Web Analytics
scris vineri, 12.03.2021

Galeria de Artă ”Rudolf Schweitzer – Cumpăna” intră în reabilitare

 

Galeria de Artă ”Rudolf Schweitzer – Cumpăna” intră în reabilitare

Joi, 11 martie 2021, reprezentanții Primăriei Pitești, delegați de primarul Cristian Gentea (viceprimarii Mihai Mihăilescu și Gelu Tofan, consilierul primarului pe probleme tehnice, Cristi Dumitru și directorul Direcției Tehnice, Iulian Chiriță) s-au întâlnit cu reprezentanții Consiliului Județean Argeș și constructorul AMPCANTIERI pentru o primă evaluare a modului în care se va desfășura, pe spațiul municipalității, organizarea de șantier pentru lucrarea de restaurare.

Nu a fost o predare de locație din partea Primăriei Municipiului Pitești, așa cum s-a precizat eronat într-o informare publică! Galeria de Artă nu este proprietatea municipalității, ci a Consiliului Județean Argeș.

Întâlnirea a avut drept scop luarea la cunoștință a solicitărilor primăriei privind protejarea zonei reabilitate din Piața Primăriei. Este vorba despre spațiul din vecinătatea Galeriei, circa 2 metri de jur împrejurul clădirii.

 

Citește și Piața Primăriei Pitești este gata!

 

Proprietarul și constructorul s-au angajat să înceapă cu lucrurile exterioare, așa încât, deși implementarea proiectului european are o durată de 3 ani, zona de lângă piața publică să fie readusă la starea inițială pe cheltuiala beneficiarului, anul acesta!

Reamintim că acest proiect este unul finanțat din bani europeni: Restaurarea Galeriei de Artă ”Rudolf Schweitzer – Cumpăna” – consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, iar Beneficiarul este reprezentat de UAT JUDEȚUL ARGEȘ în parteneriat cu MINISTERUL CULTURII ȘI IDENTITĂȚII NAȚIONALE.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită