În această dimineață, la Valea Mare Pravăț, a fost găsit un bărbat căzut într-o fântână. Acesta avea grijă de câteva animale și a fost găsit de familia sa care a cerut imediat ajutorul. La fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD. Bărbatul, în vârstă de 76 de ani a fost extras din puț însă, din păcate, decedat. Corpul acestuia era înghețat din cauza temperaturilor extrem de reduse de noaptea trecută. Nu se știe deocamdată de când se afla acolo și nici împrejurarea prin care acesta a ajuns cu capul în jos în fântâna de mici dimensiuni.

Argeșean reținut pentru că l-a rupt cu bătaia pe un consătean
Marți, 8 iulie, polițiștii din Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar de loviri sau...
0 Comentarii