Pentru că salariile erau foarte mici pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, undeva în apropierea strictului necesar vieții, muncitorii și studenții au ieșit la proteste și au aruncat comunismul la groapa de gunoi a istoriei. Au pus și o bomboană pe cadavrul comunismului, asasinarea și mai apoi viitoarele moaște ale tovarășului Nicolae Ceaușescu. „Vom muri și vom fi liberi”, au strigat și au murit muncitorii și studenții pe baricadele Revoluției din decembrie 89.
Au avut dreptate, pentru că ei au scăpat, sunt liberi, ceilalți au rămas să ducă greul de zi cu zi, datorat în esență acelorași motive, lipsa de pricepere și dorința oarbă de a rămâne la butoane a conducătorilor acestei țări. În pofida faptului evident că nu duceau lucrurile spre mai bine, nici pentru ei, nici pentru ceilalți, au rămas să facă rost sau să provoace toate înfrângerile posibile. Sunt de pomină „înfrângerile” președintelui Emil Constantinescu, dând startul prin autoînfrângerea dată de nerealizarea promisă a referendumului pentru monarhie, înfrângerea credinței în Dumnezeu când a jurat și a mințit în biserică la Cozia că Miron Cosma nu va păți nimic și multe alte înfrângeri, până când, în final, a înfrânt în lupta cu sistemul. Abia acum și-a găsit rostul, înfrângând banii publici cu o sinecură de cercetare pe tema Levantului. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns, vorba cel mai des auzită în zilele noastre.
Și am ajuns în zilele noastre, când în sfârșit s-a realizat un Proiect de Țară. O țară unde când e frigul mai mare, se strică centrala termică – iar tu ești bătrân și ai nevasta bolnavă – iar instalatorul te programează cu reparația peste 3 (trei) zile. Iar românii, cu talentul lor de a găsi întotdeauna cea mai plastică și potrivită vorbă pentru orice situație, au născocit expresia „Doamne ferește să ai nevoie de un instalator!”.
Doamne ferește – până te nimerește! Dar are și instalatorul dreptate, că nu poate fi în toate locurile în același timp, deși vrea. Să muncească, să câștige bani, să ajungă și el măcar la nivelul salarial al unui bugetar mediu. Dar e imposibil să ajungă la nivelul bugetarilor, deși a mărit tariful pe lucrare la maximumul suportabil. Oricum bietul instalator are parte numai de blesteme și ocări. Pentru că românul nu înțelege că statul funcționează prost nu din vina instalatorului, ci din vina unui bugetar care nu știe rostul lui pe lumea asta.
Citește și Dreapta argeşeană suferă de flebită, i-a mai dat şi Băsescu o copită
Citește și IOHANNIS: „Alegerile se organizează peste tot, inclusiv în localităţile carantinate”
Absolut toți conducătorii României au știut că, în general, românii vor să plece din țară pentru a ajunge undeva unde sunt respectați ca oameni și câștigă cât le trebuie pentru un trai decent. Pe vremea lui Ceaușescu românii fugeau, acum emigrează legal. Dar nici unii, nici alții nu se mai întorc. Nu vorbim de excepții. Și-atunci, dacă toți conducătorii României știau că toți meseriașii și mai puțin meseriașii vor pleca, nu se poate trage concluzia că acesta e Proiectul de Țară pe care l-au avut de realizat?
Într-un fel, PSD-ul a procedat corect, încercând să-și fidelizeze electoratul compus din bugetari și pensionari. Chiar dacă cu pensionarii nu le-a ieșit, că nu i-au lăsat liberalii, au reușit din plin cu salariile bugetarilor. Dar nu e bine, că au reușit degeaba, pentru că niciunul dintre cei care ocupă o funcție de bugetar n-ar fi plecat din țară.
În final, ca o concluzie, e obligatoriu ca liberalii să facă rost de niște inteligență politică și să niveleze salariile din privat cu cele ale bugetarilor. Pentru că ăsta e segmentul de electorat care e cel mai aproape de gândirea liberală.
Domule Jurnalist, romanii au plecat din tara din cauza democratiei schioape de pe vremea lui Iliescu, Dragnea. Nu au plecat numai dupa salarii. Au plecat ca i-u batut minerii in 90 si jandarmii lui dragnea pe 10 august.
Stimata doamna, de la Iliescu la Dragnea a fost Emil Constantinescu și Traian Basescu, iar 10 August s-a întâmplat in primul mandat al lui Iohannis
Au plecat romanii din cauza aerului irespirabil din tara instaurat de PSD, partidul coruptilor pe care cu onor Jurnalul de Arges l-a sustinut inca de la inceput si il mai sustine si astazi. Daca aveti insa nevoie de un mecanic auto puteti apela cu incredere la Dragnea, asta dupa ce iese din puscarie caci am inteles ca cu asta si-a ocupat timpul acolo, a depanat autorturisme.
Au plecat romanii din cauza aerului irespirabil din tara instaurat de PSD, partidul coruptilor pe care cu onor Jurnalul de Arges l-a sustinut inca de la inceput si il mai sustine si astazi. Daca aveti insa nevoie de un mecanic auto puteti apela cu incredere la Dragnea, asta dupa ce iese din puscarie caci am inteles ca cu asta si-a ocupat timpul acolo, a depanat autorturisme.