Întâmplarea s-a petrecut acum mai bine de o sută de ani. Era acea seară de iarnă când gerul se întețea și zăpada începea să scârțâie sub ghetele îmblănite ale prim-ministrului Ionel Brătianu. Suntem la începutul lunii decembrie anul 1909.
Ionel avea și de ce să fie mulțumit: în ianuarie fusese ales președinte al Partidului Național Liberal și mai erau câteva zile până se împlinea un an de când devenise prim-ministru. În sfârșit, după paisprezece ani, timp în care trecuse prin tot felul de funcții, era pe cai mari. Și nu împlinise decât patruzeci și cinci de ani.
Suficiente motive, trebuie să fiți de acord, pentru a se întoarce acasă mulțumit, după ce participase în calitate de prim-ministru la o ședință din Senat. Mai ales că seara aceea de iarnă îi sporea buna dispoziție, amintindu-i de iernile copilăriei de la Florica, atunci când, deși se lăsa întunericul, dealurile din jur răsunau de hărmălaia copiilor de pe derdelușuri. Instinctiv, iuți pașii, gândindu-se poate la căldura șemineului de acasă.
Trecea prin fața Școlii de Război când, în liniștea serii, amplificate de gerul năprasnic, răsunară sec trei împușcături. Brătianu căzu secerat. Asasinul încercă să fugă, dar câteva străzi mai încolo fu prins de câțiva trecători ce se luaseră după urmele lui. Deh, zăpada era mare, iar făptuitorul se va dovedi ulterior că era cam debil și fizic și mental.
De aici lucrurile capătă o turnură pe care nouă ne place să o denumim ”complex de împrejurări nefericite”, considerând că nu ține de o anumită probabilitate științifică să prezentăm faptele ca având o puternică încărcătură mistică, în sensul că Dumnezeu avea alt plan cu românii și acesta nu putea fi îndeplinit decât de Ionel Brătianu. Conform ”liberului arbitru” dumneavoastră vă puteți situa într-o tabără sau alta. Totuși, analizând evenimentele, vom putea lesne constata că ceva, ceva a fost.
În primul rând, revolverul cu care a tras Gheorghe Stoianovici Jelea, lucrător C.F.R., s-a dovedit a fi o vechitură, iar gloanțele erau cam ruginite. Acesta a fost și motivul care unii, duși cu capul (stră-străbunicii cohortelor de azi), au lansat ipoteza că atentatul ar fi fost premeditat, pentru a-l scoate în față și mai mult pe cel care mai târziu va fi poreclit ”Vizirul”. În fața unor asemenea năzbâtii, nu poți avea decât o singură replică: ”Cât de prost poate să fie…”. Replica cu care noi, cei de azi, trebuie să recunoaștem că ne-am cam obișnuit.
Citește și Lecţia de istorie. Vlad Ţepeş şi Nero
Să revenim însă la alte detalii cam ciudate. Desigur, dacă nu facem din nou apel la ”întâmplare”, la locul faptei a sosit mai repede decât SMURD-ul doctorul Angelescu, având cu sine cele mai moderne ustensile din vremea sa: bisturiu, fașe, spirt și o sticlă cu coniac franțuzesc, pentru anestezie. Tot întâmplarea face că era atât de priceput încât, spun martorii, a extras gloanțele cu mâna din coastele și umărul lui Brătianu, mort de beat.
Cert este faptul că, după două săptămâni, Ionel Brătianu și-a reluat atribuțiile de prim-ministru, dovedind cârcotașilor gena bună din care se trăgea. Doctorul Angelescu, liberal și el, nu s-a mai dezlipit de el, urmându-l pas cu pas, ca ministru al cabinetelor sale.
Atacatorul, Gheorghe Stoianovici Jelea, pe jumătate român, pe jumătate bulgar (după tată), pe care ziarul ”Viitorul” îl descria drept ”un individ cu privirea de idiot”, ulterior arestării a căzut într-o stare de prostație. La sugestia lui Brătianu, a avut parte de un proces milostiv, în urma căruia a fost condamnat la zece ani de muncă silnică.
Desigur că nu se putea rămâne așa în privința atentatului, apărând tot felul de variante, în funcție de interesele politice ale celor care le lansau.
Socialiștii, în frunte cu Constantin Mille, directorul ziarului ”Adevărul”, mari adversari ai liberalilor, puneau incidentul pe seama nemulțumirii maselor pentru traiul greu pe care îl duceau. Liberalii însă lansau ipoteza conspirației anarhiștilor socialiști, capul răutăților fiind Cristian Rakovski, expulzat în același an în Bulgaria pentru instigare la revoltă.
Este adevărat că multe date sunt confuze, cum îi stă bine, de altfel, unui atentat. După unii, Brătianu ar fi fost atins de două gloanțe, al treilea șuierându-i pe la ureche și lui, și României Mari. Ceea ce este însă cert este faptul a fost ferit să stea în loja celor trei prim-miniștri asasinați: Barbu Catargiu, I.G. Duca și Armand Călinescu, iar România să aibă soarta după cel de Al Doilea Război Mondial.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii