoziţia zice că nu e adevărat

Citește și Elena Lasconi s-a făcut de băcănie

În așteptarea fondurilor externe

Și pe fonduri europene Câmpulungul va sta în 2021 sub umbra lăsată de fostul primar. Se va încheia proiectul social ”Schimbă-ți viitorul!” și va demara cel de reabilitare a sistemului de iluminat public. Acesta din urmă a fost refăcut sub domnia Elenei Lasconi.
Pe de altă parte, municipiul muscelean va sta în așteptare. Zeci de idei și proiecte pentru care se așteaptă bani de la Compania Națională de Investiții, prin PNDL sau prin programe europene de finanțare, constituie ceea ce Elena Lasconi numește pilonul reconstrucției orașului.

Proiect refăcut noaptea

Primărița Câmpulungului a fost șocată când a văzut proiectul de buget. Și-l dorea perfect structurat pe nevoile orașului și corelat cu viziunea ei, însă… ”Când am văzut proiectul, am fost pusă în fața unui fapt care ne confirmă realitatea sistemului administrativ. Am primit un buget încropit la o zi după termenul limită și îl putem schimba în 15 zile”, a declarat aceasta cu direcție către câmpulungeni. Refacerea actului s-a făcut în mai multe zile și nopți în care au pătimit nu doar primărița, ci și cei care au încropit proiectul pe genunchi.
Cătălin Ioan Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită